12 ani în UE: venitul României s-a dublat, corupția a scăzut cu 25%, dar mai sunt multe de făcut
România e pe drumul cel bun, dar avansul e lent, spune ultimul raport al SAR, dezbătut la Reprezentanța UE cu membri ai guvernului, opoziției parlamentare, oameni de afaceri și sindicate. Dezbaterile au fost moderate de Ovidiu Nahoi, redactor șef RFI România și de Alina Mungiu-Pippidi, președinte SAR.
În 2018, România va trece pentru prima dată în istoria sa pragul de 10.000 € venit pe cap de locuitor, promovând astfel în categoria țărilor cu venituri medii; totodată, fiecare român are în termeni reali de două ori mai mult venit față de anul 2000, anul în care România a fost invitată să adere la Uniunea Europeană (UE). Cu toate acestea, din cauza politicii conflictuale, a corupției persistente și a creșterii inegalității majoritatea românilor susțin în mod constant în sondajele de opinie că țara se îndreaptă în direcția greșită (75% în contrast cu doar 17% care consideră că direcția este corectă) .
Transparența a crescut, și corupția în domeniul achiziţiilor publice a scăzut cu circa 25% în ultimii zece ani, arată raportul, care a găsit însă o capacitate administrativă redusă, cu doar jumătate din autoritățile de stat capabile să raporteze asupra activității lor proprii în fiecare an, și doar un sfert capabile de o raportare substanțială. Această capacitate redusă e responsabila de slaba absorbție și impact a fondurilor europene, ca și de faptul că încasările bugetare ale României continuă să fie, alături de Bulgaria, cele mai slabe din România, la sub șaizeci la sută față de media europeană. Principalele cauze sunt politizarea și slaba calitate a administrației, se arată în raport.
Recomandarea centrală a acestui raport – și avertismentul său – este că în absența unei deplasări a accentului pe prevenirea corupției își întărire a capacității administrative n loc de numai reprimarea ei, campania anticorupție din România va eșua. Acțiunile DNA sunt instrumentalizate politic și de către media, după ce au avut interacțiuni necuvenite cu serviciile de informații, exagerate în mass media de diferite interese și erau oricum insuficiente față de amploarea problemei. Regulile jocului poti fi schimbate doar prin politici agreate bipartizan unde eliminarea corupției este un obiectiv secundar, dar indispensabil, de exemplu o creștere a calității serviciilor publice, a eficienței achiziițiilor publice sau a predictibilității investițiilor pe termen lung. Desigur, aceste obiective nu se pot realiza fără o implicare guvernamentală, care a fost slabă și inconstantă până în prezent.
Cele cinci recomandări ale raportului sunt următoarele:
1. Depolitizarea birocrației și reconstruirea unui sistem pe bază de merit
Sume importante sunt alocate programelor de asistență tehnică ale instituțiilor internaționale pentru dezvoltarea legilor cadru (ex: Legea salarizării nr. 285/2010) sau pentru dezvoltarea unor sisteme de recrutare, monitorizare și evaluare a funcționarilor publici (vezi noul program al Băncii Mondiale în curs de implementare). Aceste programe de reformă structurală nu sunt însă „digerate” de instituțiile vizate. Efectele lor sunt de cele mai multe ori limitate, dacă nu inexistente. Ca un tratament luat pe sărite, nu au cum să îți producă efectele scontate. Ce s-a dovedit a funcționa în ultimii ani însă este schimbarea unor proceduri în sensul transparentizării decizionale și recrutării obiective a personalului. Mai mult decât atât, nevoia de competențe specifice, mai ales în ceea ce privește fondurile europene, a condus la integrarea specialiștilor. În buclă pozitivă, implementarea proiectelor europene a generat și dezvoltarea unor abordări și proceduri instituționale mai eficiente. Raportul consideră că a fost un lucru bun creșterea salarizării în administrație.
2. Implementarea reală a legii guvernanței corporative, la ora aceasta amenințată după ce oricum fusese implementată doar parțial.
3. Raționalizarea investiției publice
În ciuda creșterii ei spectaculoase, România are prea multe elemente din modelul grecesc intrat în istorie sub denumirea anecdotică „from boom to bust”, adică de la înflorire direct în faliment. Discreționalitatea investițiilor publice, cu lipsa de predictabilitate, transparență și permanentă negociere sapă la temelia oricărei perspective de dezvoltare durabilă. Așa cum este de altfel recomandat de către unele direcții generale europene (Muncă, Regio) și a început să fie implementat în Polonia, România are nevoie de un plan fix de investiții pentru dezvoltare, negociat cu toți actorii sociali și regionali, incluzând toate fondurile naționale și europene (mai puțin cele private, care sunt incerte), pentru zece ani minimum. Proasta guvernare duce la ineficiența investiției publice, o problemă chiar mai mare în România decât subfinanțarea acestora și care poate fi mult mai ușor rezolvată.
4. Mai multa putere cetățeanului consumator , prin crearea unor mecanisme mai rapide și regulate de evaluare a serviciilor publice de către cei care plătesc pentru ele.
5. Europenizarea reformei instituțiilor de control, protejarea instituțiilor performante
România trebuie să reformeze Curtea de Conturi, Fiscul și un număr de instituții de control care funcționează suboptimal, deși au resurse și personal de bună calitate. Fondurile europene de asistență tehnică trebuie folosite în acest scop și nu pe studii de fezabilitate, ci pentru a angaja direct în puncte cheie cu mandat de evaluare și reorganizare manageri performanti din state membre mai avansate. Nu este nevoie de împrumuturi de la Banca Mondială pentru a reforma Fiscul, în condițiile în care avem fonduri europene ineficient cheltuite în programe pentru capacitate administrativă sau asistență tehnică. Condiția este însă renunțarea la naționalismul păgubos și deschiderea spre restul Europei. Dacă în 25 de ani nu am reușit să reformăm Fiscul, de ce să nu solicităm ajutor de la instituții performante din alte țări membre? Sau mai încercăm 25 de ani?
În același sens, deși nu există instituție perfectă, este deplasat accentul exclusiv pe reforma DNA, ANI sau a CC în condițiile în care aceste instituții sunt cele care înregistrează performanțe. Desigur că DNA trebuie să devină mai transparentă și mai imparțială, dar CCR conduce deja în această direcție, iar mandatele șefilor DNA sunt destul de scurte pentru controlul lor.