ECONOMIC LIFE & STYLE 

Palatul Vechi al Băncii Naţionale, deschis publicului miercuri

Palatul Vechi al BNR din Bucureşti, precum şi sucursale regionale şi agenţii ale BNR din teritoriu vor putea fi vizitate miercuri, când Banca Naţională sărbătoreşte 139 de ani de la înfiinţare.   „Banca Naţională a României (BNR) organizează miercuri, 17 aprilie a.c., în intervalul 11:00 – 19:00, „Ziua porţilor deschise”. Cu ocazia împlinirii a 139 de ani de la înfiinţare, BNR deschide vizitatorilor Palatul Vechi din Bucureşti, precum şi sucursale regionale şi agenţii ale BNR din teritoriu”, anunţă instituţia.   Cei interesaţi vor avea acces în Palatul Vechi al Băncii…

Read More
ACTUALITATE ARTA CARE ZIDEȘTE (Art that Builds) by Remus CERNAT Cultură LIFE & STYLE RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ 

Pisica între animal de casă și fiară (The Cat between pet&feline) by Remus CERNAT

  EXCLUSIVITATE   Pisica poate fi jucăușă, veselă, simpatică, credincioasă ca un câine, ascultătoare, simplă sau complicată, pretențioasă, lacomă, profitoare, vicleană și chiar fiară!   Depinde cum o crești! Depinde dacă știi ce chei să folosești pentru a ajunge la inima ei!   Pentru inima din piept acolo unde se află sentimentele, sufletul, torsul trebuie o cheie mică, fină, originală, strălucitoare, valoroasă! Pentru cealaltă inimă… trebuie o cheie mai mare, viguroasă, fermă, perenă, disponibilă 24/7!   Odată intrat înăuntru, vei fi foarte uimit să afli că în adâncul sufletului ei, dincolo de…

Read More
ACTUALITATE ALEGEREA NOASTRA Breaking News DE REȚINUT LIFESTYLE RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ 

Colecția de Artă Renault ajunge pentru prima dată în România

  Colecția de Artă Renault ajunge în curând în România, pentru prima oară în istoria de peste 50 de ani a expoziției. Evenimentul se va desfășura în perioada 19 aprilie – 20 iulie, în București, la Muzeul Național de Artă Contemporană.   Colecția de Artă Renault a debutat în anul 1967, îmbinând într-un mod revoluționar industria auto și arta, printr-o colaborare cu marii artiști ai perioadei respective. Unul dintre aceștia este renumitul plastsician maghiaro-francez Victor Vasarely, care – în cadrul cooperării cu Renault – a conceput celebrul logo al companiei.…

Read More
ALEGEREA NOASTRA Breaking News BUCUREȘTI DE REȚINUT LIFE & STYLE MASS-MEDIA RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ 

Vernisajul expoziției „Bandă desenată de Puiu Manu”

  Muzeul Municipiului București vă invită la vernisajul expoziției „Bandă desenată de Puiu Manu”, eveniment care va avea loc marți, 9 aprilie 2019, ora 18:00, la Palatul Suțu (Bdul I. C. Brătianu, nr. 2).   Puiu Manu este unul dintre cei mai prolifici autori de bandă desenată din România și, de asemenea, unul dintre cei mai longevivi din lume. Este un autor multivalent, realizator de benzi desenate istorice, de aventuri și science-fiction, precum și de afișe ori grafică de carte. A publicat în reviste precum „Cutezătorii”, „Arici Pogonici”, „Luminița”.  …

Read More
ACTUALITATE ALEGEREA NOASTRA Breaking News BUCUREȘTI DE REȚINUT LIFE & STYLE RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ UNIUNEA EUROPEANĂ 

Suntem campionii UE la accidente rutiere

  Uniunea Europeană are unele dintre cele mai sigure şosele din lume. Cu toate acestea, peste 25.000 de oameni îşi pierd anual viaţa pe drumurile statelor membre, iar mult mai mulţi sunt răniţi. Pentru fiecare persoane decedată există aproximativ alte cinci rănite grav.   La nivelul anului 2018, aproximativ 25.100 de persoane au murit în accidente rutiere produse în cele 28 de state membre UE. Faţă de anul 2010, numărul victimelor a scăzut cu 21%.   Din totalul victimelor, 46% se aflau într-un autoturism, 21% erau pietoni, 26% se aflau…

