VIOLENȚA ÎN MASS MEDIA ȘI CRIMINALITATEA CA FENOMEN SOCIAL
Criminologia generală include între cauzele fenomenului social al criminalității sau, altfel spus, între factorii criminogeni – alături de factorii economici, demografici și alții – și factorii socio-culturali, care, la rândul lor, sunt structurați în funcție de influența familiei, activitatea școlară, mediul social, precum și, într-un mod din ce în ce mai pregnant, de impactul mijloacelor de informare în masă. Desigur, acești factori au pondere diferită de la abordare la abordare, de la autor la autor, dar în esență întâlnim la majoritatea specialiștilor criminologi o preocupare deosebită pentru factorii criminogeni enunțați, datorită legăturii cauzale asupra comportamentului infractorilor.
În societatea informațională, o pondere marcantă o capătă mijloacele de informare în masă, internetul și social media, cu influență atât pozitivă cât și negativă asupra comportamentului tuturor categoriilor de populație.
Este binecunoscut, de altfel, că în momentul de față se încearcă diverse modalități respinse de societatea civilă de a controla și de a cenzura, în principal sub aspectul moralității, dar și al securității, mesajele transmise pe internet.
Televiziunea este percepută într-un mod extrem ca o școală a crimei și delincvenței, în principal, a celei juvenile prin faptul că tineretul are tendința de a mima în viața de zi cu zi violența pe care o întâlnesc pe micul sau marele ecran.
Un punct de vedere interesant întâlnim într-o lucrare a unui colectiv de specialiști ai UNAP, coordonată de gen.Gheorghe Văduvă, conform căruia ”terorism mediatic este și avalanșa de crime, violuri, bătăi transmise seară de seară de toate stațiile de televiziune”, ceea ce reprezintă o analiză cât se poate de tranșantă asupra fenomenului mediatic.
Raportul dintre mass-media și terorism este tratat în mod direct de numeroși cercetători, între care se detașează studiile semnate de Isabelle Garcin-Marrou care analizează raporturile de complicitate dintre mass-media și terorism. În opinia sa, o formulare explicită a acestei concepții se găsește în celebra declarație a fostului prim-ministru britanic Margaret Thatcher care susținea că ”teroriștii se hrănesc din publicitatea mediatică”.[1]
Mass-media este, pe de o parte, un factor criminogen în sine, iar pe de altă parte, un potențator al tuturor celorlalți factori, al tuturor celorlalte cauze privind creșterea criminalități, ceea ce obligă la o creștere a modalităților de studiu și de combatere a influenței sociale nocive pe care o poate exercita, dincolo de rolul său incontestabil în privința progresului omenirii.
Studii recente demonstrează că influența mijloacelor audiovizuale, în principal, între care se detașează televiziunea, internetul și cinematografia au un rol extrem de nociv social prin promovarea subculturii, prin accentul pus pe rating obținut prin atragerea unor mase lipsite de educație și de sisteme de valori, permeabile în fața comportamentului deviaționist, criminogen.
Studiile efectuate în domeniu au relevat influența nu o dată negativă exercitată de mass-media, criminologii occidentali menționând pe primele locuri violența în mass-media și, în special, video-violența. Dintotdeauna, cultura umană, literatura, presa scrisă, cinematografia au avut și o influență marginală negativă asupra unor indivizi sau asupra unor categorii sociale. Niciodată însă această influență nu s-a exercitat atât de puternic cum a început să se manifeste o dată cu explozia audiovizuală.
Mass-media și modelele de comportament agresiv
Modelele de comportament negativ sunt cultivate de filmele comerciale și care, în consecință, abordează teme cu efecte în planul instinctual, al subconștientului, ceea ce are o influență puternică asupra tuturor categoriilor de spectatori dar, în principal, a celor tineri, în formare.
S-a observat creșterea nivelului agresiv în rândul celor care vizionează asemenea producții cinematografice, programele violente determinând o dezinhibare a spectatorului, ceea ce îl face să aibă un comportament similar ”eroului” urmărit, să se transpună în ”pielea personajului” și, prin imitație, să săvârșească fapte violente, spontane, nepremeditate.
Criminologii Marwin Wolfgang și Franco Ferracuti arată că violența educațională se transmite din generație în generație, ca răspuns la stresul cotidian, îndeosebi atunci când subcultura violenței a fuzionat cu subcultura drogurilor.
Într-adevăr, aceste subculturi ale violenței familiilor eșuate, clanurilor și subculturii drogurilor și posesiei armelor de foc, prostituției, sunt larg cultivate de cinematografie, nu întotdeauna prin susținerea unor teze de combatere, de respingere a unor asemenea fenomene.
Cinematografia, printr-un număr extrem de ridicat de producții, cultivă un asemenea comportament.
