Ultima ora
Publicat: luni, 27 noiembrie 2017

VOM AVEA O CRIZA A GAZELOR?

Sceneta din ianuarie care a determinat explozia preturilor la energie se repeta. De data asta, pe piata gazelor. Niste baieti care fac jocurile Engie ori EON sau fie ale Gazprom, lanseaza in spatiul public mesaje care sunt de natura sa induca o stare de panica, de criza si, implicit, sa genereze o crestere a tarifelor de furnizare si distributie sau a gazului din import. In concret, suntem anuntati ca vine iarna. De la un clasic in viata, am aflat ca iarna nu-i ca vara. Cu alte cuvinte, in prag de iarna, am ramas fara gaze. De abia ce ne obisnuisem fara oua. Directorul General Transgaz si Directorul General Engie, simultan, ca sa vezi coincidenta, anunta poporul ca vine o iarna siberiana si ca nu prea am avea suficiente gaze stocate. Adica ne-ar mai trebui vreun miliard mc de gaze. In realitate avem depozitate 2,2 miliarde mc. Stocul minim obligatoriu pentru iarna este de 1,7 miliarde mc. In iarna 2016/2017, am avut depozitate 2,3 miliarde mc gaze dar in primavara am ramas cu 0,5 miliarde mc pe stoc. Ceea ce a generat pierderi pentru producatori, furnizori si transportator. Pozitia Engie, o inteleg, asta nu inseamna ca o aprob. Engie si EON au peste 98% din piata de furnizare si distributie gaze din Romania. Veritabil monopol. In primavara, cereau ANRE majorarea tarifelor de furnizare si distributie intre 30 si 120%. Cerere, evident, respinsa. Acum 3 luni, la dezbaterile din Comisia de Industrie a Camerei Deputatilor pe Ordonanta 64/2016 cine se impotriveau cel mai tare liberalizarii pietii gazelor? Evident Engie si EON pentru ca isi pierdeau monopolul si implicitul profiturile exorbitante pe care le inregistreaza an de an. Lipsa stocurilor de gaze pentru iarna, informatie total eronata, este de natura sa genereze panica in randul populatiei si al consumatorilor industriali, dar in primul rand ofera pretextul celor de la Gazprom de a-si majora pretul la gazele exportate in Romania.

România este independenta energetic si in ceea ce priveste consumul de gaze. Avem un consum de gaze de 12 miliarde metri cubi anual pe care il satisfacem preponderent din productia interna. In ultimii trei ani de zile, am importat mai putin de 3% din consumul intern. Pe platoul continental al Marii Negre, s-au descoperit doua mari zacaminte de gaze, totalizand peste 120 miliarde mc, echivalentul consumului de gaze al Romaniei pe 10 ani. Dupa darea in exploatare a acestor zacaminte, Romania va fi complet independenta energetic, devenind chiar un exportator de gaze. Pana atunci, evident ca vom importa in completare gaze de la rusi, dar intr-un procent de maxim 5%, care nu va fi de natura sa modifice semnificativ pretul agregat al gazelor livrat populatiei sau consumatorilor noncasnici. Conform INS, pe primele 10 luni din 2017, pretul gazelor livrate populatiei s-a majorat cu 1.41%, asta inseamna 1,2 lei in plus la factura lunara. Suportabil, zic eu, cata vreme cel mai prost pachet de tigari costa 15 lei. La gazele livrate consumatorilor noncasnici(industriali), dupa liberalizarea de acum 2 ani, preturile nu au crescut ci au scazut cu 16%. De la 250 usd/1.000 mc gaze fara taxe de retea, la 210 usd/1.000 mc. Castigatorii liberalizarii cei doi producatori de gaze din Romania,  Romgaz si OMV Petrom, si implicit statul care si-a dublat dividendul.

In concluzie, in iarna 2017/2018 si in nici in urmatorii 10 ani, nu vom avea probleme cu gazele. Romania este a treia tara din Europa in ceea ce priveste independenta energetica. Avem capacitati de productie de energie care exploateaza toate sursele primare: apa, carbune, nuclear, hidrocarburi, gaz, eolian, fotovoltaic, biomasa. Toate aceste incercari de intoxicare si manipulare a pietei, atat de energie cat si de gaze, ar trebui sa fie sanctionate mai ferm, inclusiv penal. Deci, sa ne bucuram de sarbatori.

Remus BORZA

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>