Castelul Cantacuzino

La poalele muntelui Zamora, pe o stradă cu același nume, în Bușteni, se află Castelul Cantacuzino.  A fost construit  în 1911 la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino și a fost realizat de către arhitectul Grigore Cerchez.

Castelul este format din 4 corpuri, primul ar fi pavilionul central cu o suprafață de 1.200 m², este construit dintr-o fundație de beton, pereții sunt din piatră cioplită iar acoperișul este din țiglă. Aici se găsește o colecție heraldică  de blazoane ale familiilor înrudite prin alianță cu familia Cantacuzino și o friză de portrete  ale membrilor familiei din ramura munteană. Al doilea corp este pavilionul de serviciu ce are o suprafață de 403 m². Al treilea corp este reprezentat de vila administrativă cu o suprafață de 114 m² iar ultimul corp este reprezentat de capelă. Castelul a fost decorat cu vitralii, console, plafoane cu grinzi pictate, balustrade de lemn, toate acestea oferindu-i o ambianță interioară cu caracter romantic. Șeminee realizate din piatră albă de Albești, ornamente din mozaicuri policrome indică o atmosferă de reședință boierească.
Castelul, construit în stil neoromânesc, este înconjurat de un parc cu alei ce duc spre cascade, fântâni arteziene și spre grotă.
Clădirea a aparținut familiei Cantacuzino până în anul 1948 când aceasta a fost naționalizată devenind apoi un sanatoriu al Ministerului de Interne. Astăzi castelul adăpostește un muzeu și un restaurant select cu numele de Canta Cuisine.

Mai multe fotografii aici, pe edanielasite.wordpress.com

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version