Read More
ACTUALITATE ALEGEREA NOASTRA EVENIMENT LIFE & STYLE 

Doi pictori – o singură pânză

  Cel mai nou proiect din acest an  finalizat de Pictorul de Negru ELIAN BĂCILĂ în colaborare cu portretistul și pictorul RĂZVAN ANDREESCU este o premieră în Arta Plastică Românească și nu numai. Este o pictură portret făcută Părintelui Muzicii Electronice din România – RODION G.A. Practic este o colaborare și o întâlnire pe pânză cu două stiluri total diferite, produsul final fiind fantastic! Doi pictori – o singură pânză!     La mulți ANI, maestre RODION GA! Născut în Cluj pe 4 aprilie 1953, Rodion Roșca a fost mereu pasionat de…

Read More
ACTUALITATE ALEGEREA NOASTRA Breaking News DE REȚINUT EXTERN LIFE & STYLE 

Gigantul Disney, dat în judecată pentru discriminare

  Compania Walt Disney, un gigant în domeniul divertismentului, a fost chemată în instanţă, pentru că plăteşte femeile cu salarii mai mici decât cele oferite bărbaţilor pentru aceeaşi muncă prestată.   Casa de avocatură Andrus Anderson susţine că politicile corporatiste care stabilesc salariile noilor angajaţi în funcţie de cele pe care le-au primit aceştia în trecut sunt discriminatorii pentru femei.   Potrivit documentelor depuse în instanţă, acţiunea în justiţie a fost declanşată în favoarea a două angajate pentru că Disney nu a pus la punct un mecanism care să verifice…

Read More
ACTUALITATE ALEGEREA NOASTRA Breaking News DE REȚINUT LIFESTYLE MUZICĂ 

Ricchi e Poveri concertează la Sfântu Gheorghe

    Cunoscuta formaţie italiană de muzică pop Ricchi e Poveri, care are o activitate de peste 50 de ani, va concerta luna viitoare la Sfântu Gheorghe, cu prilejul Zilelor oraşului, printre invitaţii ediţiei din acest an regăsindu-se şi solista finlandeză Tarja Turunen, fostă componentă a trupei Nightwish, precum şi formaţia Holograf. Coordonatoarea echipei de organizare a Zilelor Sfântu Gheorghe, Knopp Ildiko, a declarat luni, că Ricchi e Poveri şi Holograf vor urca pe scena principală din centrul oraşului sâmbătă, 4 mai, de la ora 21,00, respectiv 23,00, iar Tarja…

Read More
ACTUALITATE ALEGEREA NOASTRA Breaking News BUCUREȘTI DE REȚINUT LIFESTYLE RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ 

Salonul Internaţional de Caricatură Valori Europene , la Biblioteca Naţională a României

    Salonul Internaţional de Caricatură „Valori Europene” a fost deschis, la Biblioteca Naţională a României, informează un comunicat de presă al Muzeului Naţional Cotroceni.   Realizat de Uniunea Caricaturiştilor din România şi Muzeul Naţional Cotroceni, în parteneriat cu Biblioteca Naţională a României, proiectul expoziţional, curatoriat de Cristian Topan, reuneşte artişti din Austria (Klaus Pitter), Polonia (Henryk Cebula, Zbigniew Kolaczek, Marcin Bondarowicz), Italia (Gianluca Costantini, Emilio Isca, Paolo Dalponte), Spania (Ernesto Priego), Portugalia (Cristina Sampaio), Germania (A. Randin), Franţa (Pierre Ballouhey), Bulgaria (Anatoliy Stankulov, Alla & Chavdar Georgiev), Olanda (Peter…

Read More
ALEGEREA NOASTRA LIFE & STYLE Noutăți 

Pictorul de Negru Elian Băcilă la Balcic

În perioada 15 – 25 Aprilie 2019  părintele Picturii Negre din România ELIAN BĂCILĂ, brand național la OSIM din 2017 expune pentru prima dată la Balcic – Bulgaria în cadrul unei expoziții de grup ,,MAGIC BALCIC” la Galeria de Artă din Balcic care face parte din Muzeul de Istorie din Balcic.   În cadrul acestui eveniment, Pictorul de Negru al României, Elian Băcilă  își prezintă cele mai noi creații.   Artistul va fi însoțit de muza și iubita sa, Nika Raynelle Jackson. Evenimentul este organizat de artista plastică Adina Moldova…

