Ultima ora
Publicat: joi, 26 septembrie 2013

Vosganian se apără în fața acuzațiilor Parchetului invocând reaua credință a procurorilor

Ministrul Economiei Varujan Vosganian a transmis Comisiei Juridice a Senatului apărarea pe care și-a pregătit-o în legătură cu dosarul în care procurorii DIICOT doresc să înceapă urmărirea penală și în care este nevoie de un vot al Senatului pentru ca acest lucru să se întâmple. Materialul transmis de Vosganian este unul de mare întindere, din el nelipsind inclusiv un citat din Traian Băsescu, în care acesta cerea Parlamentului să nu mai dea cu ușurință avize de urmărire penală. De asemenea, Vosganian invocă reaua credință a procurorilor și cere Senatului să nu le dea acestora concursul prin votul pe care urmează să-l dea. Iată pasajele relevante din apărarea pregătită de Vosganian:

1. Puterea exclusivă de apreciere a Senatului de a cere urmărirea mea penală pentru fapte săvârșite în calitate de membru al Guvernului
Art. 109 din Constituția României, intitulat “Răspunderea membrilor Guvernului“, dispune în alin. (2) fraza I că “Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor“.
Prima concluzie care se desprinde din interpretarea textului constituțional este că declanșarea procedurii prin care se poate ajunge la tragerea la răspundere penală a unui membru al Guvernului este rezervată exclusiv Camerei Deputaților, Senatului și Președintelui României. A contrario, nicio altă autoritate, structură sau persoană nu are legitimarea constituțională de a declanșa această procedură.
În al doilea rând, autoritățile competente să declanșeze procedura au caracter pur politic și se bucură de legitimitate populară directă, fiind alese prin sufragiu universal, în urma exercitării directe a suveranității de națiune. Prin urmare, în declanșarea procedurii nu sunt implicate în niciun fel autoritățile judiciare, fie ele instanțele judecătorești ori Ministerul Public.
În al treilea rând, declanșarea procedurii de tragere la răspundere penală a unui membru al Guvernului reprezintă o putere de apreciere a celor trei autorități statale direct reprezentative, decizia fiind luată atât pe considerente juridice, cât și pe considerente politice, de oportunitate.
În sfârșit, în al patrulea rând, procedura specială nu vizează decât faptele săvârșite în exercitarea funcției de membru al Guvernului, iar nu și faptele care nu au legătură cu această calitate.
………………
Efectul deciziei de a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului este politic, cel în cauză pierzându-și în fapt, imediat (conform practicii de până acum), mandatul ministerial.
Or, în condițiile duratei unui proces penal în România (urmărire penală, judecată în primă instanță, judecată în recurs), precum și a mediatizării firești, dar pe larg, a procesului penal în care este implicat un membru al Guvernului, acesta are, practic, compromisă cariera politică, chiar dacă, după mulți ani, va obține o soluție de achitare (din partea instanței judecătorești) ori o soluție de netrimitere în judecată (din partea parchetului).
Durata mare a proceselor penale este experimentată de foști miniștri precum Tudor CHIUARIU (Justiție) ori Codruț SEREȘ (Economie).
Sunt deosebit de sugestive exemplele privind doi miniștri care și-au pierdut mandatele în urma cererilor de urmărire, dar pentru care ulterior s-a stabilit definitiv nevinovăția lor: Teodor ATANASIU (Apărare) și Paul PĂCURARU (Muncă). Cu toate acestea, niciunul din cei doi miniștri nu a mai ocupat după aceea vreun portofoliu ministerial, carierele lor politice fiind serios afectate. Nimeni nu a răspuns, vreodată, pentru aceasta.
Decizia de a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului, ca și răspunderea aferentă, aparțin în totalitate autorităților statale direct reprezentative, rezultat al sufragiului universal, pe care nu le partajează cu parchetul ori cu instanțele judecătorești.
