Ultima ora
Publicat: joi, 22 iunie 2017

Vremea în următoarele zile: Ne pregătim pentru caniculă!

Meteorologii anunţă vreme o călduroasă, în următoarele zile, cu o maximă termică în jurul a 34 de grade și disconfort termic în accentuare. În Bucureşti, disconfortul termic va fi ridicat. Vremea va fi caniculară, iar probabilitatea de apariție a averselor va fi redusă.

 22 IUNIE ORA 09 – 23 IUNIE ORA 09. Vremea va fi călduroasă în Crișana, Banat, sud-vestul Transilvaniei, local în Muntenia și vestul Dobrogei, precum și în Oltenia, regiune în sudul căreia după-amiaza va fi caniculă. În Banat și în Oltenia indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe spații restrânse pragul de 80 de unități al disconfortului termic.

Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 34 de grade, mai ridicate în extremitatea de sud-vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului local la munte, în special în Carpații Meridionali și de Curbură și pe arii restrânse în sudul țării. Izolat vor fi condiții de grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp. Minimele termice vor fi cuprinse între 8…10 grade în depresiunile intramontane și 21…22 de grade în Dealurile de Vest și pe litoral.

BUCUREŞTI Vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, ploi de scurtă durată și condiții pentru descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 28…30 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

23 IUNIE ORA 09 – 24 IUNIE ORA 09. Vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară după-amiaza local în sud și sud-vest, unde disconfortul termic va fi în accentuare, iar indicele temperatură-umezeală (itu) va atinge pe spații restrânse pragul de 80 de unități; temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 și 36 de grade. În prima parte a zilei, cerul va fi variabil, mai mult senin în sud și sud-est.

Începând cu orele prânzului, instabilitatea atmosferică va fi în accentuare în vestul și nord-vestul țării și în toate zonele montane și submontane, unde vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Local cantitățile de apă vor fi însemnate, izolat va cădea grindină și vor fi posibile vijelii. În restul țării astfel de fenomene se vor semnala pe spații mici, mai ales seara și la începutul nopții. Minimele termice vor fi cuprinse între 12 și 22 de grade.

BUCUREŞTI. Vremea va fi călduroasă, cu o maximă termică în jurul a 34 de grade și disconfort termic în accentuare. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața, dar cu unele înnorări seara și în primele ore ale nopții când vor fi condiții de averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată. Minima termică va fi de 18…20 de grade.

24 IUNIE ORA 09 – 25 IUNIE. Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară după-amiază în regiunile sud-vestice și parțial în cele sudice, iar local disconfortul termic va fi ridicat în Câmpia de Vest și în Câmpia Română. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea și doar izolat, la munte, în a doua parte a zilei vor fi posibile ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 27 și 36 de grade, cu cele mai ridicate valori în vestul și sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 8…9 grade în depresiuni și 21…22 de grade în Dealurile Vestice și pe litoral.

BUCUREŞTI. Vremea se va menține călduroasă, iar disconfortul termic va fi ridicat; temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 17…19 grade.

25 IUNIE ORA 09 – 26 IUNIE ORA 09. Vremea va fi în continuare călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară după-amiază în vestul, sud-vestul și izolat în restul teritoriului.

Disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și pe spații mici averse și descărcări electrice, după-amiaza la munte, iar noaptea posibil în regiunile vestice și nord-vestice. Vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 29 și 37 de grade, iar cele minime între 15 și 23 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei.

BUCUREŞTI. Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiază când disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.

 26 IUNIE ORA 09 – 29 IUNIE ORA 09. Valorile termice vor continua să fie mai ridicate decât cele normale specifice perioadei și cu precădere în vestul și sudul țării se vor menține temperaturile caniculare. Temporar, mai ales în cursul după-amiezelor vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice în special la deal și munte.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea va fi caniculară, iar probabilitatea de apariție a averselor va fi redusă.

Sursa: Amos NEWS

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>