Cea mai mare șezătoare din Muntenia – start în comuna Călinești

La Călinești, cea mai mare comună din Argeș, sâmbătă 21 august, ora 10, la Căminul Cultural, va avea loc prima șezătoare tradițională-„Argeșul coase cu firul de aur al istoriei”.

Fiindcă România se pregătește să intre în patrimoniul imaterial UNESCO prezentând dosarul cămășii cu altiță, avem datoria de onoare, fiecare dintre noi, să păstrăm viu și nealterat acest meșteșug, prin reliefarea rolului important al păstrării motivelor vechi din ia de Argeș și Muscel, devenită simbol regal, prin transmiterea întocmai a acestora, dar și prin sprijinirea doamnelor și tinerelor fete pasionate de această activitate cu pânză de calitate și fire folosite în mod specific în zona noastră.

Adevărate ambasadoare ale acestui meșteșug de pe toate văile Argeșului vin la acest prestigios eveniment organizat de Lavinia Năstase in dorința de a introduce Argeșul în circuitul evenimentelor de anvergură națională.

Coordonatorul proiectului este doamna Elza Ilina care în viața de zi cu zu lucrează ca manager la București, dar a activat la Șezătoarea București și în multe alte proiecte de promovare a iei în patrimoniul UNESCO.

La șezătoarea de sâmbătă 21 august 2021, vor conferenția conf.univ. dr. Sorin Mazilescu și pr.asist.univ.dr.Horia Dumitrescu.

foto: tânără femeie din Călinești și Eliza Ilina, coordonatoare proiect „Argeșul coase cu firul de aur al istoriei”

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.