Băsescu e de acord să se „dueleze” cu Alina Mungiu

Președintele Traian Băsescu este de acord cu dezbaterea pe care i-a propus-o Alina Mungiu Pippid, anunțând prin intermediul purtătorului de cuvânt că este gata să discute în fața camerelor de luat vederi cu aceasta. Totuși, Băsescu propune o dată la care Alina Mungiu nu este de obicei în țară (joia) și o oră care nu este una „de vârf”, așa cum ceruse posibila viitoare preopinentă a președintelui. „Înţelegând din afirmaţiile doamnei Alina Mungiu-Pippidi că-şi asumă reprezentarea Societăţii civile şi a Pieţei Universităţii, domnul preşedinte Traian Băsescu a decis să accepte propunerea de a avea o întâlnire deschisă cu prezenţa liberă a presei, joi, 3 octombrie, de la ora 11.00. Temele dezbaterii vor fi chiar cele anunţate de doamna Alina Mungiu-Pippidi : Roşia Montană, dezamăgirea tineretului din stradă, referendumul de anul trecut şi anticorupţia. Locul de desfăşurare îl dezbaterea poate avea loc chiar într-una din sălile Palatului Cotroceni. Bineînţeles, doamna Mungiu- Pippidi poate fi însoţită la dezbatere şi de alţi reprezentanţi ai ONG-ului domniei sale, Societatea Academică din România”, a precizat pentru „Adevărul“ purtătorul de cuvânt al Preşedintelui, Bogdan Oprea. Pe de altă parte, Alianța pentru o Românie Curată precizează că Bogdan Oprea a făcut declarații „hazaradate”, deoarece Alina Mungiu-Pippidi nu a făcut propunerea de a se „duela” cu președintele decît ca „persoană la care președintele s-a referit repetat în discursul său și în alte ocazii și nu în numele manifestanților”. Potrivit ARC, Alina Mungiu-Pippidi își menține invitația adresată șefului statului, cu condiția ca acest dialog să se poarte la o televiziune neutră și cu înțelegerea clară că poți fi solidar cu cauza manifestațiilor contra exploatării de la Roșia Montană fără a fi reprezentantul manifestanților. Alina Mungiu-Pippidi mai precizează că revine în țară vineri noaptea și va fi în București pînă luni după amiază.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version