Vosganian: Trebuie să ne plecăm în faţa pieţei libere
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat la Conferinţa Anuală de Achiziţii Publice din România că privatizarea sectorului de stat este de preferat încercării de perfecţionare a legislaţiei achiziţiilor publice.
În opinia ministrului, pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă sistemul achiziţiilor publice soluţia cea mai bună este îmbunătăţirea managementului şi a naturii proprietăţii.
Varujan Vosganian a explicat că problemele din acest sistem au apărut din două motive. În primul rând, pentru că la nivelul bugetului consolidat al statului nu au existat instrumente de măsurare a eficienţei cheltuirii banului public şi adesea nu s-a făcut o evaluare a cheltuielilor pentru a se vedea dacă au avut un efect real.
Un al doilea motiv este legat de existenţa sistemului economic privat al statului.
“Pe de o parte, păstrăm un sector economic de stat, iar pe de altă parte nu ştim cum să facem să ne batem joc de el, să îi creăm tot felul de obstacole, astfel încât să fim siguri că în piaţă nu se va putea descurca. (…) De pildă, dacă o firmă are o situaţie financiară precară şi ia un portofoliu mai mare de comenzi, de multe ori nu i se permite să fructifice portofoliul de comenzi şi să angajeze personal pentru că a avut pierderi bugetare în anii anteriori”, a arătat Vosganian.
La toate acestea, se adaugă prevederile Ordonanţei 34 privind atribuirea contractelor de achiziţii publice. Ministrul a explicat care este diferenţa dintre o firmă privată şi una cu capital de stat.
“Ai două firme alături: una de stat, una privată. Amândouă trebuie să cumpere un utilaj. Firma privată se duce la un târg de profil, se uită: ‘Ăsta e bun, îl iau’. Firma de stat face caiete de sarcini, firma de stat, după ce intră în procedură, se trezeşte cu contestaţii, se duce să soluţioneze contestaţiile, astfel încât raporturile dintre economia de stat şi cea privată sunt, din această perspectivă, măcinate de neîncrederea pe care noi, statul, o avem în noi înşine. Pe de o parte, păstrăm sectorul de stat şi ierarhizăm miniştrii după câte companii de stat are fiecare, adică ăla care are mai multe companii de stat e mai tare decât ăla care are mai puţine – din această perspectivă vreau să vă spun că ministrul Economiei din Marea Britanie este unul dintre cei mai slabi miniştri, pentru că nu are companii în subordine -, iar la noi miniştrii sunt văzuţi ca un fel de superdirectori. Cine are mai multe companii, e mai tare. În această perspectivă, părerea mea este că, în loc să căutăm să perfecţionăm legislaţia achiziţiilor publice, mai bine privatizăm sectorul de stat”, a spus ministrul.
Mecanismele economiei de piaţă sunt cele mai bune mijloace de eficientizare a sistemului de achiziţii publice, şi nu aglomerarea regulilor, a conchis ministrul Economiei.
Vă prezentăm în cele ce urmează transcrierea discursului ministrului Economiei.
Discursul ministrului Economiei, Varujan Vosganian, la Conferinţa Anuală de Achiziţii Publice din România, cu tema „Riscurile în sistemul achiziţiilor publice”
23 mai 2013, Bucureşti, Centrul de Conferinţe Athenee Palace Hilton
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian:
„Stimaţi colegi, tema aceasta, dincolo de nivelul tehnic la care ea se prezintă, la nivel legislativ, la nivelul conceptelor, cred că are o abordare extrem de simplă şi onestă din perspectiva atitudinii pe care trebuie să o avem. La urma urmei, de ce avem noi această problemă a achiziţiilor publice? Din două motive.
În primul rând, pentru că la nivelul bugetului consolidat al statului, nu am avut instrumente de măsurare a eficienţei cheltuirii banului public şi adesea nu a existat o evaluare a cheltuielilor pentru a vedea dacă cheltuielile au un efect real şi în această privinţă ar fi suficient să urmăriţi evoluţia cheltuielilor pe domenii, pe sănătate, pe educaţie, pe infrastructură şi să vedeţi că deşi cheltuielile în nivel nominal s-au triplat uneori, iar în termeni reali s-au dublat, efectele asupra societăţii româneşti nu s-au văzut ca atare.
Deci, în primul rând crearea unui instrumentar de evaluare a eficienţei cheltuirii banului public şi în al doilea rând existenţa sistemului economic privat al statului. Am să mă refer mai ales la aceasta a doua componentă.
