AI NOȘTRI CA BRAZII: Alexandru Repan – Nici acum nu mi-aș imagina că luând-o de la început aș mai putea să fac altceva

Este un nume de referință în teatrul și filmul românesc. A interpretat, de-a lungul celor aproape 50 de ani de carieră, roluri de june prim, roluri de compoziție, roluri istorice, toate evidențiind talentul marelui actor Alexandru Repan, care la 26 februarie a împlinit 78 de ani.

Alexandru Repan s-a născut pe 26 februarie 1940 în București. Părinții săi, Marghit și Alexandru, au făcut tot posibilul ca fiul lor să crească frumos și educat. Iubeau teatrul și l-au dus de multe ori la spectacole inoculându-i acestuia dragostea de scenă.

De la 14-15 ani știa roluri pe dinafară ai marilor actor ai vremii: Mihai Popescu, Emil Botta sau Fory Etterle și Ionescu-Gion. Filmul l-a descoperit datorită unui prieten a cărei mamă era patroana unui cinematograf, în care își petreceau amândoi aproape câte o zi întreagă vizionând filme, unul după altul, filme la modă atunci — americane.

”La capătul Bulevardului Protopopescu, acolo unde se întâlnea cu strada Mătăsari, era cinematograful ”Pache”. (…) Patroana cinematografului era mama unui copil cu care mă jucam eu… Și așa se făcea că intram amândoi dimineața pe la 10 în sala de cinema și mai ieșeam de-acolo abia spre seară, pe la 6, spre disperarea părinților mei. (…) Sosind acasă, găseam mereu musafiri. (…) Așa că aveam mereu asigurat ”publicul” meu. Le interpretam, de obicei, scene din filmele văzute, jucând, bineînțeles, mai toate rolurile principale, inclusiv cele feminine. Primul meu rol serios ”în travesti” a fost ”Doamna” din ”Vizită” de Caragiale. Eram încă la grădiniță, cred. (…) Prima mea încercare de regie am comis-o prin clasa a V-a sau a VI-a, cu ”Scrisoarea III”. Eu eram Baiazid, un coleg de-al meu, pe care-l chema Mircea, a jucat chiar rolul lui Mircea cel Bătrân. Mama a ”semnat” costumele. Mie mi-a încropit niște șalvari, iar lui Mircea i-a făcut rost de un costum popular. (…) Așadar, prima regie am ”semnat-o” pe când aveam vreo 10 ani”, își amintește Alexandru Repan într-un interviu.

La 16 ani s-a înscris la Facultatea de Istorie pe care a absolvit-o în 1961. După terminarea acesteia s-a înscris la examenul de admitere la Institutul de Teatru, având în comisie personalități ca Mony Ghelerter, Alexandru Finți, Ion Finteșteanu, Beate Fredanov. A fost admis din prima încercare, cu o schiță de Caragiale și cu un sonet de Eminescu. A fost admis la clasa profesorilor Mony Ghelerter — Zoe Anghel, având colegi cu nume de primă mână ale scenei: Ruxandra Sireteanu, Emil Hossu, Melania Cârje, Peter Paulhofer, Ștefan Sileanu, Olga Bucătaru sau Alexandru Bocăneț — care, după anul întâi, a plecat de la Actorie la Regie. A absolvit IATC în 1965.

”Eu m-am născut în război, cu un an înainte de a intra România în război cu Uniunea Sovietică. Prima copilărie am avut-o în anii cumpliți de după război, cu sărăcia, cu seceta din Moldova, instaurarea, încet-încet, a comunismului ș.a.m.d. După aceea am început să fac o școală, cea nouă, în ’48, și uite așa am terminat un liceu, așa cum l-am terminat, am mai făcut o Facultate de Istorie, după aia în fine am ajuns la ceea ce îmi doream de când m-am născut și am ajuns și eu ce am ajuns astăzi”, a declarat Alexandru Repan într-un interviu acordat AGERPRES.

În 1968, recita un poem la televiziune și a fost remarcat de Horia Lovinescu, pe atunci directorul Teatrului Nottara, care i-a propus un rol, și să devină, alături de colegi de breaslă ca Ovidiu Iuliu Moldovan, Gilda Marinescu și Ștefan Iordache, actor al Teatrului Nottara. Aceasta a reprezentat cea mai mare cotitură din viața sa, i-a adus roluri și interpretări celebre și din rolul de june prim a trecut la adevărate roluri de compoziție.

”Punctul culminant al acestei ‘cotituri’ l-a reprezentat piesa lui Lovinescu ‘Și eu am fost în Arcadia’. Spectacolul ăsta m-a așezat pe o cu totul altă orbită. Era pus în scenă de Dan Nasta. Eu jucam rolul principal, Hans Cojocaru, un profesor de matematici misogin, mizantrop, acrit în toate, calat pe matematică. Total diferit de veșnicul june amorez. (…) S-a jucat îndelung acest spectacol. Ca și ‘Jocul vieții și al morții, în deșertul de cenușă’. Un spectacol antologic, au zis iubitorii de teatru, în care parteneri mi-au fost George Constantin, Dana Dogaru și Ștefan Sileanu. De fapt, piesa s-a numit ‘Cain și Abel’ — un titlu de neconceput pentru cenzura comunistă. Regizorul care a înțeles perfect metafizica lui Lovinescu a fost regretatul Dan Micu”, spunea Alexandru Repan într-un interviu.

