Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Alegeri libere în Kazahstan

Publicat: miercuri, 12 iunie 2019

 

 

Scriu acest articol după alte două publicate înaintea alegerilor, care făceau o analiză a situaţiei politice din cea mai mare ţară din Asia Centrală, cu ritm de dzvoltare fulminant. O societate relativ tânără, căci şi-a căpătat independenţa în decembrie 1991, părăsind fosta Uniune Sovietică şi tranformându-se din Republica Sovietică Kazakhstan în Republica Kazakhstan.

Ţara a ajuns la un ritm de dezvoltare demn de invidiat, devenind una dintre cele 30 de state ale lumii ca ritm de dezvoltare şi prima din Asia Centrală.

Analiza şi previziunea mea privind alegerile anticipate pentru cea mai înaltă funcţie în statul Kazakhstan, cea de Preşedinte, a fost corectă. Am câştigat detaşat pariul cu mine, în sensul că nu puteam vedea să conducă ţara pentru următorii cinci ani decât pe cel care a fost, rând pe rând, ministru de externe, prim-ministru, purtător de cuvânt al Parlamentului şi preşedinte al Senatului, de la formarea tânărului stat kazakh şi până astăzi, un om cu o probitate morală de necontestat şi cu o experienţă vastă în administrarea unei ţări de mărimea Kazakhstanului, pe numele său binecunoscut poporului kazakh, Kassym-Jomart TOKAYEV.

Domnia sa vine în fruntea ţării câştigând alegerile în mod triumfal, cu 70,8 procente, practic fără şanse pentru ceilalţi candidaţi mai mult sau mai puţin cunoscuţi de cei 11.800.000 de cetăţeni cu drept de vot, dintre care 800 de mii de votanţi şi-au exprimat opţiunea în străinătate şi trebuie să spunem că au existat două milioane de tineri care au votat pentru prima oară şi care sunt sigur că s-au consultat cu familia înainte să voteze, cunoscut fiind faptul că în societatea kazakhă deciziile luate în familie sunt tabu.

Mai trebuie avut în vedere că această victorie clară a domnului TOKAYEV vine după demisia neaşteptată  şi oarecum şocantă pentru naţiunea kazakhă, a celui care a condus ţara spre progres şi prosperitate cu mână de fier timp de 30 de ani, nimeni altul decât cel care a fost pentru acest popor liderul incontestabil al naţiunii sale, Nursultan Nazarbayev, actualul Preşedinte al partidului de guvernământ, şef al Serviciului de Securitate şi membru în Curtea Constituţională a Kazakhstanului.

Oricum, ca unul care am patrticipat în mod efectiv la aceste alegeri, ca observator, în capitala ţării, Nur-Sultan, alături de colegul meu, domnul inspector Emil Sîrbu, în echipa internaţională de jurnalişti din Germania, Italia, Grecia, Rusia, Ungaria, Singapore, Malaiezia, Republica Dominicană, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Israel etc., şi pot să spun, fără teama de a greşi, că au fost organizate impecabil, cu o logistică de ultimă oră, cu urne transparente şi cabine de vot, unde chiar şi orbii îşi puteau declara opţiunea electorală, folosind un dispozitiv tip Braille.

Au fost eliminate orice forme de fraudă, totul fiind înregistrat, monitorizat şi consemnat în registrele secţiilor de votare.

Personal eu şi colegul meu, am dorit şi am fost duşi să observăm exerciţiul electoral într-o unitate unde erau arestate persoane cu drept de vot, alată la circa 25 km. de capitală. Aici au votat 350 de reţinuţi, într-o încăpere care a devenit secţie de vot. Toţi cei de acolo, aflaţi în custodia poliţiei, au votat conform legii. Organizarea a fost impecabilă, nediferenţiindu-se cu nimic de secţiile din oraş.

Chiar dacă elemente din opoziţie au fost nemulţumite de aceste alegeri, reclamând o manipulare la nivel naţional şi au ieşit în stradă în marile oraşe ale ţării să-şi manifeste dezacordul cu rezultatul alegerilor, aşa cum se întâmplă în orice ţară democrată, totuşi, dacă am compara  numărul celor nemulţumiţi cu cei care s-au prezentat la urne exprimându-şi voinţa prin vot liber în favoarea celui care a câşigat, cu certitudine balanţa este înclinată puternic spre actualul Preşedinte ales, domnul Kassym-Jomart TOKAYEV. Ca oriunde, voinţa majorităţii trebuie respectată!

Deşi s-au efectuat câteva sute de arestări din rândul manifestanţilor care şi-au exprimat nemulţumirea prin violenţe, să nu uităm că această ţară este în plin proces de democratizare şi aliniere la stadardele europene şi americane, că societatea civilă, chiar dacă timid, începe să se formeze şi să se consolideze, conceptul de voluntariat prinde contur, la fel şi sindicatele şi cea de a patra putere în stat, presa liberă,  toate la un loc sunt dovada că se doreşte a fi o ţară de tip occidental, unde statul de drept, Constituţia şi democtraţia dau valenţele şi premizele respectării cu adevărat a drepturilor fundamentale ale omului.

La centrul de presă, ţinut la Hotelul Duman, au trecut prin faţa noastră şi au răspuns întrebărilor mai mulţi specialişti în domeniul alegerilor, dar şi senatori şi deputaţi, interlocutori din ţările de  provenineţă a jurnaliştilor.

În timpul scurtei noastre deplasări, un moment de maximă informare referitor l relaţiile internaţionale ale Kazakhstanului a fost întâlnirea de la Ministerul de Externe dintre noi jurnaliştii şi Secretarul de Stat al ministerului, excelenţa sa, R. Vasilyev, care, timp de două ore şi jumătate, a răspuns, într-o limbă engleză impecabilă, multitudinilor de întrebări mai mult sau mai puţin incomode, puse de jurnaliştii din toate colţurile lumii.

Să urăm noului deţinător al funcţiei supreme în stat, Preşedintelui ales Kassym-Jomart TOKAYEV, success deplin în îndeplinirea misiunii, deloc uşoară, încredinţată de poporul Kazakh.

 

 

                                                                                Director General

    Revista MONITORUL DREPTURILOR OMULUI

                                                                      Prof.univ.dr. Florentin SCALEŢCHI

 

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=110692

Publicat de la data iun. 12 2019. Categorii ALEGEREA NOASTRA, POLITICĂ EXTERNĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

19 noiembrie 2019, 3:24
 

N
Parţial noros
12°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 13°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:17
Apus: 16:45
Prognoza 20 noiembrie 2019
Zi
 

E
Înnourat
16°C
Vânt: 14 km/h E
Rafale de vânt: 18 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

E
Precipitaţii
10°C
Vânt: 14 km/h E
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 241.996 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team