Bucureşti: Miting de solidaritate cu localnicii din Pungești VIDEO

Demonstranții care protestează în fiecare duminică în Piața Universității din Capitală au organizat miercuri seară un miting diferit de cele obișnuite, în care își manifestă solidaritatea cu localnicii din Pungești, județul Vaslui, care s-au opus în cursul zilei exploatării gazelor de șist. Câteva sute de oameni s-au strâns la Universitate, în urma unei convocări ad-hoc pe rețelele de socializare. Scandând „Uniți salvăm toată România” și „Pungești nu uita, țara e de partea ta”, protestarii au blocat carosabilul și au scandat împotriva jandarmilor, pe care i-au acuzat de faptul că au intervenit în forță la Pungești. De asemenea, demonstranții sunt nemulțumiți de demiterea directorului Institutului Geologic Român, Ștefan Marincea, un opozant cunoscut al proiectului Roșia Montană. La ora transmiterii acestei știri, protestarii continuă să vină în Piața Universității, numărul lor fiind din ce în ce mai mare.

Actualizare: Protestarii au plecat în marș prin Capitală, ei fiind deja în jur de 1000. Ajunși în fața Ministerului de Interne din Piața Revoluției, demonstranții au scandat „Demisia, demisia”, cu referire la ministrul Radu Stroe, socotit vinovat pentru comportamentul jandarmilor la Pungești. Cel mai probabil, demonstranții doresc să ajungă în Piața Victoriei, pentru a protesta împotriva Guvernului.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version