Ce este cu praşila politică
Un eveniment, altfel destul de anost, a făcut să curgă multă cerneală în zilele din urmă: aşa-zisa conferinţă PDSR pe probleme de agricultură. Cum conclavul a amintit, şi prin organizare şi prin feţele prezente, de celebrele congrese ceauşiste cu ţărănimea, mergându-se până la a se constitui un forum naţional dotat cu un C.C., tirul comentatorilor s-a îndreptat, îndeosebi, spre asemenea picanterii – cea mai mustoasă fiind socotită reapariţia lui Angelo Miculescu, ideologul care a pus deasupra agriculturii româneşti piatra tombală numită Noua revoluţie agrară.
Acum, nu atât vechile realizări de ministru comunist au atras atenţia, ci întâmplarea că este socrul d-lui preşedinte executiv al partidului care a organizat acest forum – fapt pentru care acesta din urmă, cum observa cu umor un ziar, nu şi-a cerut scuze.
Problema de care însă mai nimeni nu s-a ocupat este alta: ce a fost cu această plenară cu activul?
De ce trebuia înfiinţat acest CC? De ce s-a constituit un minister paralel, care a şi început să-şi tieze oamenii şi să le prelucreze dosarele? Simplu. Fiindcă gruparea coagulată din nou în jurul lui Angelo, echipa de strânsură de la PDAR şi din aripa importatoare a PDSR-ului, vrea să pună iarăşi mâna pe Ministerul Agriculturii.
Susţinut puternic de calitatea de socru, după ce şi-a pierdut-o pe cea de ministru, Angelo Miculescu a devenit, după ‘89, consilier şi apoi acţionar la mai multe firme, care au înţeles că în momentul de faţă grânele se transformă în dolari nu când sunt cultivate în ţară, ci când sunt importate. Sigur, este vorba de dolarii încasaţi drept comision de către importatori, fiindcă, altfel, bugetul şi agricultura ţării au avut de suferit de pe urma unei asemenea „politici” un adevărat dezastru.
Actualul ministru de la agricultură, Ioan Oancea, pare să le fi încurcat aceste mănoase afaceri. Nu numai că s-a opus aprobării altor importuri agro-alimentare, în special cerealiere, dar a făcut şi ca acest import să devină imposibil, prin cultivarea întregii suprafeţe şi prin măsuri de sporire a producţiei interne. Într-un interviu acordat ziarului nostru, ministrul Oancea arăta că, faţă de ‘92, anul cel mai bun pentru importatori, producţia de cereale s-a dublat, astfel încât s-a refăcut rezerva de stat şi se garantează securitatea alimentară a ţării. Şi în privinţa zahărului, altă marfă mult gustată de angrosişti, s-au luat măsuri pentru a se produce în cea mai mare parte pe plan intern.
Cu asemenea negre perspective în faţă, mafia importatorilor a trecut şi peste duşmănii de partid, şi peste cele de familie, şi s-a reunit în acest forum care are drept ţintă reorganizarea ministerului şi, în primul rând, schimbarea ministrului căpos, hotărât ca, după ce a cultivat suprafeţele, să adune şi recoltele. Înlocuirea a devenit urgentă, cel mult până la jumătatea lunii august; ministerul urmând să fie prăşit, spre a fi plantaţi acolo oameni dedicaţi cauzei importatorilor, ţinuţi din scurt prin metode demult consacrate.
Ca să nu fie prea bătătoare la ochi această dislocare ce nu se justifică nici prin momentul ales (nici Ceauşescu nu făcea schimbări organizatorice în plină campanie agricolă), nici prin rezultatele obţinute, nici prin vreo presiune politică exterioară partidului de guvernământ, s-a strecurat ideea că va fi vorba de o mini remaniere, prilej cu care vor mai fi sacrificaţi câţiva pioni, ca, de pildă, ministrul de la MTS. Iar ca acoperirea să fie completă, prima mişcare ar urma să fie făcută prin aducerea unui titular de portofoliu dintr-un partid membru al coaliţiei guvernamentale.
Cum ar putea cineva să mai bănuiască o lucrătură a mafiei importatorilor? Greu de observat, într-adevăr, dar iată că s-a observat. Probabil că nu doar de către noi. În ce ne priveşte, nu am zis şi nu zicem că actualul ministru şi colaboratorii săi sunt cei mai buni, cei mai capabili, incoruptibili, ideali.
În paginile ziarului nostru nu o dată am dezvăluit părţile slabe şi răspunderea ministerului pentru tărăgănarea unor măsuri în sprijinirea ţăranilor. Numai că mişcarea ce se pregăteşte şi echipa ce se află în spatele ei n-au alt scop decât să pună agricultura ţării la pământ, să poată apoi da drumul la importuri.
Comentatorii care au zeflemisit conferinţa d-lui Angelo se minunau că nu prea au văzut acolo participanţi cu chip de ţărani. Angrosiştii au, într-adevăr, altă alură. Ţăranii adevăraţi sunt la câmp şi se bucură că a dat Dumnezeu un an bun, întrebându-se însă de ce tot îi boicotează domnii de la Bucureşti cu prăşitul lor politic, acum în miez de vară.
(8 august 1994)
