Băsescu atacă la CCR Statutul aleşilor

Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis vineri, 26 aprilie a.c., preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, în conformitate cu prevederile Articolului 146 lit. a) din Constituţia României şi ale Articolului 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, o sesizare de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Preşedintele nu mai putea să retrimită la Parlament proiectul de lege şi l-a atacat la CCR
Reamintim că statutul aleşilor a fost adoptat pe 20 martie în forma stabilită în comisii. Cu 360 de voturi „pentru” şi 38 „împotrivă”,  plenul Parlamentului a votat, miercuri, statutul deputaţilor şi senatorilor, în forma stabilită de Comisiile juridice şi de Statut.

Senatorii şi deputaţii s-au reunit, miercuri, în şedinţă comună pentru a face modificări la noul Statut al parlamentarilor. Aleşii au fost nevoiţi să se conformeze deciziei Curţii Constituţionale, care a declarat neconstituţionale două articole din Statutul parlamentarilor.

Astfel, membrii comisiilor au decis să modifice termenul în care parlamentarii, găsiţi incompatibili de ANI, vor putea contesta raportul ANI, de la 45 de zile la 15 zile, cum prevede legea ANI.

Comisiile au introdus, în plus, o prevedere potrivit căreia orice dispoziţie contrară acestei legi de modificare a Statutului se abrogă, prevedere criticată de reprezentanţii PDL.

O altă modificare adusă în comisii se referă la perioada de 6 luni în care se interzice unui parlamentar aflat în conflict de interese să participe la şedinţe, această perioadă fiind stabilită la 30 de zile.

Curtea Constituţională a României a decis pe 27 februarie că este neconstituţională modificarea la Statutul deputaţilor şi senatorilor referitoare la termenul de 45 de zile în care parlamentarul poate contesta în instanţă raportul de evaluare al ANI.

PDL şi PPDD au depus la CCR, în 14 februarie, sesizarea privind proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor, adoptat de plenul comun al celor două Camere. Sesizarea depusă CC este semnată de 25 de parlamentari, din care 24 ai PDL şi unul al PPDD.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version