Rolul autorității judiciare într-o procedură penală privind un membru al Guvernului (parchetul, în faza de urmărire penală, instanța judecătorească, în faza de judecată) nu începe decât după o eventuală cerere de urmărire formulată de una din cele trei autorități politice.
Până atunci, pe rolul autorităților judiciare nu există niciun proces penal. Așa fiind, decizia autorităților politice de a nu cere urmărirea penală nu poate fi sub nicio formă caracterizată drept imixtiune în actul de justiție ori atingere adusă independenței justiției. Actul de justiție va începe numai dacă se va formula o cerere de urmărire și numai după aceasta se poate vorbi de independența justiției într-un caz concret.
Este fundamental greșită exprimarea comună în materie, în sensul că Senatul, Camera Deputaților ori Președintele României ar da un (simplu) aviz la cererea de urmărire penală formulată de parchet.
Nu Ministerul Public are dreptul constituțional să ceară urmărirea penală a unui membru al Guvernului și, prin urmare, Camerele și șeful de stat nu dau un aviz. Autoritățile politice direct reprezentative sunt cele care decid pe deplin dacă formulează sau nu cererea de urmărire penală. A pretinde că ele ar fi chemate să dea un aviz semnifică uzurparea puterii lor constituționale.
Însuși procurorul de caz, pentru a minimiza locul Senatului și, pentru a induce ideea unei proceduri minore, fără semnificație de decizie, face vorbire, în Referatul din 02 septembrie 2013 (fila 69), de “avizele necesare pentru începerea urmăririi penale“. Folosind cu bună știință o expresie fundamental greșită din punct de vedere constituțional, procurorul de caz desconsideră grav Senatul României, îi neagă și îi uzurpă puterea constituțională de decizie liberă.
Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 93/1999, procedura constituțională dezvoltată prin legea specială privind responsabilitatea ministerială “instituie o măsură de protecţie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, având, deci, caracterul obiectiv al unei garanţii constituţionale de ordin procedural, menite să ocrotească interesul public, şi anume, realizarea actului de guvernare prin exerciţiul mandatului“.
Chiar Președintele României, Traian BĂSESCU, s-a exprimat public în sensul că decizia Parlamentului de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului trebuie să asigure o protecție împotriva abuzurilor procurorilor și judecătorilor, că nu trebuie să fie pur formală, că trebuie să fie luată în urma unei analize atente a unui dosar documentat corespunzător de procurori (a se vedea articolul “Șeful statului, supărat că rata de eșec a DNA este de 50%! Traian Băsescu condamnă procurorii șantajiști din DNA și cere Parlamentului să nu mai dea cu ușurință avize de urmărire penală“, publicat la 22.12.2011 pe site-ul Internet de informații juridice “Lumea justiției“, www.luju.ro).

2. Natura exclusiv politică, iar nu penală, a faptelor reținute de parchet

Dacă decizia de a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului, pentru fapte săvârșite în exercitarea mandatului, aparținând autorităților statale alese prin sufragiu universal, are atât o natură juridică, cât și una politică, sub aspectul faptelor în cauză trebuie făcută o distincție netă între decizii politice și fapte penale.
Urmărirea penală a unui membru al Guvernului poate fi cerută exclusiv pentru o faptă penală, niciodată pentru o decizie politică (indiferent dacă aceasta este corectă sau greșită). Pentru decizii politice greșite nu se poate angaja niciodată răspunderea penală a unui membru al Guvernului, ci alte forme de răspundere, în principal răspunderea politică.
………………
În concret, faptele care sunt reținute în sarcina mea prin referatul procurorului constituie exclusiv decizii politice în domeniul economic, potrivit atribuțiilor mele de la acea dată, de ministru al Economiei. Acele decizii au fost politice și, prin urmare, indiferent dacă au fost corecte sau eronate, ele nu au nici un fel de dimensiune penală, nu pot fi calificate infracțiuni și, în consecință, nu pot constitui temei pentru o cerere de urmărire penală.
