70 de ani de la fondarea NATO

 

Pe 4 aprilie se împlinesc 70 de ani de la fondarea NATO. Este una dintre mai puternice organizaţii politico-militare de până acum, ce reuneşte 29 de state membre, printre care se numără şi România.

 

Considerat organismul decizional principal al Alianţei Nord-Atlantice, Consiliul Nord-Atlantic este inima politică a NATO, potrivit Agerpres. La nivelul Consiliului Nord-Atlantic sunt adoptate deciziile importante care privesc Alianţa Nord-Atlantică şi care sunt direct aplicate asupra tuturor celorlalte organisme subsidiare ale Alianţei, potrivit lucrării ”România – NATO. 1990-2008”.

 

Consiliul este format din reprezentanţii permanenţi ai tuturor statelor membre. Deşi se poate reuni în componenţă diferită, la nivel de şefi de stat sau în prezenţa miniştrilor de externe, a miniştrilor apărării sau a şefilor de guvern, deciziile adoptate au aceeaşi valoare şi validitate.

 

Consiliul Nord-Atlantic este singurul organism al NATO a cărui autoritate este configurată de textul Tratatului Nord-Atlantic şi care îşi asumă atribuţii în diferite domenii privind securitatea membrilor Alianţei: planificarea apărării, planificarea nucleară şi problemele militare. Pentru a asigura buna funcţionare a deciziilor luate la nivelul Alianţei, Consiliul Nord-Atlantic are responsabilitatea de a înfiinţa organisme subsidiare: comitete, comisii, grupuri de planificare cu rolul specificat de a sprijini activitatea Consiliului.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.