Acasă la Amalia Rodrigues
Anul trecut, parcă, după ”Serile filmului românesc” de la Iași, Ileana Popovici mi-a spus că a fost impresionată de cântecele portugheze din repertoriul ”fado” interpretate acolo de Ioana Dichiseanu, fiica regretatului actor Ion Dichiseanu.
Cum Ileana Popovici însăși este o tălmăcitoare remarcabilă a melodiilor ce provin dintr-un gen muzical aparte, de această dată din spațiul brazilian, dar tot de limbă portugheză, bossanova, am trecut pe dată la documentare, mai ales că Ștefan Chiriacescu, meloman cunoscut, îmi spusese și el că o ascultă des la postul de radio Gold FM.
M-am convins pe dată de justețea recomandărilor, iar de curând m-am bucurat să aflu că Ioana Dichiseanu a lansat, la festivalul de la Adjud închinat părintelui său, un prim album, editat de casa de discuri Eurostar și intitulat ”O meu fado”.
Iar cum veștile bune circulă rapid, iată că a venit și o primă și fericită confirmare internațională, Institutul Cultural Român de la Lisabona organizând un eveniment deosebit chiar în grădina Casei-muzeu a Amaliei Rodrigues!
Acolo, Ioana Dichiseanu a susținut un recital de nouă piese (a fost îndelung bisată), firește din repertoriul Amaliei Rodrigues, dar și un cântec foarte cunoscut aparținând lui Anton Pann și repus în circuit la vremea respectivă de Maria Tănase, ”Până când nu te iubeam”.
În acest concert extraordinar de muzică fado, dedicat comemorării dispariției marii artiste portugheze, considerată pe drept cuvânt ”Zeița muzicii fado”, compatrioata noastră a fost acompaniată de doi cunoscuți instrumentiști portughezi, Antonio Neto (chitară clasică) și Luis Coelho (chitară portugheză). În rândul publicului au fost prezente o serie de personalități, între care Vicente Rodrigues (președinte al Fundaței ”Amalia Rodrigues Casa-Museu”), Leonidio Paulo Ferreira (vice-președinte al celui mai important ziar portughez, ”Diario de Noticias”), Helena Buescu (doctor și profesor universitar), Joana Machado (istoric), Daniel Perdigao (profesor universitar), Fernando Couto Santos (eseist, narator literar).
Cotidianul ”Diario de Noticias” a publicat un amplu reportaj de la eveniment, cu fotografia Ioanei Dichiseanu pe prima pagină.
Spicuim din interviul pe care actrița și cântăreața noastră l-a acordat cu acest prilej: ”Am început să manifest interes pentru fado cu mulți, mulți ani în urmă, încă de copil. Dar la vremea aceea nici măcar nu-mi închipuiam că voi cânta cândva fado, dar auzeam mereu poveștile tatălui meu despre Amalia Rodrigues.
El a venit la un moment dat în Lisabona și, invitat de Amalia, a mers acasă la ea, au făcut fotografii împreună, pe care le avea acasă, dar a primit și două discuri cu autograf. Chiar m-am gândit să le aduc cu mine la concertul de la Lisabona, dar mărturisesc că mi-a fost teamă să nu se întâmple ceva la transport, țin prea mult la ele.
Pentru mine este foarte ușor să înțeleg cuvintele cântecelor, versurile. Nu vorbesc portugheza, dar înțeleg majoritatea cuvintelor, deoarece ambele noastre limbi, latine, au multe asemănări. Noi, românii, avem doina, un cântec asemănător cu fado, și cred că în fond suntem foarte apropiați, două popoare cu suflet latin, sentimentale.
Trăim mult pe baza emoțiilor, spre deosebire de alte culturi. Cântam mult când eram mică, dar după ce am devenit mamă am făcut o pauză lungă în carieră. Când i-am mărturisit soțului meu că începe să-mi fie dor să cânt, m-a provocat să cânt fado. Am ezitat la început, fiindcă e foarte dificil, nu este deloc o muzică ușor de interpretat, pentru că nu este suficient să o cânți, trebuie s-o și simți.
Dar acum o simt și de aceea o cânt. Există dorință de a asculta muzică fado în România, iar faptul că românii aud acum fado cântat de o compatrioată a lor, cu o nouă energie, a determinat creșterea interesului.
O ador pe Ana Moura și de asemenea o ascult cu multă plăcere pe Mariza. Pentru noi, Maria Tănase este ca Amalia Rodrigues pentru portughezi, de aceea am ținut să cânt acea melodie aici. Sunt două voci total diferite, dar modul în care reușeau să ajungă la inima publicului a fost același. Piesa mea fado preferată este ”Os meus olhos sao dois cirios” (Ochii mei sunt două lumânări)”.
Am cunoscut-o bine pe Amalia Rodrigues, am scris mult despre ea. Prima oară ne-am întâlnit la festivalul ”Cerbul de aur” de la Brașov, ne-am revăzut la București, unde a concertat la Sala Palatului. Am corespondat, vorbea perfect limba franceză, țin cu sfințenie scrisorile ei olografe, mi-a trimis discuri și fotografii, așa încât îi păstrez o amintire caldă.
Succesul la București, din ultimii ani, al spectacolelor celor mai autorizate soliste portugheze de fado, de care Ioana Dichiseanu a amintit în interviul acordat jurnaliștilor din Lisabona, mi-a confirmat faptul că acest gen muzical dramatic, patetic, pasional, revelat nouă în urmă cu mai bine de cinci decenii în urmă de inegalabila Amalia Rodrigues, ne-a rămas la suflet.
Și îl redescoperim azi în interpretările rafinate ale frumoasei, delicatei, sensibilei actrițe și cântărețe Ioana Dichiseanu, care, iată, a reușit performanța de a-i cuceri și pe portughezi la ei acasă.
Octavian URSULESCU