Referatul procurorului omite tocmai dimensiunea politică a deciziei mele, ignorând situaţia explozivă în faţa căreia a fost pus Guvernul în luna februarie 2008, atunci când majoritatea combinatelor de îngrăşăminte chimice au decis să-şi înceteze temporar activitatea (două dintre ele erau deja închise). Sindicatele tuturor unităţilor de profil s-au angrenat în ample mişcări de protest, prefecţii judeţelor implicate au trimis, în scris, apeluri urgente din care rezulta că starea localităţilor afectate este dramatică şi că există riscul ca situaţia, în urma amplificării mişcărilor sindicale, să scape de sub control, Ministerul Agriculturii ne-a solicitat o intervenţie imediată, iar presiunea presei, a opiniei publice în general, aşa cum o arată publicaţiile vremii, era permanentă şi net favorabilă demarării dialogului cu asociaţiile patronale şi sindicale, în vederea depăşirii situaţiei deosebit de tensionate. Oprirea combinatelor de îngrăşăminte chimice ar fi cauzat furnizorului de gaze naturale Romgaz şi bugetelor publice pierderi uriaşe, nemaivorbind de pericolul disponibilizării a circa 10.000 de salariaţi.
………………….
Ordinele ministeriale nu acordau ele facilitățile și nici măcar nu stabileau beneficiarii, ci reluau condițiile stabilite în nota aprobată de Guvern. De fiecare dată se preciza expres că facilitățile pot fi acordate consumatorilor întreruptibili, iar acestea erau condiționate de plata consumului curent și de rezolvarea chestiunii datoriilor anterioare.
La expirarea termenului de 6 luni al acestor măsuri speciale aprobate de Guvern, o nouă perioadă de 6 luni a fost aprobată de Guvern la 03.09.2008, de data aceasta la inițiativa Ministerului Agriculturii.
În aplicarea noii note aprobate de Guvern, am emis ordinul din 09.09.2008, având un conținut similar ordinelor anterioare.
Prin urmare, în calitate de ministru al Economiei, având în domeniul de competență economia națională, precum și, împreună cu toți membrii Guvernului, înfăptuirea politicii interne și externe a țării, potrivit programului de guvernare acceptat de Parlament, am propus Guvernului o măsură de politică economică și, pe baza deciziilor succesive luate de Guvern, am luat măsuri de punere a lor în aplicare.
Ca membru al Guvernului și ministru al Economiei, nu aveam sarcina exclusivă de a maximiza profitul SNGN ROMGAZ SA, ci de a lua cele mai bune măsuri pentru întreaga economie națională și pentru bugetul public național. În acest mod, am propus și am pus în executare decizia ca un producător din industria de gaze să acorde facilități comerciale consumatorilor, care sunt producători de îngrășăminte chimice pentru agricultură.
Cu toate că s-au acordat de SNGN ROMGAZ SA facilități comerciale (limitate în timp și ca valoare), profitul acestei societăți naționale nu a scăzut, ci, dimpotrivă, a avut creșteri substanțiale, atât în valoarea brută, cât și ca rată a profitului, inclusiv ca urmare a recuperării creanțelor. În plus, au existat beneficii evidente atât din punct de vedere economic, pentru producătorii din industria petrochimică și din agricultură, cât și din punct de vedere social, prin menținerea locurilor de muncă, toate cu efecte pozitive asupra încasărilor la bugetul public național.
Raționamentul procurorului de caz, în sensul că producătorul de gaze trebuia să recurgă la acțiuni în justiție pentru recuperarea creanțelor acumulate (fila 21), iar nu să dea facilități pentru cumpărarea de noi cantități de gaze, dovedește ignorarea crasă a realităților economiei de piață. Un producător este strâns legat de cumpărătorii produselor sale, care alcătuiesc piața sa de desfacere, în absența căreia nu ar mai avea cui să vândă și nici să-și recupereze treptat creanțele anterioare.
