ACTUALITATE Șerban CIONOFF 

Bătălia cu Covid-19 nu se duce doar în spatele ușilor închise!

Astăzi, președintele Klaus Iohannis a ieșit în fața națiunii și a anunțat că recomandările  privind măsurile de protecție și de auto-protecție față de ravagiile pandemiei Coronavirus devin ordine. Cu același prilej, ni s-a mai comunicat și că, în foarte scurt timp, armata va fi mobilizată pentru a asigura respectarea restricțiilor speciale instituite inclusiv prin Ordonanța militară nr.3.

Lucru demn de reținut, aceste declarații au fost făcute după ce domnul președinte a ieșit din ședința de criză pe care domnia sa a convocat-o la Palatul Cotroceni. Ședință de la care, iarăși lucru de reținut, a lipsit doctorul Raed Arafat, președintele Departamentului pentru situație de urgență.

Mai bine spus: doctorul Raed Arafat nu a fost invitat! Situație pe care Radu Tudor a calificat-o, în termeni eleganți, ca „gafă” , considerând-o a se datora unor „criterii subiective” cu care anumiți factori de decizie operează într-o asemenea situație.

Dacă nu chiar și într-o asemenea situație! Subiect asupra căruia vă propun să revenim ceva mai încolo.

Să ne oprim, mai întâi, asupra cauzelor care au condus la această modificare- de la recomandări la ordine-, modificare care indică activarea atribuțiilor coercitive ale instituțiilor statului. Decizie care demonstrează că, din păcate, demersurile persuasive de până acum nu au avut efectul dorit.

Mă refer,desigur, la modul de-a dreptul iresponsabil și profund dăunător în care unii(din păcate, nu chiar puțini) dintre cetățenii de la orașe și sate încalcă rigorile stării de urgență și ,în acest fel, își pun în pericol nu doar sănătatea și viața lor sau a familiilor lor, dar amenință sănătatea și viața colectivităților în care trăiesc.

Afirmație valabilă inclusiv în cazul multor conaționali care, în ultimele săptămâni, s-au întors acasă, dar care încălcă, și ei, în  mod iresponsabil, restricțiile  general valabile pe întreg teritoriul țării în condițiile stării de urgență.

Indiferent despre care anume dintre aceste două categorii de subiecți discutăm, trebuie să constatăm că avem de-a face cu anumite mentalități, de fapt cu niște tare ale mentalului nostru colectiv, care se regăsesc în asemenea comportamente.

Mentalități și comportamente pe care le exprimă o filozofie de viață care are ca principii călăuzitoare pe „las’ că merge și așa”, ca și pe „mie nu o să mi se întâmple”.

În aceeași ordine a factorilor care au condus la un astfel de comportament iresponsabil și nociv putem înscrie și dezechilibrul vădit între garantarea și exercitarea drepturilor și ce a îndatoririlor cetățenești, în sensul că, dacă în regimul juridic și juridic abolit în decembrie 1989, accentul se punea, în mod unilateral și exagerat, pe îndatoriri, în cei treizeci de ani care au urmat, accentul s-a mutat într-un mod la fel de unilateral, pe drepturi. Îndatoririle civice fiind trecute într-un plan secundar, iar exercitarea lor a devenit aproape facultativă.

Dacă  mergem mai departe, va trebui să constatăm că în ceea ce privește educația și cultura civică înregistrăm serioase restanțe și neîmpliniri. Rata ridicată a fenomenului infracțional , multitudinea și frecvența cazurilor de violență verbală și fizică, sunt doar două dovezi certe ale adevărului, trist  greu de necontestat, că  avem mari neîmpliniri și că, pe acest fond, a apărut necesitatea trecerii la măsuri tip manu militari.

Foarte adevărat, nu suntem singura țară în care s-a recurs la asemenea soluții, dar asta nu ne absolvă de vina că, în percepția noastră individuală și colectivă, calitatea de cetățean al unui stat democratic, stat membru al Alianței Nord Atlantice și al Uniunii Europene, se exprimă doar prin „dreptul de a huidui” (așa cum a prescris Gabriel Liiceanu) și mult  mai rar prin indicarea punctuală a carențelor față de care ne exprimăm dezacord sau, după caz, protestul și prin preconizarea unor soluții fezabile.

Fapt datorat, evident, unei precare culturi civice a unei anumite categorii de populație. Cât privește, un alt fenomen des întâlnit,  pe care limbajul curent în numește „a-și face singur dreptate”, de data asta cred că putem vorbi mai puțin despre nostalgia romanticelor vremi ale haiducilor, cât despre reala nemulțumire și despre nivelul ridicat neîncredere în actul de justiție, așa cum este el probat prin sentințe profund incorecte care se soldează cu mari pierderi materiale și cu multe vieți curmate în urma unor asemenea mari nedreptăți. Ceea ce, bineînțeles, nu poate justifica asemenea acte antisociale.

Iată de ce, încheind discutarea unora dintre cauzele care au condus la situația în care ne aflăm în momentul de față, îmi exprim speranța că, de data aceasta, colectivitățile locale vor reuși să vină în sprijinul instituțiilor statului și să îi determine pe cei care ar încerca să încalce restricțiile în vigoare să dea dovadă de responsabilitate și de respect față de cei în mijlocul cărora trăiesc și doresc să trăiască și mai departe.

Dorință pe care o exprim bazându-mă pe acea cotă de 80% la care, conform sondajului de opinie prezentat, astăzi, la Antena 3 de către sociologul Marius Pieleanu, se situează încrederea acordată modului în care este gestionată acțiunea de limitare a efectelor coronavirus-ului.

Cotă de încredere care, dacă am înțeles eu bine, nu este acordată exclusiv  președintelui Klaus Iohannis, ci ansamblului de factori care asigură aplicarea și respectarea actelor normative emise în acest sens. Factori între care, după cum arată răspunsurile  la mai multe sondaje de opinie, pe primul loc în încrederea publică se situează doctorul Raed Arafat.

De aceea împărtășesc severitatea cu care a comentat Radu Tudor absența acestui om și medic de toată isprava de la ședința ținută azi la Palatul Cotroceni de către președintele Klaus Iohannis, absență pe care mai multe comentarii din social media o pun și pe seama invidiei pe care a provocat-o notorietatea ridicată a doctorului Raed Arafat.

Că este sau că nu este adevărat, rămâne încă de văzut. Ceea ce,însă, vedem și de această dată este că în setul de măsuri enumerate azi la prânz de către domnul președinte nu se regăsesc valoroase propuneri venite de la oameni pricepuți și devotați interesului colectiv. Așa cum este propunerea  europarlamentarului Victor Negrescu.

Propunere conform căreia guvernul trebuie să solicite ca țara noastră să primească echipamente medicale din stocul de urgență al Uniunii Europene. Demers necesar și posibil atâta vreme cât alte state membre ale UE au cerut și au și primit echipamentele.

Iată de ce consider că este nevoie ca, în primul rând de la nivelul instituției prezidențiale, dar,deopotrivă, de la cel al guvernului, implicit de la cel al organismului abilitat să gestioneze criza COVIT-19, să se manifeste o efectivă, permanentă, receptivitate față de inițiativele pe care personalități și entități reprezentative ale lumii medicale și ale mediului științific le transmit pentru ca,împreună, să reușim să trecem cu bine acest atât de greu examen cu care ne provoacă pandemia coronavirus.

Place sau nu place, convine sau nu convine, dar adevărul acesta este: bătălia cu pandemia COVD-19 nu se duce doar în spatele ușilor închise!

Șerban CIONOFF

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version