Cele 4 mari probleme ale salarizării ca mită electorală. Despre compromiterea unui instrument de ordine în economie și societate

1), La prima mare problemă a legii salarizării unitare – muncită vârtos zilele acestea și vândută iresponsabil în ultimele 6-7 luni – o să plecăm de la un exemplu :

În luna martie a acestui an, un polițist simpatic – al cărui curaj civic l-a făcut vedetă pe Facebook – și-a făcut public fluturașul de salariu :

cu tot cu sporuri, alocații de hrană și îmbrăcăminte, primește în cont puțin peste 2.800 de lei lunar. ”O fi mult, o fi puțin după 11 ani de vechime?” – se întreabă polițistul, aflat pe lista de creșteri salariale cu prioritate anunțară de guvern.

În aceași zi, primesc, ca reacție la mediatizarea salariului polițistului, pe mailul personal, ”fluturașii” a doi salariați din Cercetare. Doi inși, având grade (de Cercetare – haha) diferite :

Primul: 1.690 lei net, după 6 ani de doctorat, 4 în cercetare și 5 cărți publicate pe teme în premieră în România.

Al doilea: puțin peste 2.300 de lei – dar numai după un ”grad” mare în Cercetare și numai după ce guvernul Cioloș a aprobat (atenție, în limita banilor disponibili ai universităților și ai bugetului Educației) echivalarea unor cercetători în grade universitare. (E drept: amândoi lucrează pe lângă o Universitate – foarte mare! –  care, în urma războiului dintre diriguitorii politici de facto, reușesc să atragă bani europeni cam cât atrage guvernul pentru autostrada care să-i scoată din colțul Europei).

Un răspuns scurt pentru polițist : salariul lui va fi cu adevărat mare atunci când va fi de 3 ori mai mic decât al unui cercetător. Până atunci mergem nu doar într-o direcție greșită, ci mergem invers decât în direcția dezvoltării : o să se plângă de salariu și peste 10-15 ani nu doar el, ci și copiii lui peste 20-25.

Problema : Câtă vreme familiile ocupaționale nu vor fi retribuite potrivit unei strategii de dezvoltare a României, vom avea tot timpul un decalaj mare între ”salariul femeii de serviciul de la Enel (pe vremea când Enel era a statului) și un profesor”.

Problema e uriașă : încurajează dau descurajează pe măcar o generație orientarea factorului uman către domenii cu valoare adăugată mare.

Închei problema cu un alt exemplu :
un fost ministru al educației mi se plângea, în particular, că fabricile de diplome ale dnei Ecaterina Andronescu au băgat în sistemul oficial de Învățămând peste 40.000 de inși. Iar fenomenul nu avea la bază dragostea de carte a repetenților : absolvenții buni se duceau în privat, în vreme ce pentru salariile mici din educație nu se calificau decât cei din urmă.

(Important: cei care mă acuză că generalizez să se uite dacă nu cumva ei sunt niște excepții – și le mai dau o cheie: să se uite la nivelul Educației, la legătura ei cu poata muncii producătoare de valoare adăugată și la estimările oficiale privind calitatea educației).

Nu – nu sunt un mare ”fan” al creșterii salariilor profesorilor pentru că pur și simplu Nu cred că, dacă aceștia ar primi brusc 1500 de euro lunar, ar crește și calitatea educației de 4-5 ori (ba, dimpotrivă). Cred, în schimb, că o lege bătută în cuie, care să nu fie modificată de orice iresponsabil care se joacă cu legea salarizării pentru a câștiga alegerile viitoare, îi poate promite unui licean de azi un salariu de 1.500 de euro peste 10 ani, dacă va voi să se ducă în Educație.

2), A doua problemă : Vreme de câțiva ani, m-am uitat la Legea bugetului ca la ”Sesam deschide-te” : vedeam în ea singurul instrument prin care un stat (”statul”) poate interveni într-o economie de piață concurențială.

Azi, în fața dezastrului din piața muncii și a inconsistenței și inadecvării capitalului uman, pot spune apăsat :

Legea salarizării – cu avantajarea familiilor ocupaționale care să ne orienteze spre viitorul de peste măcar 15 ani (când lumea va arăta fundamental diferit de cea de azi) – arată ce vrea un stat, ”stat”!, de la capitalul uman din economie și societate.

Or, la noi, ”Capitalul uman” în acest moment e stimulat cam așa : prioritate au instituțiile de forță, creșterile merg cu atât mai mult la administrație cu cât aceasta e mai nereformată (vedeți, la Fisc, bunăoară, cum rup ăia poarta la ora 16,00..) , pensia specială a celui care a împușcat oameni la Revoluție, privilegiile strigătoare la cer ale celor din justiție și armată care în ultimul an înainte de pensie își încarcă veniturile artificial – că doar legea a dat-o un general.

Sigur, unii, mai modești, se mulțumesc cu firimiturile salarizării unitare: 25-30 de euro la net, potrivit ”programului de guvernare”, cu condiția să veniți cu buletinele votate.

Restul, să meargă la proteste în stradă: nu interesează pe nimeni pentru că ei nu prea vin la vort, nu sunt masă compactă.

Cristian GROSU

integral pe cursdeguvernare.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.