Ultima ora
Publicat: vineri, 13 septembrie 2013

Ziua Pompierilor din România, 13 septembrie

Curajul este cuvântul de ordine cu care pleacă în misiune. Întâmplarea face ca astăzi, de ziua lor, o parte dintre pompieri să se afle la datorie. În Moldova – lovită pentru a câta oară?! – de viituri. De foarte multe ori, ei luptă să salveze ceea ce lasă în urmă neputinţa, nepăsarea autorităţilor. Ajunşi la faţa locului pun în aplicare nu numai ceea ce au învăţat în mii şi mii de ore de antrenament, ci şi tot ce pot oferi mai de preţ în momentele acelea de disperare: OMENIA!

Porţile celor 21 de subunităţi operative din cadrul ISU Bucureşti vor fi deschise vineri, până la ora 20.00, de Ziua Pompierilor din România, prilej cu care vor mai fi organizate şi alte evenimente, printre care se numără un ceremonial comemorativ şi o expoziţie de tehnică.

Potrivit unui comunicat al ISU Bucureşti, de dimineaţă până în jurul prânzului va avea loc ceremonialul comemorativ de cinstire a eroilor pompieri, urmat de depuneri de coroane şi jerbe de flori la „Monumentul Eroilor Pompieri”. La finalul festivităţii vor încânta audienţa şase plutoane din blocul de defilare din componenţa cărora fac parte pompieri bucureşteni.

De asemenea, în parcul „Carol I” (intrarea dinspre b-dul Mărăşeşti), de la ora 10,00 până la 18,00 se va prezenta o expoziţie de tehnică deschisă tuturor celor dornici să cunoască mijloacele de intervenţie ale pompierilor.

Patru plutoane de pompieri vor participa, de la ora 14,50, la defilarea cu cântec (acompaniate de muzica reprezentativă a ISU Bucureşti) pe itinerariul Piaţa Tricolorului (Cercul Militar Naţional) – Calea Victoriei (spre Palatul CEC) – str. Franceză – Piaţa Sfântul Anton.

Primele organizări de prevenire şi stingere a incendiilor se cunosc încă din antichitate: în oraşele Imperiului Roman funcţionau cohorte de vigiles, însărcinate cu supravegherea modului în care era folosit focul şi cu intervenţia în caz de incendiu, povestește MAI prin intermediul unui comunicat de presă.

Evul Mediu european, cu cetăţile şi oraşele sale aglomerate şi majoritatea clădirilor din lemn, a consacrat echipele de intervenţie organizate de bresle, care acţionau cu mijloace de stingere clasice: găleţi şi sacale pentru apă, pompe manuale, topoare, scări etc.

Servicii de apărare împotriva incendiilor apar în marile oraşe din Muntenia şi Moldova, în principal la Iaşi şi la Bucureşti, dar şi din Transilvania, încă din secolele XVII – XVIII. Dar eficienţa acestora era scăzută din cauza insuficientei organizări pentru pregătire şi intervenţie, a slabei dotări şi absenţei unor reglementări clare în domeniul prevenirii incendiilor.
Un motiv important pentru organizarea apărării împotriva incendiilor l-a constituit declanşarea unor mari incendii ce au afectat oraşele Principatelor Dunărene, sinistre la care comunităţile umane asistau lipsite de apărare.

 Astfel, se conturează ideea înfiinţării unor structuri de tip militar, în acest mod rezolvându-se problemele disciplinei, pregătirii, dotării, intervenţiei rapide (încă din primele faze ale declanşării incendiilor), motivaţiei reduse a civililor pentru participarea la intervenţii şi alte greutăţi cu care se confruntaseră organizările anterioare.

Iniţiat în anul 1833, proiectul de organizare „Formiruirea comandei de foc supt numirea de roată de pompieri pentru oraşul Bucureşti” era aplicat la Iaşi, în 1835, când apărea prima unitate de pompieri militari din România; la 15 mai acelaşi an, „roata de pojarnici” intra în funcţiune. Cazarma în care funcţiona, personalul care provenea de la alte unităţi militare şi care îşi menţinea gradele, uniforma (în bună măsură), obligaţiile şi drepturile aferente, instrucţia cu specific militar (dar şi profesional), dotarea cu armament, confirmau organizarea de tip militar a primei unităţi de pompieri.
În 1845 apărea şi la Bucureşti o structură similară, cu efective considerabil mai mari, după cum şi capitala Valahiei era mai întinsă şi mai populată decât a Moldovei. Decalajul de 10 ani poate fi explicat prin preocuparea pentru o temeinică pregătire a celor care urmau să încadreze compania de pompieri, lucru confirmat pe timpul incendiului de la 23 martie 1847 – Focul cel mare – care este unic în analele oraşului prin proporţiile sale. Printre victimele prăpădului s-a aflat şi un ostaş pompier: era primul din lungul şir al pompierilor militari care  şi-au dat viaţa pentru a o salva pe cea a semenilor.

