ALEGEREA NOASTRA EDITORIALE de COLECȚIE - ION MARIN MASS-MEDIA PERSONALITĂȚI MARCANTE ALE PRESEI ROMÂNEȘTI RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ 

Alegătorul bătut de client

Tribunalul, respectiv puterea judcătorească, şi parlamentul, adică puterea legislativă, au acelaşi program de funcţionare în cursul unei cinstite săptămâni, să zicem de lucru. Ele sunt puteri paralele, separate, care, alături de cea executivă, n-au a se intersecta ori amesteca în vreun fel, chiar dacă principiul ca atare nu este reţinut în mod expres de Constituţie.

Cu toate acestea, există în ţara noastră o structură sui-generis care ţine o legătură strânsă între cele două puteri, deseori şi cu implicarea celei de-a treia: „instituţia” avocatului-parlamentar. Deşi este un fel de struţo-cămilă repede umblătoare între citadelele celor două puteri, domnul avocat-deputat nu ar putea să explice cum de reuşeşte să fie în acelaşi timp şi la Cameră, şi în instanţă, decât dacă ar dovedi că este deţinătorul secretului ubicuităţii.

Secret pe care par să-l mai aibă şi alţi colegi de-ai lor din parlament, care reuşesc să se multiplice spre a fi prezenţi, concomitent, în mulţimirea consiliilor de administraţie din care fac parte, în miezul afacerilor lor înfloritoare şi chiar în parlament.

Domnii avocaţi sunt însă o categorie aparte, fiindcă, în afară de faptul că trec în foiala lor de la tribunal la parlament peste un principiu fundamental al statului de drept, lipsesc această moară făcătoare de legi şi meseriaşii ei cei mai în temă.

Aşa se explică de ce ne trezim cu aberaţii juridice publicate în Monitorul Oficial: domnul avocat, uitând interesul alegătorului care i-a dat votul şi, subsecvent, o indemnizaţie grasă, îşi vede de interesul lui şi al clientului care l-a angajat. Şi care l-a plătit binişor, fiindcă nu-i de colea să intri în sala de şedinţe cu dl. avocat-parlamentar, arătat din două în două zile la televizor.

Domnia sa, la rigoare, poate nu doar să impresioneze completul, dar chiar să pledeze pentru crearea unei legi favorabile clientului său. Se înţelege că nu la bară, ci în parlament, dacă îi mai rămâne timp între două procese. Adevărul este că nu-i prea rămâne, fiindcă partidele sale de dublu mixt se joacă numai la vârf. El nu este apărătorul oricărui potenţial puşcăriaş, ci numai al aceluia care a reuşit să fure en gros, să însemne ceva în mafia importatorilor sau a traficanţilor, să aibă de apărat proprietăţi grase şi miliarde frumoase. Dl. deputat s-ar putea să cunoască bine dosarul chiar de la cine ştie ce comisie de anchetă anticorupţie a parlamentului, din care face parte, ca jurist, se înţelege. Aşa că şi valoarea lui creşte.

Este un om greu, avocatul-parlamentar al zilelor noastre, ceva ce avocatul poporului, în cazul că va funcţiona vreodată, nu va putea să ajungă. Lui îi este permis să încurce borcanele justiţiei cu cele ale legislaţiei, ceea ce şefului statului i s-a interzis pe loc. I s-a dat imediat peste nas. Împrejurarea că nu era vorba propriu-zis de o imixtiune, ci doar de daptul că se cerea respectarea legii (în cazul retrocedării caselor naţionalizate) nu a contat.

Grav a fost că s-a pomenit în context echivoca postură a avocatului-parlamentar care câştigă procese după procese, lăsând oamenii pe drumuri – unii dintre ei alegători ai domnului avocat! Dintr-o dată, omul nostru – domnul parlamentar, şi o dată cu el întreaga schelărie de partid şi-au adus aminte că există un principiu numit al separaţiei puterilor.

Nu credem că trebuie să ne mai întrebăm cine-l încalcă zi de zi într-o veselie. Doar un răspuns trebuie să dea cineva.

O să ni se spună că parlamentarul-avocat nu-i tocmai o inovaţie românească. Asta nu înseamnă însă că abuzurile ce decurg de aici nu trebuie măcar semnalate. Mai ales într-un stat de drept ca al nostru, cu instituţiile încă în formare, unde aportul parlamentarului-jurist ar fi de dorit să se manifeste cu predilecţie în zona legislativului.

(4-5 iunie 1994)

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version