Analizele SportMaraton: Steaua, campioana României

Iată-ne ajunşi în luna mai a lui 2013, putând afla, în sfârşit, campioana Ligii I. Chiar dacă ştim asta cu 5 etape înainte de finalul sezonului, parcă bucuria steliştilor este fără margini. Iar dacă mai punem la socoteala eliminarea greoaie din “optimile” Europa League în faţa lui Chelsea, rezultă că acest an 2013 a fost unul de excepţie, amintind de cei mai glorioşi ani ai Stelei din perioada comunistă.

Şapte ani de secetă au trebuit să treacă peste sufletele secate şi însetate ale steliştilor, până când ploaia binefăcătoare având picături roşii şi albastre le-a readus în memorie sentimentul de a fi cei mai buni din România. Căci ultima dată când au fost astfel, pe calendar era acel rodnic an 2006 în care semifinala UEFAntastică cedată la limită unor englezi norocoşi, a pregătit terenul pentru titlul 23 al băieţilor de aur dirijaţi de Olăroiu.

Ştiind din istorie că clubul Steaua Bucureşti a fost înfiinţat în 1947, rezultă că în cei 59 de ani de existenţă scurşi până la cel de-al 23-lea titlu cucerit în 2006, în medie “roş-albaştrii” s-au numit campioni ai României la fiecare doi ani şi jumătate. De atunci însă, s-a scurs o perioadă cam de 3 ori mai lungă, consemnându-se astfel cel mai întins răstimp fără campionat câştigat de la înfiinţare şi până în prezent.

Cauzele declinului

Cauzele acestei perioade nefaste sunt multiple, ele acţionând negativ în atât de variate domenii ale vieţii steliste, încât au umbrit aproape complet puţinele puncte pozitive consemnate. Una dintre cele mai importante calităţi care reprezintă cheia multor succese din orice ramură a vieţii este stabilitatea. Şi numai de aşa ceva nu poate fi vorba la Steaua când este dezbătută problema antrenorilor care au încercat în ultimii relansarea echipei. Dacă idealul este reprezentat de Sir Alex Ferguson, care de un sfert de secol stagnează pe banca lui Manchester United, este sigur că la polul opus se află ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp la clubul Steaua Bucureşti.

De la plecarea lui Olăroiu din vara lui 2007 şi până la venirea lui Reghecampf s-au perindat pe perioade variind de la câteva săptămâni, la câteva luni, antrenori precum Gheorghe Hagi, Massimo Pedrazzini, Marius Lăcătuş, Dorinel Munteanu, din nou Lăcătuş, Cristiano Bergodi, Mihai Stoichiţă, Victor Piţurcă, Ilie Dumitrescu, iarăşi Lăcătuş, Sorin Cârţu, Gabriel Caramarin (cu Olăroiu consilier), Ronny Levy, Ilie Stan şi din nou Stoichiţă. Aşadar, nu mai puţin de 15 jonglerii ale unei bănci tehnice chinuite , saltimbancul lor fiind, fără îndoială, personajul ce apare zi de zi pe ecran, adică Gigi Becali, cel cunoscut ca finanţator al clubului, ce se face simţit în cotidianul Stelei nu doar cum ar fi normal, ca şi constructor, ci foarte des şi ca demolator, de oameni, de speranţe etc.

Revenirea

În condiţiile în care la temelia acutalei echipe de succes a Stelei se aflau deja renumele şi tradiţia cucerite în timp, este cât se poate de clar că fundaţia s-a conturat odată cu primele achiziţii cu adevărat inspirate ale celui care dirija dictatorial acest domeniu. Dintre proaspeţii campioni, primele nume importante ce au dezbrăcat tricouri de alte culori spre a se echipa în roşu şi albastru au apărut la debutul ediţiei 2010-2011, venirea lui Gardoş, Martinovic, Latovlevici ca şi aceea a portarului Stanca alături de cei deja aflaţi în lot, precum Tănase sau Tătăruşanu făcând posibilă la finele acelui sezon cucerirea unei Cupe a României.

În vara ce i-a urmat (2011-2012), cooptarea în Ghencea a unui întreg batalion de talente numite Chiricheş, Chipciu, Bourceanu, Nikolic, Pârvulescu, Rusescu, Matei şi Prepeliţă, a generat cele dintâi reale motive de teamă ale rivalilor, cei care vedeau încă de pe atunci în Steaua o mare favorită la titlu, fiind deloc puţini.

O fericită contrazicere a sloganului care spune că în fotbal „banii nu dau goluri” ca şi o bănuială ce se împământenea tot mai autoritar, cum că este suficient ca Gigi să-şi propună o nouă achiziţie, fiind aproape clar că o va şi reuşi, avea să se întâmple în vara dinaintea ediţiei de campionat ce stă să se încheie.

Venirea lui Pintilii, a lui Adrian Popa ca şi a stranierilor Georgievski, Adi Rocha ori Szukala a acoperit perfect breşele ce încă mai existau în dispozitiv, încât nu erau deloc rare părerile cum că s-ar asista la modelarea celei mai valoroase garnituri a Stelei de după Revoluţie, rivalizând acelei ce făcuse furori în anii `80 şi deci, peste cea a lui Olăroiu de cu şase ani în urmă. Şi în plus, Laurenţiu Reghecampf venea să pună capăt migraţiei de antrenori ce tociseră obsesiv banca tehnică roş-albastră.

Declaraţii

Haideţi să ne aducem aminte de declaraţiile generate de parcursul foarte bun al Stelei din turul campionatului: „13 puncte este o diferenţă enormă, însă nu avem voie să ne pierdem de pe acum speranţa, deşi pare greu ca Steaua să mai fie depăşită de cineva”, spunea Iuliu Mureşan – Preşedintele CFR Cluj.

O altă declaraţie interesantă a fost făcută de Cristi Borcea: „Este absolut normal ca pentru mine Dinamo să fie favorită, deşi Steaua de anul acesta pare extrem de tare”.

Pe vremea când planeta se părea că nu se scufundă, George Copos spunea: „Obiectivul nostru minim este un loc de Europa League, iar cel maxim este al doilea loc de Champions League, căci primul pare ocupat de Steaua”.

Alin GRIGORE, SportMaraton

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.