În Transilvania, primele servicii de pompieri se dezvoltau pe sistemul voluntariatului, primăriile localităţilor din Jimbolia, Gherla şi Lipova înfiinţând formaţii civile de pompieri în primii ani ai secolului al XIX-lea.

La 13 septembrie 1848, sângele ostaşilor Companiei de pompieri din Bucureşti şi al infanteriştilor înroşea cazarma din Dealu Spirii în lupta cu miile de ieniceri şi spahii ai oastei otomane venite să înăbuşe mişcarea revoluţionară paşoptistă. Majoritatea jertfelor din cei peste 100 de morţi şi tot atâţia răniţi a fost dată de pompieri, ei aflându-se în vâltoarea încleştării, Dealu Spirii devenind, prin această faptă de arme, un simbol al jertfei şi iubirii de ţară.

Istoria a consacrat actul eroic al pompierilor: veteranilor de la 1848 li s-a acordat prima decoraţie militară românească: Pro virtute militari, înfiinţată la 1859 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, iar când acesta oferă, în data de 13 septembrie 1863, noile drapele de luptă Companiei de pompieri a Capitalei, bătălia a intrat în memoria colectivă, dar şi în tradiţia istorică a Armei Pompierilor. Documentele consemnează în acei ani şi trimiterea la Paris pentru perfecţionarea pregătirii, pentru prima dată, a unui ofiţer român de pompieri.
Momentul istoric de la 13 septembrie 1848 a fost oficializat în documentele instituţionale postbelice, fiind desemnat ulterior ca Ziua Pompierilor din România în toate documentele de funcţionare a Corpului Pompierilor Militari.

Bateriile de pompieri au participat la Războiul pentru Independenţa României din anii 1877-1878, eroismul unora dintre pompieri fiind răsplătit cu cele mai înalte decoraţii de război româneşti şi ruseşti: Steaua României şi Crucea Sfântul Gheorghe.

La 16 septembrie 1901 a fost inaugurat Monumentul Pompierilor, lucrare cu o deosebită valoare artistică şi semnificaţie istorică. În anii 1980, acesta a fost demolat, iar statuia sa a fost depusă în altă locaţie.

 Ulterior, în anul 1990, monumentul a fost restaurat şi reamplasat în apropierea locului unde s-a desfăşurat lupta din Dealu Spirii, pe Calea 13 Septembrie din Capitală.
În anul 1912 s-a înfiinţat Inspectoratul Pompierilor Militari, iar procesul de reformă a instituţiei pompierilor s-a amplificat în perioada 1920 – 1937, când companiile de pompieri din oraşele mari ale ţării au fost dotate cu cele mai performante maşini de stins incendii. Pe întreg teritoriul României şi, cu predilecţie în Transilvania, Basarabia, Bucovina şi Cadrilater, au luat fiinţă peste 50 de noi subunităţi de pompieri subordonate grupurilor teritoriale. Legea privind apărarea pasivă a teritoriului, din anul 1933, stabilea pompierilor atribuţii de bază în organizarea şi desfăşurarea apărării pasive a teritoriului. În acelaşi timp, se revigora şi activitatea în cadrul celei mai mari asociaţii a pompierilor – Comitetul Tehnic Internaţional al Focului (CTIF), la a cărui înfiinţare, în 1900, România participase ca ţară fondatoare. Tot acum are loc transformarea Inspectoratului Pompierilor Militari în comandament de armă, la 2 august 1929 şi apariţia primei reviste de specialitate „Buletinul Pompierilor Români”, care funcţionează şi astăzi, sub titulatura de „Pompierii Români”.

În dotarea pompierilor militari se regăseau autospeciale, materiale şi accesorii necesare salvării persoanelor de sub dărâmături, degazării, ridicării şi distrugerii bombelor neexplodate, înştiinţării populaţiei, primul-ajutor medical etc. Pregătirea efectivelor proprii şi a populaţiei lua proporţii, la exerciţiile de apărare pasivă participând cele mai înalte autorităţi ale statului, inclusiv regele Carol al II-lea.
Pe timpul celui de-al doilea război mondial, companiile de pompieri au intervenit eroic pentru stingerea incendiilor declanşate de bombardamentele inamice, atât în Valea Prahovei, cât şi în Bucureşti sau alte localităţi ale ţării.