Read More
ALEGEREA NOASTRA CULTURĂ LIFE & STYLE RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ 

„Citadela Artelor” de la Castelul Peleș: un nou concept și public încântat la concertul de jazz Sorin Zlat Quartet

După 10 ani și numeroase evenimente culturale susținute în Sala de concerte a Castelului Peleș, Stagiunea ,,Sunetul Muzicii” a revenit și în 2019 cu un nou format, mai complex, și cu o nouă înfățișare reunite sub denumirea de ,,Citadela Artelor”. Stagiunea ,,Citadela Artelor” a debutat cu succes sâmbătă 23 martie la Sala de concerte a Castelului Peleș care a devenit neîncăpătoare, avându-i printre primii invitați pe membrii formației Sorin Zlat Quartet, unul din band-urile de referință ale jazz-ului autohton. Au concertat Sorin Zlat – pian, Mihaela Alexa – voce, Michael…

Read More
ACTUALITATE ALEGEREA NOASTRA LIFE & STYLE RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ 

Se deschide lista nominalizărilor pentru Premiile Constantin Brâncoveanu Diaspora

 Juriul Premiilor Constantin Brâncoveanu, organizate de Fundația Alexandrion, s-a reunit vineri 22  martie pentru a stabili calendarul desfășurării evenimentelor aferente anului 2019.  În cadrul întâlnirii, membrii juriului au decis ca Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu pentru Diaspora să aibă loc pe 29 mai la Paris.  Astfel, începând de luni, 25 martie 2019, se deschide lista nominalizărilor pentru Premiile Constantin Brâncoveanu Diaspora. Propunerile pot fi trimise până la data de 15 aprilie 2019 pe adresa: office@ fundatia-alexandrion.ro sau la sediul Fundației Alexandrion: Str. Nicolae Grigorescu, nr.19 A, Otopeni. Orice propunere trebuie însoțită…

Read More
Breaking News DE REȚINUT EXTERN LIFE & STYLE RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ 

Primul restaurant subacvatic din Europa se deschide în Norvegia

  Primul restaurant subacvatic din Europa se deschide miercuri în Norvegia, peste 7.000 de clienţi având deja rezervări pentru a lua masa printre peşti.   Restaurantul, denumit „Under”, care înseamnă şi „minune” în limba norvegiană, se prezintă sub forma unui tub mare de beton parţial scufundat în Marea Nordului, în sudul Norvegiei.   El a fost proiectat de firma de arhitectură norvegiană Snoehetta, care a creat şi clădirea Operei din Oslo şi Muzeul Memorial 11 septembrie din New York.   Iniţial, intrarea în restaurantul Under dă senzaţia accesului într-o saună,…

Read More
ACTUALITATE ALEGEREA NOASTRA Breaking News DE REȚINUT LIFESTYLE RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ Social 

Limp Bizkit, la Electric Castle

  Trupa americană Limp Bizkit va participa la ediţia din 2019 a festivalului Electric Castle, care va avea loc la Castelul Banffy din Bonţida, în perioada 17-21 iulie.   „Publicul Electric Castle are şansa să-l întâlnească pe Fred Durst, una dintre cele mai emblematice figuri rock ale momentului, odată cu confirmarea prezenţei Limp Bizkit pe afişul viitoarei ediţii Electric Castle, ce va avea loc între 17 şi 21 iulie. Cele trei nominalizări la premiile Grammy sau cele peste 40 milioane de albume vândute sunt realizările remarcabile ale trupei, însă acestea…

Read More
ALEGEREA NOASTRA BUCUREȘTI Cultură LIFE & STYLE RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ 

Vernisaj la Viena – „Un fotograf român în Austria interbelică”

Muzeul Municipiului București invită publicul interesat la vernisajul expoziției „Portretul ca biografie a inocenței. Un fotograf român în Austria interbelică. Dumitru Furnică-Minovici (1897-1982)„. Evenimentul va avea loc pe data de 22 martie 2019, ora 19.00, la sediul Institutului Cultural Român din Viena (Argentinierstraße 39, 1040). EXPOZIȚIA „Portretul ca biografie a inocenței. Un fotograf român în Austria interbelică. Dumitru Furnică-Minovici (1897-1982)” prezintă calitatea de fotograf a inginerului, necunoscută până în prezent, şi expune în fața publicului austriac, pentru prima oară, o parte din fotografiile sale. Echipa Muzeului Municipiului București, care a…