Despre întâlnirea cu actorii Teatrului Nottara povestește actorul în interviul acordat AGERPRES.

”Îi cunoșteam dinainte. Eram prieten cu Gilda Marinescu, mă mai întâlnisem cu George Constantin și cu alți actori și actrițe ale teatrului, mai aveam câțiva colegi de Institut care veniseră înaintea mea aici și cunoșteam puțin atmosfera, dar îmi era teamă să mă gândesc. Pe vremea aceea eram angajatul unui teatru destul de pauper, se chema Teatru Regional București, un teatru cu un statut dubios, incert, un teatru, cum ar fi astăzi, al județului Ilfov, era al regiunii București, jucam mai mult prin sate, prin cămine culturale, deci nu aveam o perspectivă foarte luminoasă până într-o bună zi când la o emisiune de duminică la prânz, o emisiune de divertisment, făcută de un regizor bun de la televiziune, am spus un fragment din ‘Bocet pentru Ignacio Sánchez Mejías’ al lui Federico García Lorca, un text foarte greu și foarte frumos, și aici s-a întâmplat miracolul. Horia Lovinescu nu se uita la televizor, chiar ne spunea că îl detestă, d’apăi într-o duminică după-masă, la ora două, ce a căutat la televizor? Cert este că a doua zi, luni, când am venit la teatru să văd o vizionare cu ‘Fedra’ cu Gilda Marinescu, s-a uitat la mine, s-a oprit, eu știam cine este, și a spus: ‘Dumneata ieri nu ai spus o poezie la televizor?’, ‘Ba da.’, ‘Aș fi încântat dacă ai dori să faci parte din trupa Teatrului Nottara!’. Marți am fost angajat”, își amintește marele actor.

Din 1970 a jucat pe scena Teatrului Nottara din București, până în prezent, în piese precum: ”Anonimul” de Ion Omescu (1969); ”Crimă și pedeapsă” de Dostoievski (1970); ”Bună seara domnule Wilde” de Oscar Wilde (1971); ”Craii de curte veche” de Mateiu Caragiale (1978); ”Al patrulea anotimp” de Horia Lovinescu (1989); ”Regele moare’ de Eugen Ionesco (1991); ”Arșița și viscolul” de Mihai Ispirescu (1993). A mai jucat în alte multe spectacole, colaborând cu mari regizori — ”Cui i-e frică de Virginia Woolf” de Edward Aldee (r. Radu Gabrea, 1999), ”Vino la pod, iubita mea!” de K. Gabor (r. Alexandru Repan),”Hora iubirilor” de A. Schnitzler (r. Felix Alexa), ”Romeo și Jeanette” de J. Anouilh (r. Claudiu Goga), ”Prăpăstiile Bucureștilor” după Matei Millo (r. Ada Lupu), ”Jocul dragostei și-al morții” de R. Rolland (r. Lucian Giurchescu), ”Richard al III-lea nu se mai face” de Matei Vișniec (r. Michel Vivier), ”Variațiuni enigmatice” de E. Schmidt (r. Claudiu Goga) și multe altele.

 

Pentru Alexandru Repan, întâlnirea și colaborarea cu Horia Lovinescu reprezintă și astăzi un mare ”noroc”.

”Am avut marele noroc să joc dramaturgia lui Horia Lovinescu. Pe vremea aceea, cine își mai aduce aminte, era obligatoriu ca 60% din repertoriu unui teatru să fie piesă contemporană și 40% să fie românești, ale dramaturgiei românești. (…) Deci am avut norocul să joc într-o dramaturgie românească solidă, care forma actorul, mintea, sufletul și, mai ales, cultura lui. Și, după aceea, au venit regizori din generația mea, actori din generația mea, s-a împrospătat trupa, au venit Dan Micu, Sandu Dabija, Dominic Dembinski și toți au început să pună piese și cu noi, nu, numai cu marea gardă a Teatrului Nottara care exista când am venit noi. După aia au venit rolurile cele bune cu piesele lui Horia Lovinescu, după aceea one-man show-ul meu ‘Craii de Curtea Veche’, care m-a uns pe inimă mulți ani la rând”, mărturisește maestrul în interviul acordat AGERPRES.

Văzând în el un actor cu carismă și talent, scenaristul Titus Popovici i-a oferit rolul împăratului Austriei din filmul „Horia” (rolul principal fiind jucat de Ovidiu Iuliu Moldovan). În film s-a remarcat, cu precădere, în roluri care evocă personalități istorice. Din bogata sa filmografie, atât pe marele ecran, cât și în televiziune, cităm: ”Vacanță la mare” (1962), ”Ciprian Porumbescu” (1972), ”Cantemir” (1975), ”Războiul de Independență” (serial TV, 1977), ”Vlad Țepeș” (1979), ”Am fost 16” (1980), ”Burebista” (1980), ”Masca de argint” (1984), ”Bătălia din umbră” (1985), ”Colierul de turcoaze” (1985), ”Rochia albă de dantelă” (1988, r. Dan Pița), ”Trahir” (1992, r. Radu Mihăileanu), ”Faimosul paparazzo” (1999, r. N. Mărgineanu), ”Sindromul Timișoara — Manipularea” (2004, r. Marius Barna), ”Youth Without Youth / Tinerețe fără tinerețe” (2007, r. Francis Ford Coppola).

