Ultima ora
Publicat: joi, 16 noiembrie 2017

Ziua Naţională fără Tutun: Prevalenţa fumătorilor în România este de 27%

Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o iniţiativă menită a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul Centrelor teritoriale de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, foloseşte acest prilej pentru a derula activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate, cu privire la riscurile consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă.
În calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, ANA susţine, prin demersurile sale, organismele internaţionale cu rol similar, motiv pentru care, şi în acest an, se vor implementa, la nivelul naţional, activităţi de sensibilizare şi informare a populaţiei cu privire la efectele asociate fumatului.
În acest an, mesajul este cel promovat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), prin care sunt subliniate riscurile de sănătate asociate consumului de tutun, având ca temă “Tutunul, o amenințare globală în calea dezvoltării”.
Campania din acest an se axează pe amenințările industriei tutunului în calea dezvoltării tuturor țărilor, incluzând sănătatea și bunăstarea economică a propriilor cetățeni.
***
Conform rezultatelor studiilor în domeniu, au reieşit următoarele date privind fumatul produselor din tutun:

• La nivel global, consumul de tutun ucide anual aproape 6 milioane de oameni, din care 600 de mii sunt nefumători, expuşi fumatului pasiv. Estimarea este că, până în 2030, consumul de tutun va determina direct sau indirect mai mult de 8 milioane de decese în fiecare an, iar mai mult de 80% dintre acestea vor fi înregistrate în ţările slab dezvoltate.
• Prevalenţa fumătorilor în România este de 27% (un procent peste media UE).
• Pentru jumătate din fumători cu vârsta peste 45 de ani sunt înregistrate decese din cauza diferitelor boli induse sau accelerate de fumat.
• Deși consumul de tutun în rândul adolescenților din România s-a înscris pe o linie descendentă începând din 2003, în 2015 este peste mediile europene, pentru toate perioadele de referinţă: consumul de tutun de-a lungul vieţii – 51,7% față de 45,6% la nivel european, consumul de tutun în ultimele 30 zile – 30,1% față de 21,4% şi consumul de tutun zilnic în ultimele 30 zile – 19,7% față de 12,4%. Totodată, se observă valori mai mari ale consumului de tutun în rândul băieţilor, comparativ cu cele înregistrate în rândul fetelor, însă pentru ambele sexe, adolescenţii din România se situează peste valorile medii europene.
• Bolile care determină cea mai mare mortalitate în România sunt exact acele boli pentru care fumatul este factor cauzal sau de risc: bolile cardiovasculare, cancerul (în special cel pulmonar, în creştere la sexul feminin) şi bolile respiratorii obstructive cronice (BPOC).

Sursa: Amos NEWS

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>