Anina – Steierdorf: SEMMERINGUL BĂNĂŢEAN

Povestea căii ferate înguste, prima de acest gen de pe teritoriul actual al României care leagă Oraviţa de Anina – Steierdorf şi frumuseţile nepieritoare ale ţinutului străbătut, numit încă de atunci… “Elveţia bănăţeană”…

Undeva în Banatul Montan, dincolo de Culmea Urşilor, în mijlocul unei mici depresiuni carstice de la poalele Colonovăţului Mare, oraşul Anina îşi doarme visul clipelor de glorie… al vremurilor când din abatajele aflate la peste 900 de metri adâncime se mai scoteau încă preţioşii bulgări de huilă antracitoasă din care se hrăneau nesăţioasele furnale de la Reşiţa, Bocşa, Oraviţa sau Dognecea…

De dată relativ recentă, fosta aşezare minieră, declarată oraş în anul 1952.

Ea subordonează administrativ şi localitatea Steierdorf fondată de primii colonişti germani specialişti în fabricarea mangalului, aduşi aici de Imperiu din Styria, Austria în a doua jumătatea secolului al XVIII-lea…

După descoperirea cărbunilor, cel de al doilea eveniment major care va marca istoria acestor locuri se va petrece la 15 decembrie 1863 prin inaugurarea căii ferate care avea să lege, începând de atunci, centrul minier de la Steierdorf Anina, cum se numea în acele vremuri localitatea de Oraviţa.

De aici, din gara Anina, pornim şi noi pe drumul cărbunelui de odinioară pentru care a fost de fapt construită în principal calea ferată, încercând să reconstituim o pagină din istoria acestor locuri…

Deşi proiectele erau cu mult mai vechi, povestea construcţiei acestei lucrări unice de artă inginerească înscrisă pe “Lista Monumentelor Istorice din România” ca obiectiv de valoare naţională a început aprin anul 1856…

În acea perioadă de timp, pentru Imperiul Austriac, valorificarea bogatelor zăcăminte carbonifere descoperite la Anina pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, era esenţială în procesul de dezvoltare a centrelor industriale din Banatul Montan care aveau deja o istorie în privinţa topirii minereului de fier în furnale…

În 1854 se trece la construcţia actualei căi ferate, odată cu creşterea performanţelor tracţiunii cu aburi şi abandonarea unui proiect anterior propus de inginerul Anton Rappos, ce sugera prelungirea liniei de la Oraviţa la Lişava, pentru cărbunele ce urma să fie coborât de la Anina printr-o foarte lungă galerie subterană denumită “Regele Ştefan”, cu vagoane acţionate prin tracţiune cabalină.

La finalizarea ei, în anul 1863, această ambiţioasă lucrare de artă inginerească, cu o lungime de 33,4 kilometri avea să aibă câteva caracteristici care o vor face celebră. Ea urcă o diferenţă de nivel de 33,4 metri, are în total 143 de curbe şi străbate 14 tuneluri, cu un total de 2.084 de metri săpate într-o perioadă istorică în care nu fusese încă inventată dinamita…

Printre cele mai celebre se numără: Lişava, Maniel, Dollhoff, Seiler sau Jitinului, Izvor sau Polom şi… mai ales Gârlişte, cel mai lung dintre toate, de 660 m, situat în punctul de maxima altitudine a întregii linii.Linia străbate 89 de podeţe în lungime aproape 190 de metri, are 49 de ziduri de sprijin, acoperind 2.987 m, şi parcurge, pe o lungime de 21.171 m, tăieturi în munte reprezentând peste două treimi din întregul ei traseu…

Dar adevăratele monumente ale acestui drum de fier, care a dus în mod cert la dezvoltarea economică a acestei regiuni montane, sunt cele zece viaducte care însumează 843 de metri lungime, cele mai importante fiind Racoviţa, Jitin, Cuptor, Gârlişte, Iam, Maidan şi Schlucht.

Fiecare viaduct, fiecare tunel îşi poartă propria-i poveste… Se ştie că lucrările au fost coordonate de inginerii Anton Rappos şi Karl Dülnig şi conduse de arhitecţii Karl Maniel şi Johann Ludwig Dollhoff-Dier.