Un factor criminogen cultivat de cinematografie, ca parte a mass-media, este tema răzbunării, astfel încât indivizii din clasele sărace, în principal, schimbă rolul victimei cu cel al atacatorului, ceea ce face ca valorile și atitudinile subculturii violente să fie transmise din generație în generație. În mahalale și ”ghetouri” generații succesive se vor confrunta cu aceleași probleme tipice, similare în țări și regiuni diferite, datorită factorilor unificatori generați de sărăcie, incultură, violență familială și socială.
Televiziunea, care de altfel este destinată în proporție de 70-80% filmelor de factura celor descrise mai sus și emisiunilor de așa-zis divertisment, care cultivă iresponsabilitatea socială și ”modelele” individuale care au reușit în viață prin încălcarea legii, a normelor de conviețuire socială, a ordinii publice, constituie, la rândul său, un factor criminogen, o cauză a criminalității, în primul rând, juvenile, de maximă gravitate.
Un renumit cercetător în violența mass-media, George Gerbner, a dat o definitie in lucrarea sa “Violența în dramele TV – tendințe și funcții simbolice” (1972), astfel: ”Violența este o acțiune care deranjează dureros și periculos din punct de vedere fizic, psihic și social bunul trai al persoanelor sau grupurilor. Efectele ei pot varia de la banal la catastrofă. Violența poate apărea natural sau poate fi creată de oameni, poate acționa împotriva oamenilor sau împotriva proprietății, poate fi justificată sau nu, poate fi reală sau simbolică, spontană sau graduală”.
Studiile arată că orele petrecute în fața micului ecran influențează într-un mod determinant comportamentul multor indivizi care ajung să încalce legea.
O teorie susținută de cercetări sociologice demonstrează că personajele și mesajele violente conduc la întărirea sau augmentarea pulsiunilor și tendințelor agresive pe care indivizii le dețin în funcție de modul în care au primit o anumită educație și socializare în familie și în mediul în care trăiesc. De asemenea, este de observat că mult mai permeabile la astfel de mesaje de violență sunt persoanele care suferă de un deficit de stabilitate afectivă. Prin urmare, mass-media nu face decât să potențeze agresivitatea preexistentă.
Un rol și mai nociv este atribuit de cercetători violenței ficționale datorită faptului că prin trăsăturile sale tinde să estompeze și să atenueze efectele asociate violenței reale. Într-o lucrare dedicată acestei problematici[2]
Factorul cel mai nociv este acela că mass-media este în mentalul colectiv sinonimă cu o tribună a valorilor demne de urmat, ceea ce constituie un paradox atunci când este vorba de non-valori, de tot ceea ce constituie comportament infracțional, blamat și condamnat de societate.
Societatea informațională este caracterizată și de criminalitatea informatică, respectiv de atacuri bancare, clonări de carduri, dar și de ceea ce se cheamă război informatic, informațional sau mediatic.
Realitatea virtuală – potențare criminogenă a vieții reale
În societățile marginale, conform teoriei lui Emile Durkheim, crima apare ca normalitate intrată astfel în ”conștiința colectivă” prin totalitatea conexiunilor generale. Este clar că mass-media alimentează această anomie a unei societăți modernizate în care mass-media și, în primul rând, audiovizualul, a devenit o componentă la fel de importantă și uneori mai importantă decât viața reală. De fapt, spațiul virtual este o dublură a spațiului real care alimentează comportamentul agresiv, războinic, lipsit de responsabilitate față de viața celuilalt.
Jocurile pe calculator sunt, în special, simulări ale unor lupte sângeroase în care utilizatorul se implică total. Aceste jocuri sunt agreate și de adulți din toate categoriile sociale, dar, în special, ele sunt practicate de copii și de adolescenți pentru care s-a creat o binecunoscută industrie în domeniu. Tentativele de a bloca astfel de ”creații” virtuale au foarte puține șanse de reușită, chiar dacă ele constau în programe educaționale promovate, în principal, de școli și de unele ONG-uri.
Nu este vorba doar de vizionarea filmelor și tuturor producțiilor mass-media ce cultivă violența, prostituția, traficul de persoane, drogurile, conflictele de orice natură, ci și de faptul că dă posibilitatea organizării și constituirii bandelor și structurilor de crimă organizată. Între internet și terorismul internațional s-au făcut și se fac multe conexiuni, mergând de la coordonarea activităților infracționale pe întregul glob până la furnizarea ”manualelor” de asamblare a unor bombe.
Internetul, cu toate aplicațiile sale ce vizează social media[3] – a devenit o adevărată școală pentru infractori. Social media este interacțiunea între oameni unde se creează, cota sau schimbul de informații și idei în comunitățile virtuale și rețele. Andreas Kaplan și Michael Haenlein definesc social media ca „un grup de aplicații bazate pe Internet care se bazează pe construcții ideologice și fundamente tehnologice ale Web 2.0, precum și pe faptul că permite crearea și schimbul de conținut, generat de utilizatori”.
