22 de ţări sunt capabile să declanşeze un atac nuclear

Numărul de ţări care generează o ameninţare nucleară potenţială nu se limitează la Iran şi Coreea de Nord, au atras atenţia experţii în cadrul Forumului internaţional Luxemburg în domeniul prevenirii catastrofelor nucleare, care şi-a deschis lucrările miercuri la Montreux (Elveţia), transmite portalul Rbc Daily.

În total, 22 de state ignoră la ora actuală ratificarea protocolului adiţional al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), ceea ce ar putea sugera nu doar existenţa unor ambiţii nucleare din partea acestora, ci şi probabilitatea unor tentative de dezvoltare a armelor nucleare.

„O particularitate importantă a acestei conferinţe este că vom încerca să înţelegem cum să identificăm într-un stadiu timpuriu semnele când un stat se apropie de linia roşie în privinţa tehnologiilor nucleare, dincolo de care iese la iveală, fără urme de îndoială, intenţia sa de a dezvolta arme nucleare”, a declarat publicaţiei menţionate preşedintele Forumului Luxemburg, Viaceslav Moshe Kantor.

Experţi în arme nucleare se reunesc pentru a 16-a oară în cadrul acestui forum, de data aceasta în colaborare cu Centrul pentru Politici de Securitate de la Geneva.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version