Adrian Vasilescu(BNR): Populaţia are dreptul moral la credite
Populaţia are dreptul moral să acceseze credite bancare, dar foarte puţine persoane îndeplinesc în prezent condiţiile de eligibilitate”, a declarat marţi Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.
„Banca Naţională în niciun caz nu îşi ridică mâinile, cum se spune, de pe creditarea persoanelor fizice. Este important ca acest sistem de creditare a persoanelor fizice să funcţioneze în continuare. Populaţia are dreptul la credite, dar din păcate acesta este numai un drept moral pentru că, material, lucrurile sunt mai complicate, în sensul că, aşa cum se spune, «miresele frumoase s-au cam măritat». (…) Din păcate aici este o problemă foarte complicată pentru că foarte puţini reprezentanţi ai populaţiei mai îndeplinesc condiţiile în ziua de astăzi ca să vină la creditul unei bănci. Pentru noi este limpede că în etapa imediat următoare creditarea populaţiei nu poate fi decât în pasul 2. Adică creditul pleacă de la bancă la întreprindere, la companie, compania face producţie, face locuri de muncă mai multe şi în felul acesta ajunge ceva din creditul acesta şi la populaţie prin salarii mai bune, prin locuri de muncă şi prin alte condiţii materiale”, a declarat Vasilescu la un seminar pe tema garantării şi contragarantării creditelor după Basel III.
Vasilescu a spus că economia reală aşteaptă relansarea pe baza creditării.
„Dacă această mentalitate va continua vom aştepta mult şi bine pentru a începe creditarea în România. Cred că băncile au un rol foarte important în schimbarea mentalităţii la relansarea creditării”, a mai spus Vasilescu.
Băncile ar trebui să plătească un personal specializat plecând de la psihologi, filosofi, sociologi, oameni care să vină în grupurile de analiză ale băncilor şi să asigure momentul de relansare a creditării, a declarat consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României.
‘Eu o să spun în continuare o idee mai veche care a deranjat băncile, când spuneam că băncile ar trebui să scoată mai mulţi bani din buzunare şi să plătească un personal specializat plecând de la psihologi, filosofi, sociologi, oameni care să vină în grupurile de analiză ale băncilor şi să asigure momentul de relansare a creditării. Ştiu că băncile sunt foarte reticente, trebuie să spun asta. Eu ştiu că avem în România un Institut Bancar care se ocupă de specializarea personalului bancar şi cu foarte multă dificultate acest Institut reuşeşte să coopereze bine cu băncile şi cu foarte multă greutate reuşeşte să scoată ceva bani de la bănci pentru dezvoltarea institutului şi organizarea cursurilor, care sunt foarte bine pregătite, cu oameni de specialitate. Foarte mulţi vin din Europa şi predau la acest Institut bancar. Ei bine, acest program se derulează foarte greu, aş spune, din cauza reticenţei băncilor. (…) Cred că nu greşesc dacă reiau o idee a guvernatorului dintr-o conferinţă de la Universitatea din Braşov care spunea aproape deschis că băncile au, în perioada următoare, o responsabilitate imensă şi anume că reorganizarea trebuie să înceapă de la restructurarea personalului, dar nu înseamnă ceea ce se înţelege la noi prin restructurare. De câte ori spui restructurare, patronatele sar în sus. Ele înţeleg prin restructurare că trebuie daţi oameni afară. Când guvernatorul s-a referit la restructurarea personalului nu s-a gândit cu niciun chip la disponibilizarea personalului din bănci, ci a avut în vedere nevoia unei reorganizări şi a unei restructurări a personalului bancar într-un sens foarte real, pentru că s-a terminat perioada aceea de boom din 2004-2008, foarte scurtă pentru România, când în ţară se trimiteau cam 20 de miliarde de euro pe an şi băncile aveau foarte mulţi bani şi aveau nevoie de vânzători de credite’, a declarat Vasilescu, la conferinţă cu temă ‘Garantarea şi contragarantarea creditelor după Basel III’.