Din 1990 a predat actoria la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie, devenit apoi Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale”.

”Pentru primul spectacol au fost trei — patru încercări în București de a se pune acest spectacol și din motive independente de voința lui Eric-Emmanuel Schmitt nu au reușit să se înfiripe și atunci, într-o bună zi, când a venit domnul Goga cu propunerea, am îmbrățișat-o imediat, l-am rugat pe Diaconu (actorul Mircea Diaconu — n.r.) să accepte să joace, a făcut acest cuplu minunat care de 12 ani încântă, din când în când, publicul spectator”, spune maestrul în interviul acordat AGERPRES.

* Citește AICI interviul acordat în 2014 AGERPRES

În opinia acestuia, mesajul piesei este că ”viața, ca să aibă un sens, trebuie să crezi în ceva de dincolo de moarte, altfel viața este un pasaj plictisitor, scurt și dureros”.

Cum vede Alexandru Repan viața? O spune chiar el.

”Piesa pe care o joc eu acum este o replică în care Dumnezeu îi sfătuiește pe oameni să privească lumea ca și cum ar privi-o de fiecare dată pentru întâia oară. Minunea vieții este că te naști, după aia că te trezești în fiecare dimineață, că răsare soarele, că se ridică, apune, sau că se învârte Pământul, este același lucru, fiecare zi din viața omului este o minune lăsată de Dumnezeu și ea trebuie să fie cea mai frumoasă dintre toate și fiecare este frumoasă în felul ei chiar dacă unele aparțin tragicului, dramaticului sau nefericirii, dar și astea fac parte din viața omului și ele trebuie sublimate la fel ca și momentele de bucurie și de scânteie. Așa că viața este un lucru, un dar pe care ni-l face Dumnezeu și pe care trebuie să-l apreciem ca pe un dar foarte prețios”, mărturisește actorul în interviul acordat AGERPRES.

 

Alexandru Repan mai are încă multe de spus în teatru. Ce va face după spectacolul „Oscar și Tanti Roz”?

”Păi după aceea aș vrea să mă odihnesc puțin, să joc câteva spectacole, să văd cum merge la public și mi-ar părea bine să meargă, după care o să încep probabil o piesă de teatru, Shakespeare, în regia domnului Masaci, care este un regizor foarte drag sufletului meu și cu care am mai jucat două piese la Teatrul Nottara, probabil că va fi ‘Furtuna’ de Shakespeare”, spune actorul vorbind despre planurile de viitor.

Vârsta? Nu o simte ca pe o povara, ba chiar o ignoră sau o ia în râs.

”Uite așa, din vorbă în vorbă, am ajuns că pe 26 februarie împlinesc 74 de ani și pot să mai hălăduiesc, să îmi mai târâi oasele bătrâne pe scenele teatrelor din București și din țară și, uneori, și din străinătate”, spune maestrul în interviul acordat AGERPRES.

Familia actorului
Alexandru Repan este tatăl a doi băieți, Alexandru și Mateiu Dimitri. Cel mare, poartă numele tatălui și al bunicului. Cel mic se numește Mateiu pentru că atunci când s-a născut, tatăl său juca în spectacolul după ”Craii de Curtea Veche” de Mateiu Caragiale, regizat de Alexandru Repan.

”Am lăsat lucrurile să vină de la sine și soarta a vrut așa: să mă căsătoresc la 50 de ani și să am copii după 55. (…) Oricum, și eu am încercat să-mi cresc băieții cu aceeași dragoste pentru povești… Și cred că am reușit”, spune actorul.

Actorului Alexandru Repan i s-au recunoscut meritele artistice de-a lungul anilor. În 2000, a fost aniversat cu ocazia zilei de naștere, la Cinematecă, moment în care a apărut pe scenă cu cei doi fii de mână. În 2002, a fost distins cu Ordinul Cultural în grad de Cavaler.

La 29 mai 2010, actorul Alexandru Repan a fost sărbătorit la Teatrul Metropolis, la premiera spectacolului „Pagini din Craii de Curtea Veche”, cu ocazia împlinirii a 45 de ani de carieră și 70 de ani de viață.

Ce așteaptă în continuare?

”Ca actor, cu toate că astăzi se poartă — ca peste tot — tineretul, eu știu că marea dramaturgie are pentru mine roluri care mă așteaptă și pe care le aștept, ca să le pot dărui ce am mai bun din experiența mea”.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

One thought on “AI NOȘTRI CA BRAZII: Alexandru Repan – Nici acum nu mi-aș imagina că luând-o de la început aș mai putea să fac altceva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.