Ce înseamnă evaluarea psihosomatică a viitorilor scolari?

Luna aprilie va fi una aglomerată şi pentru psihologii din sistemul de învăţământ deoarece aceştia vor realiza evaluările psihosomatice ale copiilor care vor fi înscrişi în clasele primare.

Vor fi supuşi evaluări psihosomatice copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013 inclusiv, pentru a se estima dacă vor face faţă clasei pregătitoare. De asemenea, numai cu dovada evaluării psihosomatice, vor fi acceptaţi în clasa I copiii care împlinesc vârsta de 7 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013, inclusiv.

Evaluarea dezvoltării psihosomatice se va desfăşura în toată ţara în intervalul 2-19 aprilie. La solicitarea părinţilor, psihologul îi va adresa copilului 20 de întrebări simple, pentru a vedea dacă micuţul are aptitudinile necesare unui elev şi poate face faţă efortului de a merge la şcoală. Întâlnirea, la care pot participa şi părinţii, nu durează mai mult jumătate de ceas, iar rezultatul va fi comunicat pe loc.

Cum decurge întâlnirea dintre psiholog şi copil:

Psihologii au nişte fişe standard pe care vor evalua nivelul de vorbire al copilului: fraze complete, cum reproduce o poveste cunoscută, dacă ştie diferenţa dintre literă şi cuvânt, face diferenţa dintre cifre şi litere sau recunoaşte nume. Această etapă reflectă abilitatea copilului pentru scriere şi citire.

Funcţionarea cognitivă este, de asemenea importantă, prin modul în care copilul răspunde la întrebări având în faţă o fotografie sau o imagine, recunoaşte semne sau simboluri din jur, estimează global cantitatea şi îşi exprimă părerea celor din jur.

Psihologii vor mai urmări dacă preşcolarul recunoaşte numerele până la zece, formele geometrice, modul în care aranjează obiectele, toate acestea evaluând abilitatea copilului către numărat şi socotit.

Următoarea etapă urmăreşte capacitatea de comunicare socială a copilului prin modul în care împarte obiecte cu cei din jur, cum ascultă atunci când este în grup, cum începe o conversaţie.

Dezvoltarea emoţională este un alt element analizat de psiholog şi se reflectă din modul în care copilul se desparte de părinţi, cum face el diferenţa dintre bine şi rău, cum este capabil să îndeplinească o sarcină până la capăt.

La evaluarea dezvoltării fizice sunt analizate îndemânarea copilului, modul în care ţine diverse obiecte, cum colorează o figură, dar şi coordonarea mână-ochi.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version