Despre cel din urmă, considerat vinovat de eşecul primei perforări a tunelului Gârlişte, când cele două galerii pornite simultan nu s-au întâlnit din cauza unei devieri verticale de aproape trei metri, se spune că s-ar fi sinucis aruncându-se în gol de pe unul din viaductele de pe traseu…

Denumită şi “linia cărbunelui” prin rolul pe care aceasta îl avea în valorificarea preţiosului zăcământ de huilă antracitoasă de la Anina, calea ferată Anina Oraviţa realizată de St.E.G, important concern industrial de pe vremea Imperiului cu sediul la Viena, a fost, după cum susţine istoricul Mircea Rusnac, o replică faţă de alt monument european, linia Semmering din Austria, faţă de care prezintă însuşiri foarte asemănătoare…

După mai bine de două ore şi jumatate, sub cerul plumburiu al ploii care ne-a ameninţat aproape tot drumul, granitura de tren ajunge la Oraviţa… care este, nu doar cea mai veche gară de pe teritoriul actual al României, construită în 1856, dar şi prima gară dotată cu lift-pasaj pentru acces la peronul situat mai sus decât nivelul străzii şi pentru manipularea mărfurilor. De aici pleca la data de 15 decembrie 1863 prima garnitură de tren care avea să ajungă sus, la minele de cărbuni de la Anina, la capătul unui drum de 33,4 kilometri…

Performanţa construcţiei dar şi frumuseţea peisajului l-au făcut, la vremea respectivă pe baronul Schlagintweit să compare această cale ferată cu cea din Austria şi să numească această superbă regiune „Elveția bănăţeană”.

Şi este suficient să ne întoarcem la Anina… să ţinem drumul care din oraş, urcă spre nord-est, pe platoul calcaros din versantul stâng al văii Buhui, unul dintre principalii afluenţi ai râului Caraş, şi să coborâm, dincolo de Poiana Mărghitaşul Mare pe sub Staţiunea Mărghitaş, către lacul cu acelaşi nume…

Râul, care îşi trage izvoarele de undeva de sus din partea central estică a Munţilor Aninei,  s-a oprit parcă să se odihnească după aventura din amonte căci, apele sale, adunate în lacul Buhui, nu departe de obârşie, după ce se pierd şi rătăcesc mai bine de trei kilometri în întunericul peşterii Buhui ies din nou la suprafaţă şi îşi croiesc drum, săpându-şi în placa de calcare, cu tenacitate, pe o lungime de aproape opt kilometri, propriile chei înainte de a se uni cu râul Caraş.

Din staţiunea frumoasă de odinioară, construită prin anii 70 ai secolului trecut, de pe vremea când se spune că… nu puteai să arunci un ac în aglomeraţia de aici, de pe malul lacului, nu a mai rămas decât amintirea…

Amenajat pe cursul râului Buhui în anul 1940, lacul Mărghitaş, ce îngloba pe atunci un volum de apă de cca. 200 mii m³, se întindea pe o suprafaţă de aproximativ 4 ha şi alimenta iniţial o microcentrală electrică.El nu mai îndeplineşte în prezent decât funcţia de agrement şi alimentare cu apă a ceea ce ar trebui să fie complexul turistic de aici…

Ieşim pentru moment din bazinul râului Buhui, lăsăm în urma noastră Lacul Mărghitaş şi ne reîntoarcem în Anina Steierdorf de unde urcăm pe drumul ce se strecoară pe sub Platoul Colonăvăţ şi merge mai dincolo de Culmea Urşilor spre Lacul Buhui

Drumul se strecoară pe lângă cimitirul oraşului şi depăşeşte platoul împădurit unde se află Cabana Maial…  lasă pe stânga traseul ce duce la Şaua Cuptoare şi coboară mai bine de trei kilometri până la stăvilarul Lacului Buhui la o altitudine de 640 de metri. Se spune despre acumularea de apă de aici că este prima de acest fel de pe teritoriul actual al României şi că datează din anul 1904!

Povestea este însă ceva mai veche căci, prin anul 1884, în scopul asigurării debitului de apă necesar industriei din Bazinul Carbonifer al Aninei avea să se amenajeze, prin bararea cursului Pârâului Buhui, chiar la ieşirea sa din peştera cu acelaşi nume, un mic lac de acumulare.

Acest loc minunat, situat doar la câţiva kilometri de oraşul Anina merită într-adevăr să fie văzut… Iar ca el sunt multe altele în acest sector al Banatului Montan.

Toate au devenit istorie, iar din păcate doar câteva din aceste umbre ale trecutului înscrise pe lista patrimoniului industrial au supravieţuit la propriu vremurilor şi oamenilor… Printre ele şi linia ferată Oraviţa-Anina, devenită celebră sub numele de “Semmeringul bănăţean”.

Până la găsirea altor resurse, singura perspectivă pentru locuitorii acestei regiuni montane pe care austriecii o numeau cândva “Elveţia Bănăţeană” se pare că rămâne turismul…

Teodora MARIN

Foto: arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.