Anastase: Lucrurile sunt clare! Udrea nu pleacă din PDL

„Lucrurile sunt clare” în ceea ce priveşte zvonurile despre plecarea deputatului democrat-liberal Elena Udrea la Partidul Mişcarea Populară (PMP), spune vicepreşedintele PDL Roberta Anastase, amintind că Udrea a afirmat în repetate rânduri că nu va părăsi formaţiunea din care face parte acum.

„Elena Udrea a declarat în numeroase rânduri că nu pleacă din PDL, deci aici lucrurile sunt clare. Eu cred că noi avem o treabă, să ne luptăm cu USL-ul”, a spus Anastase, marţi, într-o conferinţă de presă la Ploieşti.

Întrebată dacă ea însăşi a primit propuneri pentru a se înscrie în PMP, fosta preşedintă a Camerei Deputaţilor a precizat că nu a avut astfel de discuţii.

„Sunt de 22 de ani în PDL. Nu am discutat acest subiect”, a afirmat vicepreşedintele PDL.

Totodată, Roberta Anastase a spus nu se gândeşte că înfiinţarea PMP ar fi de natură să destabilizeze PDL, dar şi că lupta trebuie dusă cu USL-ul.

„Eu nu gândesc în termenii aceştia, ci eu mă sperii uitându-mă în sondaje la procentele USL-ului şi eu cred că avem o treabă pentru democraţia din România cu USL-ul”, a mai spus Anastase.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version