169 de ani de atestare documentară a pompierilor bucureşteni

Secretarul de stat Constantin Cătălin Chiper a participat sâmbătă, 17 august, la festivitatea de aniversare a 169 de ani de atestare documentară a pompierilor bucureşteni.Cu acest prilej, oficialul MAI i-a felicitat pe pompierii bucureșteni pentru profesionalism, dăruirea şi spiritul de sacrificiu dovedite în misiunile care au avut ca scop, de fiecare dată, ajutarea semenilor și care au ca rezultat încrederea de care se bucură din partea populației.

”Dincolo de continuitatea istorică şi de tradiţia militară a nobilei dumneavoastră arme, se află ceva mult mai important: aţi reuşit să transmiteţi din generaţie în generaţie curajul, spiritul de sacrificiu şi onoarea de a salva vieţi”, a menționat Constantin Cătălin Chiper.

Totodată, secretarul de stat a reiterat faptul că, la nivelul conducerii ministerului există o preocupare constantă pentru asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării în condiţii optime a misiunilor pompierilor.

Cu acest prilej, membrii Familiei Regale au oferit în mod onorific Drapelul de Luptă inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti, ceremonial prin care s-a rememorat conferirea Drapelului de Luptă al Companiei de Pompieri Bucureşti de către regele Carol al II-lea, în anul 1933.

La eveniment au mai participat reprezentanți ai conducerii MAI, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Raed Arafat, Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu.

La data de 18 august 1844 ia fiinţă prima formaţiune de pompieri din Bucureşti, structura militară nou creată dovedindu-și din plin utilitatea încă din primii ani de la înființare.

Un secol mai târziu, la data de 10 mai 1933, în semn de recunoştinţă pentru devotamentul şi curajul cu care şi-au desfăşurat activitatea în slujba comunităţii, regele Carol al II-lea a conferit Drapelul de luptă Companiei de Pompieri Bucureşti.

Ziua de 18 august a fost stabilită, începând cu anul 2013, ziua oficială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti, dată cu prilejul căreia se comemorează şi sărbătoreşte înfiinţarea serviciului public de pompieri din Capitală.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version