Chinurile mediocrității
Mai greu, mai târziu, dar credem că începem să ne dumirim. D-sa domnul Victor Ponta a înțeles mai repede când a lansat USD alături de figura care aduce a străveziu-candidatură a d-sale domnului Sorin Oprescu, potențial concurent al visului de mărire al d-sale domnului Crin Antonescu,.
Toată vânzoleala retorică, ipocrit identitar-ideologică, agresivă, disprețuitoare, jignitoare la adresa prietenilor, incoerentă în planul activității parlamentare, activitate pe care ar trebui să o coordoneze și inflexibilă ale d-sale domnului Crin Antonescu înseamnă un singur lucru.
Se poziționează cu surle și trâmbițe în perspectiva alegerilor prezidențiale, în tandem președinte-prim ministru, cu d-sa domnul Klaus Iohannis. Așadar, care protocol USL?
Acela care țipă ca mușcat de șarpe că protocolul de funcționare al USL a fost violat, pregătește cu fast atmosfera adevăratului viol. Acela care țipă ca mușcat de șarpe că PC este un nimic, se dovedește că s-a cocoțat în poziția în care se află (și o spunem acum liniștiți – o poziție în care se află nemeritat), exact datorită eleganței conducătorului PC. Acela care dă peste cap organigrama guvernului, bătând cu pumnul în masă la niște televiziuni și la niște moderatori care, dintr-un prea plin de afecțiune lustruiesc pantofii altcuiva, în favoarea propriei organigrame, care nu are nici o legătură cu buna guvernare, joacă de fapt un poker de maidan la cacealma. Simplu spus, plusează, fără să se bazeze pe ceva.
Negocierea nu are nici o legătură nici cu inflexibilitatea, nici cu jignirea interlocutorilor. Ori negociezi, adică dialoghezi, adică asculți și răspunzi la ce s-a spus, ori te faci că negociezi. D-sa domnul Crin Antonescu nu negociază, de fapt, nimic. Dispune, edictează, ridică tonul, injuriază cu seninătate, în condițiile în care nu se află în poziția de a dispune. Nu este nici cel mai mare, nici cel mai numeros. Este doar cel mai guraliv.
Așadar, cum îl percepe după toate aceste zbateri numai retorice, subsemnatul, cetățean aflat în plină disonanță cognitivă, pe d-sa domnul Crin Antonescu?
Îl percepe după o reevaluare analitică, după cum urmează.
Primele chestiuni la care trebuie să răspundă demersul analitic sunt acestea. Cine este d-sa domnul Crin Antonescu și ce a făcut d-a pentru țară din anul 1990 de când se agită pe scena politică?
Este un profesor de istorie, repartizat în conformitate cu regulile epocii la țară (ceea ce poate însemna că nu a absolvit facultatea cu media generală măcar 9 pentru a putea alege un așa numit oraș închis, fie el și Tulcea), care nu a devenit istoric. Așadar, dispune numai de calificarea de bază. A fost o vreme ministru. Din anul 1990 până acum, nu a urmat nici o formă de învățământ care să îi confere competență politică (d-sa domnul Mircea Geoană, de exemplu, este absolvent ENA = Școala Națională de Administrație = instituție de înalt prestigiu european, concurentă cu Oxford și cu Harvard = pepinieră a establishmentului politic și administrativ în Franța). Așadar, ce l-ar califica, din perspectiva competenței politice, pe d-sa să fie președintele României? Ce competență are în politica internațională? În diplomație? În negociere? Din comportamentele sale recente, rezultă că nici una. În condițiile în care în lumea actuală (din anii ’30 încoace) liderii politici sunt foarte complex școliți și antrenați, d-sa domnul Crin Antonescu, ipotetic președinte al României, ar reprezenta o vulnerabilitate.
Al doilea pas analitic: PNL. Ce a făcut PNL cu țara aceasta, atunci când a apăsat pe butoane?
A privatizat Romtelecom în condiții adânc secretizate. Imediat, un dealer liberal, mare iubitor de motoare, a dotat Romtelecon cu Citroën. Aceste automobile au dispărut atât de rapid din peisaj, încât, fără să avem informații, ne întrebăm dacă nu cumva erau în prag de casare vândute statului român, adică fraierilor, pe post de mașini noi.
Apoi, în guvernarea Tăriceanu (marele iubitor de motoare). Povești fastuoase cu Rompetrol. Un ministru al învățământului, luat de pe drumuri (Cristian Adomniței). Un ministru de externe discutabil, MRU, urmat de alt ministru de externe discutabil din perspectiva competenței, d-sa domnul Cioroianu. Și tot așa. În spatele rafinamentelor și a eleganței se ascunde o perfectă mediocritate, un analfabetism managerial și politic.