În 1948 începea o nouă perioadă în evoluţia instituţiei pompierilor militari: se punea problema existenţei unei companii de pompieri în fiecare capitală de judeţ (lucru realizat peste 20 de ani), iar cu prilejul centenarului Revoluţiei de la 1848 se discuta pentru prima oară de necesitatea organizării unui muzeu permanent al pompierilor, realizat în 1963.
După apariţia, în anul 1950, a legii privind organizarea administrativ-teritorială a ţării, grupurile de pompieri capătă denumirea de „servicii regionale de pază contra incendiilor” ce vor deveni „grupuri regionale” în 1952, efectivele fiind considerabil mai mari decât în 1949 (1.312 ofiţeri, 3.055 subofiţeri şi maiştri militari, 360 angajaţi civili şi 10.508 militari în termen).
În septembrie 1953 se înfiinţau primele „inspecţii regionale de prevenire a incendiilor”, ce aveau în subordine inspecţii regionale şi orăşeneşti, iar în anul 1968 apar grupurile judeţene de pompieri şi cel al municipiului Bucureşti, ca mare unitate de pompieri.
În anul 1989 s-a încheiat al doilea ciclu organizatoric de după război, instituţia pompierilor fiind o structură distinctă în cadrul Ministerului de Interne, recunoscută pe plan naţional şi internaţional.
Decembrie 1989 a constituit un nou început şi pentru pompierii militari, privind fundamentarea cadrului legal de organizare şi funcţionare, cele mai importante acte normative fiind Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari şi Ordonanţa Guvernului nr. 60/1997, aprobată cu Legea nr. 212. Anterior, dar şi ulterior acestor documente, s-au elaborat o multitudine de alte acte normative cu impact asupra activităţii de apărare împotriva incendiilor şi a dezastrelor.

S-au înfiinţat peste 100 de subunităţi de pompieri, iar ca urmare a diversificării misiunilor, au apărut staţii de intervenţie pentru asistenţă medicală şi descarcerare; în prezent echipaje de descarcerare există în toate judeţele, înfiinţate pentru micşorarea timpului de răspuns la accidente rutiere şi în alte situaţii de urgenţă.
În 2004, România a adoptat un modern şi complex mecanism de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, adaptat cerinţelor standardelor NATO şi ale Uniunii Europene: Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Acesta cuprinde cadrul legal şi instituţiile menite să asigure, în mod unitar şi integrat, apărarea vieţii cetăţenilor, a bunurilor şi a mediului împotriva provocărilor din ce în ce mai frecvente şi cu efecte devastatoare determinate de dezastre pe plan global şi regional.

De-a lungul istoriei, instituţia pompierilor români a cunoscut o continuă dezvoltare, de la primele intervenţii pentru stingerea incendiilor la actuala gestionare a situaţiilor de urgenţă. Integraţi în inspectorate pentru situaţii de urgenţă pompierii români desfăşoară o activitate complexă, răspunzând solicitărilor cetăţenilor şi nevoilor comunităţii, în slujba cărora se află.

Aşadar, Ziua pompierilor se sărbătoreşte la 13 septembrie, începând cu anul 1953, în amintirea actului eroic al pompierilor militari, conduşi de locotenentul Pavel Zăgănescu în lupta din Dealul Spirii, împotriva trupelor otomane, pentru apărarea revoluţiei de la 1848.

În această zi, trupele otomane conduse de generalul Fuad Paşa au intrat în Bucureşti în timp ce cele ţariste înaintau spre Capitală dinspre Focşani. Pentru a stăvili intervenţia militară străină, populaţia Bucureştilor a ieşit în calea otomanilor la Cotroceni încercând să oprească ocuparea Capitalei.

O delegaţie formată din revoluţionari, foşti membri ai guvernului provizoriu, a încercat, la rându-i, să trateze ocolirea Capitalei. Fuad Paşa a refuzat orice negocieri, i-a arestat pe revoluţionari, înaintând pe trei coloane spre centrul oraşului.

În faţa garnizoanei Regimentului II din Dealul Spirii, Fuad Paşa a avut noi incidente. Colonelul Radu Golescu a refuzat să evacueze clădirile. În pline parlamentări, spre garnizoană se îndrepta compania de pompieri, condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu. Deşi turcii s-au obligat să le permită accesul în spaţiul Regimentului II, au avut loc altercaţii între turci şi români şi pe Dealul Spirii s-a dat o bătălie sângeroasă rămasă în istorie sub denumirea de ‘baia de sânge de la Bucureşti’.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>