Aversa a murit!

Vă mai aduceți aminte articolul “Aversa refuză să moară“ ? Iată că Aversa a refuzat să moară până la un moment dat. Da, tot eu am scris atunci când am sperat că Aversa va rămâne pe linia de plutire și tot eu o fac acum când ea nu mai e.

Astăzi am primit cea mai proastă veste din acest an. Managerul clubului ne-a anunțat: “E OFICIAL! AVERSA NU SE ÎNSCRIE LA LIGA 4 ÎN ACEST SEZON”. Vestea a căzut ca un trăznet peste mine și peste restul colegilor. Vă veți întreba de ce, că oricum nu era un nivel prea ridicat! Iar eu vă voi da răspunsul. Nu conta atât de mult nivelul la care jucam, ci faptul că acolo se întemeiase un grup, chiar o familie pot spune, iar astea erau la cel mai înalt nivel.

Am trăit o grămadă de întâmplări la această echipă, și bune, și mai puțin bune.

“Care aveți bani să punem să luăm o sticlă de La Vita?” Asta se auzea cam după fiecare antrenament, că bani de Cola nu existau. De unde, de neunde se strângeau banii și ne duceam la magazinul din capătul străzii să cumpărăm de la doamna vânzătoare, care uneori ne dădea și pe datorie.

Când era zi de meci, atmosfera era electrizantă pe stadionul Aversei. Aveam un suporter incredibil. Se făcea auzit încă de la intrarea în baza sportivă. Nu, nu aveam doar un suporter, erau câteva zeci, uneori, la meciurile cu Dinamo se strângeau peste 100 de oameni în tribune.

Aversa-DinamoCă tot a venit vorba de Dinamo, mi-am adus aminte de o întâmplare, spun eu, frumoasă și totodată tristă. Eram cu toții la vestiar, ne schimbam pentru meciul, care pentru unii chiar însemna ceva. Pe sub echipamentul de joc mi-am pus tricoul cu Steaua, toată lumea începuse să râdă, nimeni nu credea că vom reuși să înscriem pentru a putea să scot la iveală surpriza pe care o aveam pregătită. Intrăm pe teren, eu cu aceeași față serioasă ca la fiecare meci important, aplaudăm spectatorii, printre ei și Florentin Petre, după care rămân eu, arbitrul și celălalt căpitan de la Dinamo. Aleg eu terenul, fundaș fiind trebuia să stau cu spatele la soare și îi dăm drumul la joc.

aversa dinamoPe la mijlocul reprizei, apărarea Aversei cedează și primește primul gol, aici trebuia să-mi arăt pentru prima oară în acest meci statutul de căpitan și am făcut-o. “Hai Floriane, hai că se poate! Bodo, azi dai gol! Ne bat ăștia?” Nu știu dacă am avut sau nu gura norocoasă, dar după câteva minute Bodo a înscris. Și iată cum ne-am strâns cu toții în stanga terenului, iar eu alergam de nebun cu tricoul Aversei dat peste cap pentru a se putea vedea cel pe care îl aveam pe dedesubt, cu Steaua. Consecința acestui gest a fost un cartonaș galben primit de la centralul partidei, însă a meritat. După meci am aflat că până și Florentin Petre rămâsese uimit de “cine-i nebunul ăla cu tricoul Stelei?”

După 45 de minute scorul era 1-1 și se preconiza a fi surpriza acelei etape. Din păcate, la pauză “s-au întâmplat anumite lucruri necurate”. Ca atunci când o echipă mare nu poate învinge pe teren o echipă mică și apelează la alte mijloace. Înțelegeți voi! Replica mea și a altor câțiva colegi de-ai mei a venit pe măsură. “Jucăm, dă-i dracului de bani! Hai să vedem dacă suntem în stare să ne batem cu Dinamo de la egal la egal.” Spuneam asta, deși noi nu văzusem vreodată atâția bani. Nu știu ce-a fost în mintea mea.

A doua parte a jocului a început cu câteva mingi în careul nostru. “Staline, ai grijă! Să nu ne faci vreo bucurie”, strigam către portarul nostru. Nu ne-a făcut atunci o bucurie, dar pe la mijlocul reprizei a comis-o. După un corner bătut în careul de 6 metri, Stalin al nostru n-a fost fost în stare să prindă o minge “plouată” și alb-roșii au înscris pentru 1-2. După câteva minute în care am văzut că unii colegi “trag hăis și alții cea” am primit cartonașul roșu, de fapt, al doilea galben. Nu suportam să văd că familia pe care ne-o făcusem acolo era ruptă de puterea banului. Am urcat în tribună, iar după câteva minute Aversa a mai primit un gol de cascadorii râsului. Am plecat nervos acasă și nici până astăzi nu știu cât s-a terminat scorul la acel meci.

În fine, momentul acela a trecut, Dinamo a terminat campionatul pe poziția a patra și a prins play-off-ul, Aversa a încheiat sezonul undeva pe la mijlocul clasamentului.

Prietenia noastră a continuat și după acest episod, am revenit la antrenamente, unii și-au cerut scuze, alții le-au acceptat, dar cel mai important este că, și astăzi, după 3 ani jumătate în curtea Aversei, ne înâlnim și jucăm fotbal.

Au fost mult mai multe momente frumoase. Cu nea Fane, cu nea Barbu. Au fost meciuri în care aveam aproape tot lotul suspendat, pentru că nu se plăteau amenzile de la cartonașele galbene, dar tot se găsea o portiță și jucam, mai bine, mai rău, important era că o făceam. Jucam pentru noi, pentru sănătatea noastră, pentru că, nu-i așa, sănătatea o obții prin sport!

Au fost meciuri când câștigam și primeam 100 de lei. Atunci aveam bani să ne cumpărăm Cola. Chiar ne întindeam și ne luam și câte ceva de mâncare.

Așadar, 3 ani jumătate frumoși și cu multe povești pe care le vom spune copiilor noștri.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.