Acțiunile în justiție pot bloca raporturile normale între comercianții parteneri de afaceri și pot conduce la falimentul clientului, cu consecința că toate procesele și urmăririle privind creanțele existente sunt suspendate, deci realizarea lor devine incertă și, oricum, mult întârziată.
Oricum ar fi, corecte sau nu, măsurile propuse și executate de mine reprezintă decizii de politică economică, punând în balanță interesele mai multor industrii, chestiunea veniturilor bugetare, a șomajului și a liniștii sociale. Orice decizie, într-un sens sau altul, este pur politică, fără vreo semnificație penală. Ea ține deci de competența unui ministru, iar nu a unui procuror.
Guvernul, potrivit programului politic acceptat de Parlament, este cel care guvernează, iar nu Ministerul Public.
În caz contrar, orice ministru ar trebui fie să ia aprobare prealabilă de la procuror pentru orice decizie politică, fie să trăiască ulterior cu spaima unei acțiuni penale pentru deciziile sale politice. Acest lucru ar bloca guvernarea țării și ar duce la uzurparea puterii de guvernare de procurori.

3. Caracterul corect al deciziilor politice luate

Suplimentar, deși nu prezintă nici un fel de relevanță sub aspect penal, deciziile de politică economică luate de mine în calitate de ministru al Economiei au fost și corecte.
Astfel, acordarea de facilități economice la cumpărarea de gaze naturale a permis continuarea activității mai multor combinate de îngrășăminte chimice pentru agricultură, în condițiile în care, în prețul acestora, prețul gazelor are o proporție de 80%.
Continuarea activității a însemnat menținerea locurilor de muncă, evitarea șomajului, a tulburărilor sociale și a cheltuielilor sociale, obținerea de venituri la bugetul public național.
În același timp, un beneficiar important a fost agricultura, care a putut achiziționa îngrășăminte chimice mai ieftine, fermierii și-au putut continua activitatea, producția agricolă a fost mai mare, ca și încasările bugetare aferente.
La prima vedere, ar fi fost diminuat profitul SNGN ROMGAZ SA, care a vândut gazele la un preț inferior, din cauza facilităților economice. O analiză concretă arată că această concluzie nu este corectă. Dacă ar fi continuat să vândă la prețuri mari, clienții societății naționale nu ar mai fi fost capabili să cumpere, deci volumul vânzărilor s-ar fi diminuat drastic, ceea ce, în cele din urmă, ar fi dus la o scădere a profitului și, indirect, a încasărilor la bugetul public național.
Este de spus faptul că, între perioada de început și cea de sfârșit a aplicării facilităților comerciale, datoriile către societatea națională au scăzut, iar nu au crescut, ceea ce înseamnă nu numai faptul că întreaga cantitate de gaz cu prețul diminuat prin facilități a fost achitată, dar au fost achitate și din datoriile anterioare. Altfel spus, profitul SNGN ROMGAZ SA a crescut și, proporțional, au crescut și încasările la bugetul de stat.
……….
Este important de spus că această ordonanță de urgență a fost avizată pentru legalitate de Ministerul Justiției, semnând, în calitate de secretar de stat, în locul ministrului Justiției Cătălin PREDOIU, secretarul de stat de la acea dată, Alina BICA. Avizarea favorabilă, sub semnătura doamnei Alina BICA, a fost, de altfel, expres confirmată de DIICOT în comunicatul de presă din 06.09.2013. În prezent, aceeași persoană Alina BICA, în calitate de procuror șef DIICOT, a solicitat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe baza referatului procurorului de caz, prezentarea către Senat a propunerii de a se cere urmărirea mea penală.
Ordonanța de urgență a fost avizată favorabil și de Consiliul Legislativ.
De asemenea, Președintele României, Traian BĂSESCU, a promulgat fără a uza de dreptul de a cere reexaminarea ori controlul de constituționalitate, legea de aprobare a ordonanței de urgență.
