Ultima ora
Publicat: joi, 30 martie 2017

VIRGIL IANȚU – TATĂ, ÎNAINTE DE TOATE!

Este întruchiparea idealului masculin pentru multe femei: șarmant, dar îndeajuns de distant cât să creeze mister; cu o ținută impecabilă – parcă mereu la costum, dar cu priviri ce te topesc pentru că au strâns în profunzimea lor întreg albastrul cerului. Are părul ușor grizonat și, de ani buni, vorbește despre milioane. Iar asta se știe că-i inspiră oricărei femei siguranța pe care și-ar dori-o la partenerul de viață. În plus, are ca pasiune muzica, e fire de artist. Iar când stai mult de vorbă cu el, îi regăsești în glas accentul de om fain! Dar suprema calitate a lui Virgil Ianțu este lumina care îi apare pe chip atunci când vorbește despre fiica lui, Jasmina. Virgil Ianțu este tată, înainte de toate!

 

EVELINE PĂUNA: Să începem povestea ta de la „a fost odată”…
VIRGIL IANȚU:
Sunt născut și crescut în Timișoara. Tatăl meu a fost preot, iar mama funcționară la o întreprindere. Cred că acei ani ai copilăriei au fost perioada cea mai importantă în formarea mea. Eu recent am început să descopăr ce înseamnă perioada aceasta de șapte ani, amintită deseori. Mi-am dat cu adevărat seama de când am o fetiță, care acum are 8 ani și jumătate. Este important să îi acorzi atenție copilului, să fii lângă el chiar și atunci când n-ai timp și faci altceva! Orice e mai puțin important decât atenția asupra copilului, pentru că el are niște repere – părinții! Am un frate cu zece ani mai mare decât mine. Văd oameni ajunși la o anumită vârstă, frați, care se ceartă pe averi. Noi, nici când eram copii, nu puteam să concepem să ne certăm, să nu împărțim lucruri pe care le primeam. Nu exista să ascundem ceva unul de celălalt, dar asta vine tot de la educația pe care ne-au dat-o părinții.
E.P.: Cum era situația financiară a familiei?
V.I.:
Era bună, dar nu cred că de acolo a plecat ideea aceasta, pentru că eu am întâlnit oameni simpli cu valori morale mult mai frumoase și mai curate decât atâția oameni cu posibilități financiare!
E.P.: Te-ai gândit vreodată să te faci preot?
V.I.:
Nu. Niciodată. Nici tatăl meu nu se gândise să se facă preot. El era un tip foarte… avea o viață laică. Acasă nu era o atmosferă habotnică, ci relaxată, dar valorile erau foarte clare. Și acum mă alimentez din ceea ce am învățat în copilărie și în familie. Tatăl meu juca și fotbal, și rugby. Inițial, el a lucrat într-o întreprindere. Treaba cu preoția a venit mai târziu, dar o făcea cu toată credința și nouă ne insufla cu măsură din ceea ce credea el că trebuie să știm.
E.P.: Când l-ai întâlnit prima dată pe Dumnezeu? Când a apărut această noțiune în viața ta?
V.I.:
Nu-mi dau seama de un moment anume, dar cred că L-am întâlnit mult mai devreme decât am realizat. Nu știu. Nu am discuții foarte dese pe subiectul acesta cu altcineva. Le am cu mine și cu Cel în cauză. De aceea nu îmi plac oamenii care se bat cu pumnii în piept când fac un gest frumos, când au o acțiune caritabilă. Eu înțeleg că acțiunile caritabile trebuie să atragă atenția asupra unor fenomene, pentru a se constitui în exemple, dar cred totuși că un gest de bine ar trebui să fie o chestiune intimă.

Eveline PĂUNA

integral pe evelinepauna.ro

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>