Ultima ora
Publicat: miercuri, 19 februarie 2014

Zgonea: USL nu se află în blocaj politic

USL nu s-a rupt și nici nu se află în blocaj politic. Este vorba doar despre declaraţii emoţionale generate de poziţionarea în precampanie, spune președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, subliniind că Guvernul poate funcţiona şi aşa.

„USL nu s-a rupt, tot mă întrebaţi de câteva săptămâni. Noi lucrăm foarte bine la Camera Deputaţilor. Există o anumită perioadă de campanie electorală şi de precampanie. Fiecare se aşează. Liberalii se aşează pe curentul lor liberal, noi ne aşezăm pe stânga, USD merge pe acest proiect, PNL pe un proiect şi o ofertă şi sper să-şi păstreze domnul Antonescu angajamentul făcut în USL că vom avea totuşi proiecte comune şi nu ne vom ataca în campanie, urmând ca pe 25 mai să continuăm proiectul USL, aşa cum l-am avut şi până atunci, pentru prezidenţiale”, a precizat Zgonea.

Zgonea a spus că în USL nu există niciun blocaj politic şi a arătat că situaţia actuală a USL este cea de precampanie, perioadă în care se fac declaraţii emoţionale.

„Dar nu există niciun blocaj, în afară de declaraţii eomoţionale pe care eu le înţeleg, suntem în precampanie. Oamenii ne-au ales nu să ne certăm şi să dăm mesaje emoţionale pe la televizor că eu-s mai frumos, celălalt e mai urât”, a spus Zgonea.

Întrebat ce se va întâmpla dacă liberalii nu numesc totuşi interimari pe posturile vacantate de aceştia în Guvern, Zgonea a precizat că Guvernul poate funcţiona şi aşa.

„Noi avem răbdare. Guvernul poate să funcţioneze şi aşa. Guvernul are instrumente constituţionale să funcţioneze aşa până când un partid îşi reglează problemele interioare. Nu poate niciun partid să ceară ceea ce la negocierea iniţială nu i s-a acordat”, a spus Zgonea.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>