Pe de o parte, păstrăm un sector economic de stat, iar pe de altă parte nu ştim cum să facem să ne batem joc de el, să-i creăm tot felul de obstacole, astfel încât să fim siguri că în piaţă nu se va descurca. Dvs. vă imaginaţi că dacă două companii, una lângă alta, să zicem că sunt două fabrici de produse chimice, una privată, care respectă toate procedurile interne, realizează bugetul de venituri şi cheltuieli şi dă drumul la treabă, şi cealaltă trebuie să prezinte datele ministerului. Ministerul are şase compartimente care avizează, după ce avizează se duc la Ministerul Muncii, după ce pleacă de la Ministerul Muncii se mai duc la vreo două ministere dacă au incidenţă pe probleme de mediu sau de dezvoltare regională, după care se duc precum turcii la Constantinopol zadarnic sute de ani al Ministerul Finanţelor şi mai stau şi la Ministerul Finanţelor şi se ajunge în situaţia ca după şase luni bugetul de venituri şi cheltuieli să nu fie aprobat încă. Sau dacă doresc să aibă un personal mai mare trebuie să ceară voie de la Guvern, de la Ministerul Finanţelor.
De pildă, dacă o firmă are o situaţie financiară precară şi e un portofoliu mai mare de comenzi, în multe situaţii nu i se permite să fructifice portofoliul de comenzi şi planul de acţiuni personal pentru că a avut pierderi bugetare în anii trecuţi. Peste asta vine şi Ordonanţa 34. Ai două firme alături: una de stat, una privată. Amândouă vor să cumpere un utilaj. Firma privată se duce la un târg de profil, se uită şi zice: e bun, îl iau. Firma de stat face caietul de sarcini. Firma de stat, după ce intră în procedură, se trezeşte cu contestaţii, se duce să soluţioneze contestaţiile, astfel încât raporturile dintre economia de stat şi economia privată sunt din această perspectivă măcinate de neîncrederea pe care noi statul o avem în noi înşine.
Pe de o parte păstrăm sectorul de stat şi ierarhizăm miniştrii după câte companii de stat are fiecare, adică ăla care are mai multe companii de stat e mai tare decât ăla care are mai puţine companii. De exemplu, pot să vă spun că din această perspectivă ministrul Economiei din Marea Britanie e unul dintre cei mai slabi miniştri pentru că nu are companie în subordine, iar la noi miniştrii sunt văzuţi ca un fel de superdirectori – cine are mai multe companii e mai tare.
Ei bine, în această perspectivă, părerea mea este că în loc să căutăm să perfecţionăm legislaţia achiziţiilor publice, mai bine privatizăm sectorul de stat şi cu asta ne-am izbăvit şi noi, îi izbăvim şi pe ei. Ştiţi că era gluma aia la Radio Erevan! Întreabă unul, cum de a reuşit Apolodor din Damasc să facă podul în numai un an? Răspunsul a fost: pentru că nu exista Ordonanţa 34! De aceea, hai să privim lucrurile în miezul lor, miezul problemei nu este că nu avem reglementări bune pe sectorul economic privat al statului. Problema este că avem sectorul economic privat al statului. Putem noi cu mâna pe inimă să spunem că managementul privat a fost o soluţie? Putem noi cu mâna pe inimă să spunem că nu au existat influenţe politice sau că nu există în continuare influenţe politice şi că în clipa în care tu decizi să respecţi toate criteriile de selecţie nu intri oarecum în contradicţie cu alţi colegi din siajul politic?
De aceea, pentru a evita toate aceste probleme trebuie nu să complicăm procedurile, ci să simplificăm natura proprietăţii şi să privatizăm.
Al doilea lucru pe care simt nevoia să-l spun este legat de criteriile pe care le avem în vedere. Am fost pus în următoarea situaţie. Dorim să privatizăm compania. Trebuie să facem criteriile de selecţie pentru consultantul financiar. Vă mărturisesc că am un sentiment de nelinişte pentru că firmele care vin să liciteze vor fi selecţionate după preţ şi nu după calitate. Deci, eu dacă am în faţă doi avocaţi, dintre care unul îmi cere pe oră zece lei, iar altul 50 de lei, iar eu ştiu bine că cel care îmi cere 10 lei îmi cere pentru că atâta face el, în timp ce cel care îmi cere 50 de lei îmi asigură în bună măsură şi succesul, eu sunt pus în situaţia de a nu ştii cum am să plătesc.
Ori îl iau pe cel care mă ajută să-mi rezolv treaba, ori îl iau pe cel care mă ajută să n-am griji de natură legală. Or eu cred că primul mod de a respecta legea este ca societatea să meargă mai bine.
