ANAF aşteaptă sugestii pe tema arondării unităţilor administrativ-teritoriale

Prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.2224/2011 s-a aprobat competenţa teritorială de administrare a contribuabililor şi au fost arondate unităţile administrativ-teritoriale la administraţiile finanţelor publice, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.2180/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Ulterior aprobării Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.2224/2011, s-au primit două solicitări de la autorităţi locale, după cum urmează:

–          Primăria Comunei Tătaru – judeţul Prahova solicită rearondarea comunei Tătaru de la Administraţia Finanţelor Publice a Oraşului Văleni la Administraţia Finanţelor Publice a Oraşului Mizil din subordinea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Prahova;

–          Primăria Comunei Bethausen – judeţul Timiş solicită rearondarea comunei Bethausen de la Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Lugoj la Administraţia Finanţelor Publice a Oraşului Făget din subordinea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Timiş.

Menţionăm că, atât Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova, cât şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş şi-au exprimat acordul privind rearondarea celor două unităţi administrativ-teritoriale.
Proiectele de acte normative, iniţiate de ANAF, sunt făcute publice pe site-ul instituţiei la adresawww.anaf.ro, domeniul Legislatie/ Transparenţa decizională. De asemenea, acestea pot fi consultate la Direcţia de Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media din cadrul ANAF, cu sediul în str. Apolodor nr.17, sector 5, Bucureşti.

Eventualele sugestii, propuneri sau opinii referitoare la acest proiect de act normativ pot fi transmise în scris la Directia de Comunicare, Relatii Publice si Mass-Media – cu menţiunea “Conf.Legii nr.52/2003”, la următoarele adrese:

·   Prin scrisori la adresa poştală: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, str.Apolodor nr.17, sector 5 Bucuresti 050741 – la Direcţia de Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media;

·   Electronic la adresa de mail: relatiipublice.anaf@mfinante.ro

·   Prin fax la numarul: 021-319.98.57.

Pentru a avea acces la informaţiile de presa privind aplicarea Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se poate accesa domeniul Informaţii / Comunicate şi informaţii de presă aflat pe site-ul instituţiei.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version