Altfel spus:
– măsurile propuse de mine au fost aprobate de Guvernul condus de Călin POPESCU TĂRICEANU;
– ulterior, măsurile au fost continuate, la propunerea ministrului Agriculturii, Dacian CIOLOȘ, fiind aprobate tot de Guvernul condus de Călin POPESCU TĂRICEANU;
– după ce nu am mai fost ministru al Economiei, măsurile au fost mult amplificate de Guvernul condus de Emil BOC, ordonanța de urgență a acestuia fiind avizată favorabil de Consiliul Legislativ, fiind aprobată de Parlament, iar legea de aprobare fiind promulgată de Președintele României, Traian BĂSESCU.
Nici la nivel guvernamental, nici la nivel parlamentar, nici la nivel prezidențial nu a existat vreo blocare a acestor măsuri, chiar mult amplificate față de ceea ce, în perioada cât eu am fost ministru al Economiei, am propus și/sau decis.
Dacă măsurile inițiate de mine ar fi fost greșite politic sau economic ori ilegale, unul din cei doi Prim-Miniștri, Consiliul Legislativ, Parlamentul ori Președintele României ar fi avut dreptul și obligația să se opună la acestea și la cele ulterioare (mult amplificate), ceea ce nu s-a întâmplat.
De menţionat că, în prezent, cu excepţia combinatului Azomureş, care lucrează la jumătate de capacitate, şi Chemgaz Slobozia, care riscă să se închidă până la sfârşitul anului, toate celelalte combinate şi-au încetat activitatea. Faţă de februarie 2008, industria îngrăşămintelor chimice a generat peste 7.000 de şomeri. Fără măsuri imediate, această industrie va dispărea, în anul 2014, din România.

4. Reaua-credință manifestă a procurorului de caz
Cu privire la pretinsul complot, procurorul de caz nu aduce absolut nicio dovadă a presupusei mele legături infracționale cu ceilalți membri ai grupului de complotiști (complotul nu se face de unul singur): interceptări telefonice, declarații de martori sau de învinuiți/inculpați, mijloace materiale de probă etc.
Singurele “probe” sunt afirmația că era de notorietate legătura/influența lui Ioan NICULAE cu/asupra conducerea/rii ministerului (filele 35-36) și raționamentele forțate și de rea-credință ale procurorului, în sensul că prin actele mele am aderat la grupul de complotiști, cu care însă nici măcar nu am comunicat.
În ceea ce privește subminarea economiei naționale, aceasta este redusă la o singură societate, cu capital majoritar de stat, ignorându-se total ramuri importante ale economiei naționale (industria petrochimică și agricultura). Faptul că în aceste ramuri agenții economici sunt privați nu semnifică excluderea lor din economia națională, proclamată de art. 135 din Constituție ca fiind economie de piață, bazată deci pe libera concurență, și în care statul trebuie să protejeze toți factorii de producție, fără a discrimina capitalul privat. Potrivit textului constituțional, resursele naturale trebuie exploatate în concordanță cu interesul național (care include întreaga economie națională, protecția socială, veniturile bugetare, pacea socială), iar nu exclusiv în interesul unei societăți naționale, fie ea și cu capital majoritar de stat.
…………….
Se susține că, prin Nota din 19.02.2008, am indus în eroare Guvernul, care a aprobat-o. Același procuror susține însă faptul că, în calitate de ministru, am fost regulat informat de SRI privind riscurile majore generate de Societatea INTERAGRO și că, în loc să intervin pentru înlăturarea pericolului, am acționat premeditat pentru sprijinirea grupului infracțional (filele 63-64). Evident, se naște întrebarea de ce SRI, care depistase activitatea mea contra securității statului, mă informa regulat cu privire la aceasta?
Dacă eu am fost regulat informat de SRI privind complotul și subminarea realizate de Ioan NICULAE și alții (inclusiv eu și următorul ministru al Economiei) prin intermediul Societății INTERAGRO, este obligatoriu ca aceste informații să fi fost transmise, potrivit competenței, altor miniștri (de Interne, al Apărării și de Justiție, membri ai CSAT), Primilor-Miniștri Călin POPESCU TĂRICEANU și Emil BOC, președinților Camerelor Parlamentului și Președintelui României.