Dar acum, adică în mandatul USL? O mare necunoscută la Transporturi (dintotdeauna: dovada, starea infrastructurii rutiere și feroviare). Un mare semn de întrebare la Sănătate. O mare necunoscută la Finanțe, dar din alte perspective, care îi aparțin numai d-sale domnului Crin Antonescu. De ce a fost retras d-sa domnul Chițoiu? Și cea mai mare necunoscută, pomul lăudat: d-sa domnul Klaus Iohannis. Numai că am devenit sceptici și cu pomii lăudați.
Europarlamentarii PNL? O doamnă fost procuror, o doamnă venită din așa zisa societate civilă, trecută pe la Palatul Cotroceni, de unde s-a retras strategic din motive de sănătate. Numai că nu nu se știe unde a fost distinsa doamnă Weber înaintea, în timpul și după referendumul din vara anului 2012. O fi avut, doamne ferește, din nou probleme de sănătate?
În fine. Organizarea instituțională în România. Contrar unor ziceri care circulă recurent în spațiul public, conform cărora adevărații liberali sunt aceia care au inițiative economice, acești liberali din lumea reală românească au super lipici la banul public. ROMATSA, un loc înalt tehnicizat, este, rezultă după scandalul” Munții Apuseni”, un cuibușor al carnetelor de partid liberale. Aflăm că ASAF este populată numai cu cine trebuie: soții, foste soții, fii, fiice, 99% cu pedigree liberal.
Al treilea pas analitic: temperamentul/personalitatea d-sale domnului Crin Antonescu.
D-sa, rezultă parcurgându-i bibliografia, este un neliniștit. De-a lungul vremii, a fost un contestatar. A trecut pe la aripile dizidente liberale, Partidul Alianței Civice (PAC) și PL ’93. Deci a fost un fel de ministru Băsescu vs. Guvernul CDR. Acum, contestă zgomotos, din poziția de vârf în care se află. De ce o face? Îl mână pe d-sa puritatea doctrinei liberale, așa cum clamează? Îl mână pe d-sa coerența și onestitatea protocoalelor agreate, adică respectarea cuvântului dat? Îl mână pe d-sa grija de popor? Grija pentru bunăstarea lui mentală și materială?
Nu prea credem. Pe d-sa, după toate aparențele, îl mână complexul mediocrului. Al aceluia care nu este nici prea mic ca să nu fie băgat în seamă, nici prea mare, ca să nu îndrăznească nimeni nimic. Al aceluia care, orice ar face, nu poate să devină mai mare. Dar pentru care, orice aparentă știrbire este supradimensionată. Mai mult. Neavând în dotare background-ul cultural-politic care să îi confere excelența, plusează în plan retoric. Aici îl ajută latura sa narcisistă. Cea mai mare plăcere a sa este să se audă vorbind. Retorica sa se autoalimentează prin autocontemplarea în oglindă, în tonul ideii formulate de Radu Stanca într-un vers:” Sunt cel mai frumos din orașul acesta”.
Din păcate, în acest moment, constatăm că d-sa domnul Crin Antonescu este departe de a fi cel mai frumos din orașul acesta.
Jonglează, rudimentar și cinic, cu precedentele. A fost posibilă anularea a peste 8 milioane de voturi prin tot felul de tertipuri? Și ce dacă? Aici, în România eternă, domnește cultura mămăligii, nu a baricadelor. Rezultă că, oricând și oricum, pot fi ignorate 60-70% din voturi. Deci, o sucim după cum ne dictează autocontemplarea în oglindă.
Contracte? Alianțe? Cuvântul dat? O oarecare ordine în administrare cu greu atinsă și nici pe departe ireversibilă? Nimic nu are nici o importanță. Personalitatea narcisistă aste atât de plină de sine, încât nu mai încape nimic. Nici măcar poporul.
Acestea fiind datele problemei, d-sa domnul Crin Antonescu confundă politica, managementul de stat, cu vorbăria. Contrar aparențelor, mediocritatea nu este drama lui. Este a noastră, căci îl tot votăm din anul 1990 încoace.
Toate datele enunțate intuitiv ne spun că d-sa domnul prezidenţiabil Crin Antonescu nu distinge între interesul național, între legământul cu țara și propriile țâfne.
Nu este nici om politic, nici om de stat. Este doar încă un jucător la cacealma, căci nu poate să fie jucător de bridge, adică unul a cărui gândire operează mereu cu patru variante. Singura problemă este că nu știm cui îi mai arde de vreo joacă.
Dacă rostind” Rușine, Dinu Patriciu”! – Pe vorbitor l-a bufnit lăcrămarea, pe noi, în situația de față, ne cuprinde indignarea.
C.F. POPESCU