Asigurarea de sănătate pe durata şederilor temporare

Ca cetăţean european, dacă vă îmbolnăviţi pe durata unei şederi temporare în altă ţară (indiferent că vă aflaţi acolo în vacanţă, într-o călătorie de afaceri sau la studii), puteţi primi orice tratament care nu poate fi amânat până la întoarcerea acasă. Aveţi dreptul la aceleaşi îngrijiri medicale de care beneficiază cetăţenii asiguraţi în ţara respectivă.

Când călătoriţi în străinătate, este de preferat să aveţi la dumneavoastră cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS). Acesta reprezintă dovada că sunteţi asigurat într-o ţară din UE şi simplifică procedurile de plată şi de rambursare.

Dacă nu sunteţi în posesia cardului sau îl aveţi dar nu îl puteţi folosi (de exemplu, în cazul asistenţei medicale private), nu vi se poate refuza accesul la tratament, dar va trebui să plătiţi şi să solicitaţi rambursarea la întoarcerea acasă.

La nivel de proceduri, există o mare diferenţă între asistenţa medicală neplanificată (de care beneficiaţi când vă îmbolnăviţi pe neaşteptate) şi tratamentele medicale planificate (pentru care vă deplasaţi special în străinătate).

Solicitarea cardului european de asigurări sociale de sănătate (CEASS)

În unele ţări, cardul european de asigurări sociale de sănătate este unul şi acelaşi cu cardul naţional de asigurări de sănătate. În altele, trebuie să solicitaţi emiterea sa, care ar trebui să fie gratuită. Este de preferat să obţineţi cardul de la casa dvs. de asigurări  înainte de a pleca în străinătate.

Vă atragem atenţia asupra existenţei unor site-uri care vă propun emiterea contra cost a cardului european de asigurări sociale de sănătate. Nu utilizaţi niciodată aceste site-uri: adresaţi-vă direct instituţiei responsabile.

De asemenea, vă recomandăm să contactaţi casa de asigurări de sănătate pentru a afla în ce măsură membrii de familie sunt acoperiţi de asigurarea medicală de care dispuneţi.

Restricţii privind utilizarea cardului european de asigurări sociale de sănătate:

  •   Cetăţenii din ţări terţe care deţin un card european de asigurări sociale de sănătate nu îl pot utiliza pentru a primi îngrijiri medicale în Danemarca.
  •   Cetăţenii croaţi nu îşi pot utiliza cardul în Elveţia.
  •   Cardul nu pot fi folosit în contextul procedurilor de repatriere. Pentru a beneficia de transport gratuit către ţara de origine, dacă vă îmbolnăviţi sau aveţi un accident pe durata călătoriei în altă ţară din UE, trebuie să încheiaţi o poliţă de asigurare separată.
  •   Cardul nu acoperă asistenţa medicală acordată în sistemul privat sau costurile tratamentului planificatfurnizat în altă ţară din UE.

 Sursa : Europa.eu via InfoCons

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.