Calota glaciară, motiv de îngrijorare planetară

Organizaţia Mondială de Meteorologie (OMM), agenţie aparţinând ONU, s-a declarat alarmată de „topirea record a gheţarilor în Oceanul Arctic, în perioada august-septembrie”, potrivit raportului anual asupra climei pentru 2012, publicat la Geneva, relatează AFP.

OMM a mai confirmat că anul 2012 se încadrează printre cei zece cei mai călduroşi ani înregistraţi vreodată, de la începutul cercetărilor, în 1850.

Recordul precedent de topire a banchizei datează din anul 2007. În 2012, topirea record a banchizei arctice, constatată în august-septembrie s-a tradus prin date inferioare valorii de 18% a precedentului record din 2007, de 4,18 milioane de kilometri pătraţi.

„Datele de anul acesta indică o diminuare de 49% în comparaţie cu media minimelor din perioada 1979-2000”, precizează OMM.

Calota glaciară din Groenlanda a fost şi ea „topită foarte puternic la începutul lunii iulie”, atingând valoarea de 97% la mijlocul lui iulie, fiind vorba despre cea mai importantă topire de la începutul observaţiilor din satelit, demarate în urmă cu 34 de ani”.

„Este un semn îngrijorător al încălzirii globale”, a declarat secretarul general al OMM, francezul Michel Jarraud.

În 2012 s-au produs şi alte fenomene extreme, precum seceta şi cicloanele tropicale. Variabilitatea naturală a climei a provocat aceste extreme, însă caracteristicile fizice ale acestor fenomene meteorologice şi climatice rezultă din ce în ce mai mult din schimbările climatice”, a adăugat el.

Pentru a ilustra această schimbare climatică, OMM a invocat faptul că furtunile de coastă, precum Sandy, produc în prezent importante inundaţii de coastă. Nivelul mării a crescut cu 20 de centimetri începând cu 1880, a precizat OMM.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version