De aceea, iată, existând aceste imperfecţiuni, existând incapacitatea noastră ca, pe termen scurt, să le rezolvăm, trebuie să căutăm poate, uneori, soluţia în altă parte – în privatizare, în crearea unui sistem de follow-up pentru cheltuirea banului public şi, de ce nu, o formulă economică. De pildă, în situaţia în care avem cheltuieli de infrastructură, ar fi suficient să obligăm contractele să aibă la rândul lor asigurare şi firmele de asigurări în acest fel vor fi principalul supraveghetor al calităţii pentru că o firmă de asigurări nu va permite ca, la o şosea, în loc de asfalt să pui brânză de vaci. Pentru că, în situaţia în care se va găuri şoseaua, firma de asigurări va trebui să despăgubească.
Deci, până la urmă, soluţia vine tot în economia de piaţă. Aşadar, mesajul meu în această privinţă este că trebuie să familiarizăm sistemul achiziţiilor publice cu mentalităţile, procedurile şi discernământul economiei de piaţă. Nu trebuie să facem din această ordonanţă o modalitate abruptă a gândirii etatiste de a se insinua prin nişte mecanisme, care altminteri trebuie să fie flexibile, spontane, intuitive ale economiei de piaţă.
Există însă, într-adevăr, şi anumite criterii de eligibilitate pe care nu le poţi evita şi dumneavoastră aţi amintit bine fondurile europene. În materie de fonduri europene, lucrurile se asociază oarecum cu ce spuneam adineaori. Noi am tratat fondurile europene ca şi cum ar fi fonduri obişnuite şi, în loc să îmbunătăţim managementul utilizând spiritul fondurilor europene, am contaminat gestionarea fondurilor europene de celelalte racile pe care le aveam în domeniul gestionării banului public.
Cred că şi în domeniul fondurilor europene ar trebui ca tipul de mentalitate să fie o mentalitate de piaţă şi ar trebui să dirijăm cât mai multe fonduri europene către competitivitate, către îmbunătăţirea climatului de afaceri şi către sporirea de ansamblu a eficienţei economice.
Chestiunea este aici că nu poţi îmbunătăţi managementul prin Ordonanţa 34. Poţi, eventual, îngrădi pe cei buni, dar nu-i poţi însănătoşi pe cei răi. De aceea, ideea noastră că îmbunătăţim lucrurile prin Ordonanţa 34 nu este soluţia cea mai bună. Soluţia cea mai bună este să îmbunătăţim şi managementul şi să îmbunătăţim şi natura proprietăţii.
Îmi amintesc, când am devenit ministrul economiei în decembrie 2006, aveam o adevărată dezbatere privind „băieţii deştepţi”, o dezbatere amplă şi cu reverberaţii mari în lumea politică. Cum n-aş fi reuşit niciodată să conving pe nimeni cu proceduri de acest fel, cu criterii de selecţie, am folosit mecanismele pieţei şi atunci am obligat ca toată energia electrică să se vândă pe bursă. Din clipa aceea, telefonul meu de pe birou n-a sunat niciodată ca să intermediez contracte de energie electrică pentru simplul motiv că n-aveam voie să o fac. Bursa a rezolvat o problemă a clasei politice.
Când a revenit problema în actualitate? În clipa în care un ordin al ministrului a modificat ordinul nostru şi a spus: cantităţile deja contractate nu trebuie reînnoite pe bursă – asta s-a întâmplat în 2009 – şi în 2010 iar s-au reînnoit contractele „băieţilor deştepţi”, iar am avut o problemă politică.
Deci vă rog să mă credeţi, nu ştiu cum să explic opiniei publice fără să par desprins de realitate, leacul pentru noi nu este aglomerarea regulilor, leacul pentru noi este urmarea regulilor mecanismelor de piaţă. Mecanismele de piaţă sunt cele mai bune mijloace de prevenţie în cazul corupţiei, sunt cele mai bune mijloace de eficientizare în cazul achiziţiilor.
De aceea, hai să pornim invers – nu de la stat către piaţă, ci de la piaţă către stat. Şi să facem afle încât nu statul să intre cât mai adânc în mecanismele de piaţă, ci mecanismele de piaţă să intre cât mai adânc în sectorul pe care noi l-am înconjurat cu un zid chinezesc, îl apărăm ca fiind al statului şi în care putem să plasăm oameni, în care putem să intervenim în licitaţii şi în care putem să cultivăm o mentalitate care, din păcate, în loc să schimbe lucrurile, le-ar putea croniciza.
Acesta este mesajul meu, să aducem şi piaţa, noi salutăm prezenta tuturor actorilor de achiziţii publice, salutăm miniştrii, dar cred că, întâi de toate, ca în faţa Reginei Angliei, trebuie să ne plecăm în faţa pieţei libere.
Mulţumesc.”