Ultima ora
Publicat: luni, 13 mai 2013

Vlad Moisescu promovează ideea unei platforme unice de dreapta la europarlamentare

Preşedintele Consiliului Director al Iniţiativei România Liberală (IRL), Vlad Moisescu, recomandă ca pentru alegerile europarlamentare din 2014 să se construiască o platformă unică de dreapta.

„Cred că la alegerile europarlamentare trebuie, şi aici salut primul lider politic care s-a exprimat, dl Ungureanu, trebuie avută o platformă unică de dreapta pentru aceste alegeri. PDL e singurul partid de dreapta din PPE”, a afirmat Moisescu într-o conferinţă de presă susţinută duminică.

Întrebat despre Mişcarea Populară, Vlad Moisescu a declarat: „Mişcarea Populară este şi ea un ONG şi nu pot decât să salut existenţa unui alt ONG pe partea dreaptă. Din câte ştiu, Cristian Preda este membru al Mişcării Populare, mi-a fost coleg şi prieten şi nu văd de ce nu am putea să discutăm cu ei. Sper să rămână la ceea ce au zis că sunt. Discuţii pe partea dreaptă putem să avem cu toată lumea”.

Întrebat dacă ar putea să facă un pol comun cu Mişcarea Populară, Moisescu a răspuns: „De ce nu, câtă vreme respectă principiile pe care s-au constituit. (…) Dacă valorile noastre şi activităţile noastre vor atrage un număr mare de oameni nu excludem posibilitatea înfiinţării unui partid politic. E prematur să discutăm despre acest subiect acum. Alegerile prezidenţiale sunt foarte îndepărtate”.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>