Această concepție este de natură să contribuie la clarificarea conceptului de social media în raport cu new media, analiză pe care am mai dezvoltat-o într-o lucrare dedicată acestei problematici (”Internetul și mișcările sociale – social media” în Revista Fundației Colegiului Național de Apărare nr.1/2013).
Astfel, în legătură cu acest nou fenomen mediatic, întâlnim păreri conform cărora prin ”social media” înțelegem toate formele de comunicare pe internet interpersonale, precum Facebook, Twitter, emailurile, Instagram etc. fără a se se face distincție în funcție de scopul sau conținutul comunicării. Dimpotrivă, există alte opinii, pe care iată că le dezvoltă și cei doi autori mai sus citați, conform cărora social media are un conținut determinat și o finalitate determinantă în sensul că se referă la acel tip de comunicare prin intermediul internetului care duce la mobilizarea unor mase largi în diverse scopuri, inclusiv în organizarea unor mișcări de amploare de dată recentă. În acest sens, sunt citate ca fiind referențiale mișcarea Occupy Wall Street, dar mai ales revoluțiile din nordul Africii, începând cu cea din Tunisia care a dat semnalul unor asemenea manifestări și de care ne vom ocupa în mod special în acest articol, nu înainte însă de a aminti că și revoltele tinerilor din Republica Moldova au fost organizate tot prin internet pe baza mesajelor transmise prin Twitter, după cum și mișcările de protest din România, organizate săptămâni la rând împotriva proiectului Roșia Montană, au avut ca mijloace de comunicare între participanți aceleași modalități, respectiv prin Twitter și Facebook.
Dacă admitem că social media se referă numai la mijloacele de transmisie a informațiilor ne găsim în situația de a crea o anume similitudine cu ceea ce denumim ”new media”. Desigur, esența noilor mijloace de comunicare o reprezintă posibilitatea utilizatorului de a fi în același timp emitent și primitor de mesaje, de a realiza feedback în timp real și a distribui mesajul său unui număr nedeterminat de receptori, fie avizați, fie nu (spam) care, teoretic, pot fi ca număr echivalenți cu terminalele mijloacelor pe care le accesează, respectiv a rețelei de internet pe care o utilizează.
Dacă social media se reduce la o asemenea abordare avem de a face cu o chestiune mai curând tehnică, fără a neglija impactul modului special de comunicare, diferit de ceea ce se subsumează noțiunii de mass-media, caracterizată în primul rând prin instituționalizare și control legal.
În acest context, o problemă nouă ce poate fi abordată, după ce am căzut de acord că social media și new media sunt concepte diferite, este de a disocia între categoriile de conținut ale mesajelor transmise prin social media. Acest conținut poate fi unul pozitiv, dezirabil, în consens cu principiile și comportamentele unei societăți democratice, ale civilizației și culturii umane, în timp ce altele, dimpotrivă, conținuturi negative, agresive, influențate de cele provenind din mass-media oficială, comercială. Dacă pentru media comercială acest conținut agresiv se explică prin nevoia de rating, în cazul conținutului negativ vehiculat prin social media, considerăm că putem vorbi, pe de o parte, de imitație, pe de alta, de fundamente criminogene, sociale și individuale pe care criminologia și psihologia le pot dezvolta pe baza conceptelor proprii acestor științe.
Se pune întrebarea contracarării unor astfel de fenomene sociale în condițiile în care, întocmai ca în orice dispută legată de internet, și tentativele de a bloca fluxul de informații de pe sistemele social media (Facebook, Twitter, Instagram etc.) s-au lovit atât de opoziția vehementă a utilizatorilor cât și a mass-media instituționalizată sau a celorlalte forme de manifestare democratică ale societății civile.
Concluzii
Societatea informațională potențează factorii criminogeni fără să fi găsit până în momentul de față remediul pentru a combate sau diminua efectele pernicioase pe care le comportă explozia mass-media, mai ales în formele sale cele mai recente: internet, social media (Facebook, Twitter, bloguri etc.).
Tentativele de control a mass-media în aceste ultime forme de progres informațional s-au lovit de rezistența comunităților de utilizatori în numele libertății de expresie, astfel încât controlul lor, minimal, nu există în prezent decât în țări în care valorile democratice sunt puse la îndoială, precum Iran, Coreea de Nord, parțial în China și cu tentative recente în Turcia.
Violența în mass-media, ca factor criminogen în societatea modernă, actuală, tinde să capete un rol covârșitor, față de care studiile criminologice în domeniu urmăresc să găsească modalități de delimitare și forme de răspuns cât mai adecvate.
[1] Isabelle Garcin-Marrou, Media vs.terorism, Editura Tritonic, București, 2005, pag.81
[2] Michael Kunczik, Astrid Zipfel, Introducere în știința publicisticii și a comunicării, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 1998, pag.180
[3] Kaplan Andreas M., Haenlein Michael, „Utilizatorii din lume, uniți-vă! Provocările și oportunitățile de social media”, Business Horizons, 2010, pag. 61
Teodora MARIN