ALEGEREA NOASTRA BUCURESTI EDUCATIE EDUCAȚIE&ȘTIINȚĂ ȘTIINȚĂ 

Asociația pentru Promovarea Culturii și Responsabilizare Civică, o nouă acțiune: Tinerii bucureșteni și Centenarul Marii Uniri

În anul 2018, Asociaţia pentru Promovarea Culturii şi Responsabilizare Civică va organiza, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Muzeul Național al Literaturii Române și Muzeul Municipiului București, în perioada 29 septembrie – 10 noiembrie 2018 cea de a VI-a ediţie a proiectului „Civismul, opţional?”, cu tema „Tinerii bucureşteni şi Centenarul Marii Uniri”, sub egida Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Proiectul este împărţit în 3 componente:

  1. Prima componentă va consta în realizarea unei serii de 3 dezateri publice pe tema Primului Război Mondial şi a Marii Uniri. Elevii vor fi selectaţi, în funcţie de program, de către profesorii de istorie care doresc să participe la proiect.

  2. Cea de a doua secţiune a proiectului va consta în organizarea a 3 vânători de comori de câte 1 zi, în cadrul cărora elevii participanţi la dezbateri vor avea de identificat monumente dedicate celor două razboaie mondiale. Echipele câştigătoare vor primi premii asigurate de organizatori.

  3. A treia componentă a proiectului constă în 3 ateliere de scriere creativă despre viaţa cotidiană din perioada Primului Război Mondial şi perioada premergătoare momentului Marii Uniri. Fiecare atelier cuprinde maxim 15 elevi, selectaţi de profesorii de limba română care doresc să participe la proiect. La sfârşitul proiectului va avea loc o lectură publică a textelor realizate în timpul atelierelor.

Proiectul se va desfășura după cum urmează:

Sesiunea 1 – Liceele din sectoarele 1 și 2
Perioada înscriere elevi pentru dezbateri & vânătoare de comori: 17.09 – 28.09.2018
Perioada înscriere elevi pentru ateliere de scriere creativă: 17.09 – 05.10.2018.
Week-end dezbateri & vânătoare de comori: 29.09 – 30.09.2018
Week-end ateliere de scriere creativă: 06.10 – 07.10.2018;

Sesiunea 2 – Liceele din sectoarele 3, 4 și județul Ilfov
Perioada înscriere elevi pentru dezbateri & vânătoare de comori: 01.10 – 12.10.2018
Perioada înscriere elevi pentru ateliere de scriere creativă: 01.10 – 19.10.2018
Week-end dezbateri & vânătoare de comori: 13.10 – 14.10.2018
Week-end ateliere de scriere creativă: 20.10 – 21.10.2018;

Sesiunea 3 – Liceele din sectoarele 5 și 6
Perioada înscriere elevi pentru dezbateri & vânătoare de comori: 15.10 – 26.10.2018
Perioada înscriere elevi pentru ateliere de scriere creativă: 15.10 – 02.11.2018.
Week-end dezbateri & vânătoare de comori: 27.10 – 28.10.2018
Week-end ateliere de scriere creativă: 03.11 – 04.11.2018.

Înscrierile se vor realiza de către profesorii de istorie / limba română, în perioadele menţionate, prin trimiterea unei liste care să conţină numele şi prenumele elevilor, numele profesorilor coordonatori şi liceul de provenienţă pe adresa contact@apcrc.ro.

Sursa: Asociaţia pentru Promovarea Culturii şi Responsabilizare Civică

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version