Așa fiind, eu oricum nu mai aveam cum să induc în eroare Guvernul prin Nota din 19.02.2008, deoarece șeful acestuia și alți miniștri fuseseră deja informați de SRI de activitatea mea infracțională gravă. Deși informați de SRI (cum rezultă din logica procurorului), membrii Guvernului condus de Călin POPESCU TĂRICEANU au adoptat de două ori notele cu facilități pentru consumatorii întreruptibili de gaze (prima dată la propunerea mea, a doua oară la propunerea ministrului Agriculturii, Dacian CIOLOȘ).
Deși informați de SRI (cum rezultă din logica procurorului), membrii Guvernului condus de Emil BOC au acordat, prin OUG nr. 54/2009, facilități cu mult superioare celor propuse de mine.
Deși informați de SRI (cum rezultă din logica procurorului), președinții Camerelor Parlamentului nu s-au opus aprobării ordonanței de urgență prin Legea nr. 332/2009 și sporirii, prin votul Parlamentului, a facilităților deja acordate de Guvern.
Deși cert informat de SRI (cum rezultă din logica procurorului), Președintele României a promulgat fără probleme legea respectivă.
Procurorul de caz nu explică însă motivele pentru care Președintele României, doi Prim-Miniștri, președinți de Camere, miniștri de Interne, de Justiție și ai Apărării nu sunt și ei acuzați de participarea, cu premeditare (deoarece au primit rapoartele SRI) la acest gigantic complot vizând subminarea economiei naționale, toți fiind în solda lui Ioan NICULAE. Dacă narațiunea procurorului de caz ar avea cea mai mică bază factuală, atunci acesta ar fi trebuit, obligatoriu, să-i includă în complot pe toți cei de mai sus, în frunte cu șeful de stat.

5. Concluzii
În ceea ce mă privește, a fost vorba exclusiv de decizii politice, privind economia națională, propuse și/sau adoptate conform atribuțiilor de ministru de resort. Sunt decizii pur politice, fără nicio conotație penală. Mai mult – deși fără relevanță în plan penal -, aceste decizii politice s-au dovedit și benefice din punct de vedere economic.
La dosar nu există absolut nicio probă (interceptări telefonice, declarații de martori, alte probe) privind vreo implicare a mea în vreun complot sau în subminarea economiei naționale.
În realitate, în niciunul din documentele semnate de mine nu se face în vreun fel vorbire de Societatea sau Grupul INTERAGRO, ci exclusiv de producătorii de îngrășăminte chimice, respectiv de consumatorii de gaze naturale cu statut de consumatori întreruptibili. Mai mult, în toate ordinele ministeriale, acordarea facilităților economice (care nu au depășit niciodată plafonul aprobat de Guvern și care au fost strict limitate în timp, fiind determinante de situația economică și de prețul gazelor pe piața internațională) a fost întotdeauna condiționată de respectarea termenelor de plată și de rezolvarea problemei datoriilor anterioare.
În referatul întocmit, cu vădită rea-credință, procurorul de caz deformează grav sensul actelor semnate de mine, în ciuda evidenței și a conținutului lor expres, inventând scopuri ascunse, neprobate prin nimic și oricum inexistente.
Având în vedere caracterul eminamente politic al deciziilor luate de mine, absența oricăror indicii, oricât de slabe, privind vreo posibilă activitate infracțională a mea de complot și de subminare a economiei naționale, reaua-credință manifestă a procurorului de caz în distorsionarea grosolană a sensului clar al înscrisurilor,
Am onoarea să îi rog pe distinșii colegi senatori să nu voteze cererea de urmărire penală a mea pentru presupusul complot și pentru presupusa subminarea economiei naționale.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>