Read More
BUCUREȘTI LIFE & STYLE 

Repertoriul TNB în perioada 18 -24 martie 2019

Luni, 18 martie Tur ghidat la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, ora 12:00, ora 14:00, ora 16:00. Mai multe informaţii şi bilete online: www.tnb.ro Marți, 19 martie “Allegro, ma non troppo” de Ion Minulescu, regia Răzvan Popa, ora 20:00, Sala Pictură, TNB. Bilete online: www.tnb.ro Vernisajul expoziției „Salonul umorului francofon”, ora  19:30, Foaier Sala Studio. Expoziția conține benzi desenate, desene de presă, caricaturi și fragmente din filme comice provenind din diferite țări francofone: Argentina, Belgia, Cehia, Egipt, Franța, Liban, România, Ungaria, Uruguay. Miercuri,20 martie „(D)efectul Placebo”, creaţie colectivă,…

Read More
ACTUALITATE ALEGEREA NOASTRA Breaking News DE REȚINUT LIFE & STYLE MUZICĂ RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ Social 

Lansarea programului Transylvania Live. Numeroase evenimente culturale în regiune

  Începutul primăverii a adus în seara zilei de 9 martie 2019, la Sighișoara, lansarea unui program amplu de promovare a turismului responsabil în Transilvania prin intermediul evenimentelor culturale. Inițiativa aparține societății civile prin eforturile unite a două instituții cu meniri complementare: Fundația Mihai Eminescu Trust și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România – UCIMR.     Sub egida programului Transylvania Live, cele două instituții au anunțat organizarea a numeroase evenimente culturale în regiune cu scopul de a promova patrimoniul și tradițiile locale, pentru a încuraja comunitățile să…

Read More
ACTUALITATE ALEGEREA NOASTRA Breaking News DE REȚINUT EXTERN LIFE & STYLE RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ 

E oficial: oamenii devin mai proști

  Omenirea a bifat multe lucruri stupide în secolul al XX-lea, însă, chiar și așa, testele IQ arătau o creștere a inteligenței. Acum însă, în mod oficial, trendul s-a inversat. Asta înseamnă că inteligența oamenilor este în regres. Jurnaliștii de la inc.com se întreabă dacă fenomenul a fost cauzat de dietele noastre din ce în ce mai nesănătoase, de sistemele educaționale neperformante, de dependența tehnologică sau poate de sursele de informare pe care le frecventează mulți dintre noi.   Fenomenul din secolul XX, perioadă în care IQ-ul indivizilor a crescut…

Read More
ACTUALITATE ALEGEREA NOASTRA Breaking News DE REȚINUT LIFE & STYLE RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ 

Terapia prin râs: un copil râde de 500 de ori pe zi, un adult de… 20 de ori

  Râsul e sănătate curată: o spun specialiştii care au constatat că veselia ţine la distanţă depresia şi antrenează organismul în lupta cu bolile. Sfatul a prins şi la români, care au descoperit beneficiile terapiei prin râs.   Studiile arată că zece minute de râs pe zi împreună cu partenerul dau stabilitate cuplului, iar certurile sunt mai puține. În plus, rata divorţurilor este de patru ori mai mică decât la cuplurile unde se râde o dată pe săptămână sau mai rar.   Viața în ritm alert ne lasă să râdem…

Read More
ACTUALITATE ALEGEREA NOASTRA Breaking News DE REȚINUT LIFE & STYLE RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ 

Julie Andrews, primește Leul de Aur pentru întreaga carieră

  „Primul ei film produs la Hollywood, Mary Poppins , i-a oferit statutul de star, ce a fost confirmat apoi de un alt film foarte preţuit, The Sound of Music „, a declarat Alberto Barbera. „Aceste două roluri au propulsat-o în Olimpul starurilor internaţionale, făcând din ea o personalitate de legendă, adorată de mai multe generaţii de spectatori, însă trebuie să reamintim faptul că Andrews a mers apoi pe drumul ei, pentru a evita să rămână captivă în statutul de legendă a filmelor de familie. A acceptat roluri care erau…

Read More
Switch to desktop version
%d blogeri au apreciat: