Antidot pentru rinoceri, la Muzeul National al Taranului Roman

In zilele noastre inca exista voci care neaga existenta Holocaustului in Romania. Rinocerii lui Eugen Ionescu se exprima nestingheriti: pe 14 februarie 2013, membrii Academiei Romane aplaudau in Aula institutiei un discurs care accentua ca „in Romania n-a fost Holocaust, doar persecutii” si ca „Holocaustul din Romania este o minciuna enorma pe plan cosmic”. Ulterior, Academia Romana s-a dezis de orice responsabilitate in legatura cu discursul aplaudat.

Evenimentul pe care vi-l prezentam saptamana aceasta (14-19 octombrie) la Muzeul National al Taranului Roman, incearca sa furnizeze un antidot pentru rinoceri. Prin filmele si dezbaterile programate, publicul bucurestean va vedea povesti ale unor oameni care au trait Holocaustul pe pielea lor, va auzi marturii ale unor supravietuitori si pareri ale celor ce nu ar fi aplaudat discursul din februarie 2013. Asadar, One World Romania va invita la inca 5 seri de film documentar, la care speram sa ii intalnim macar pe cativa dintre membrii Academiei Romane si pe toti cei care vor sa afle adevarul despre o parte intunecata a istoriei noastre.

Pana sambata, 19 octombrie, puteti vedea in foaierul Muzeului National al Taranului Roman expozitia de fotografie intitulata „Destine intrerupte. 70 de ani de la Pogromul de la Iasi”. De asemenea, in fiecare seara am pregatit proiectii de film, urmate de discutii la care vor participa jurnalisti, regizori, istorici si reprezentanti ai diferitelor ONG-uri. De asemenea, miercuri si sambata, vor avea loc doua ateliere educationale pentru elevi si profesori, intitulate „Sa invatam despre Holocaust prin film!”. Programul complet al evenimentelor este afisat aici.

Va asteptam la Muzeul National al Taranului Roman cu dezbateri si filme documentare. Cu cat stim mai mult, cu atat vom fi mai putini vulnerabili in fata unor incidente precum cel din februarie 2013.

”In Rinocerii am incercat sa arat cum devine cu putinta delirul colectiv, orbirea colectiva, si cum un anume adevar poate fi salvat, mentinut intact, de o constiinta individuala.” – Eugen Ionescu

ORGANIZATORI: Asociatia One World Romania

PARTENERI: Programul Statul de Drept Europa de Sud Est al Konrad-Adenauer-Stiftung, Institutul National pentru Studierea Holocaustului in Romania ”Elie Wiesel”, Centrul Ceh Bucuresti, Anne Frank House, Mellem Education, Muzeul National al Taranului Roman

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version