Ultima ora
Publicat: sâmbătă, 08 iulie 2017

Vladimir Putin: Donald Trump este ”foarte diferit” de ceea ce se vede la televizor

Președintele rus, Vladimir Putin, s-a arătat încrezător în ce privește relansarea relațiilor ruso-americane, după întâlnirea sa cu Donald Trump, estimând că omologul său american este ”foarte diferit” de ceea ce se poate percepe la televizor, relatează AFP preluată de AGERPRES.

”Trump care se vede la televizor este foarte diferit de Trump cel real (…) Există toate motivele să credem că noi vom putea să restabilim, cel puțin parțial, nivelul de cooperare de care avem nevoie”, a declarat liderul de la Kremlin într-o conferință de presă la încheierea summitului G-20 de la Hamburg (Germania).

Referindu-se la problema spinoasă a climatului, Putin consideră că s-a ajuns la ”un compromis optim” la summitul G-20 de la Hamburg.

”Unul dintre subiectele foarte importante a fost cel referitor la schimbările climatice. Și aici cancelarul german Angela Merkel a reușit să găsească un compromis optim (…), în care toate țările au constatat că SUA se retrag din acest acord (de la Paris), dar că activitatea va continua”, a declarat Putin, adăugând că este un element pozitiv.

În legătură cu dosarul Sirian liderul rus este de părere că SUA au devenit ”mai pragmatice”. ”Există o înțelegere (reciprocă) potrivit căreia dacă ne unim forțele vom putea face multe”, a spus Putin.

Cum s-a văzut întâlnirea în rândul specialiștilor

Jurnalişti, experţi în limbajul non-verbal au analizat fiecare gest, expresie a feței, poziţie a corpului şi a mâinilor. Au descompus cadru cu cadru fotografiile şi filmarea de la întâlnirea de grad zero, anunță Știrile TVR.

Concluzia: atât Trump, cât şi Putin – doi politicieni de regulă cu o atitudine de bărbaţi alfa – sunt oarecum rezervaţi la această întâlnire, în semi expectativă, dar au aerul că sunt deschişi la dialog unul cu celălalt.

Rex Tillerson, secretar de stat SUA: Cei doi lideri au stabilit imediat o legătură. Au o bună chimie.

Experta consultată de BBC afirmă că Trump pare mai relaxat. Iar Putin ceva mai neliniştit: nu prea îl priveşte în ochi şi se joacă puţin nervos cu degetele. Poate şi pentru că e mai scund decât preşedintele american şi pare cumva mai mic, în timp ce Trump umple fotoliul, prin statura lui.

Indiscutabil, cea mai comentată chestiune legată de întâlnirea celor doi este durata. De la 45 de minute, cât era prevăzută, s-a ajuns la 2 ore şi 16 minute.

Câte un consilier mai deschidea timid uşa, dar singura care a intrat în cameră, încercând să atragă atenţia că s-a întârziat mult a fost Melania Trump.

Rex Tillerson, secretar de stat SUA: Cred că, la un moment dat, chiar au trimis-o pe Prima Doamnă să vadă dacă ne poate scoate de-acolo. N-a putut.

Matthew Rojansky, reprezentant al Centrului Internaţional de Studii „Woodrow Wilson”: Sunt relatări că Melania a fost trimisă, dar i s-a spus: Tu nu ştii că sunt multe de discutat?

Foto: ABC News – Go.com

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>