Combaterea bolii Lyme, în atenția europarlamentarilor

Parlamentul European a adoptat săptămâna trecută o rezoluţie prin care cere măsuri mai bune pentru tratarea şi diagnosticarea bolii Lyme, răspândită de căpuşe şi supranumită „epidemia tăcută”, care rămâne subdiagnosticată şi afectează aproximativ un milion de europeni.

Combaterea bolii Lyme trebuie să devină o preocupare pentru Comisia Europeană şi statele membre, inclusiv prin măsuri precum elaborarea unui plan european de luptă împotriva acestei maladii, standardizarea testelor de diagnosticare şi a tratamentelor, formarea profesională a medicilor generalişti pentru depistarea bolii, precum şi campanii de informare publică, subliniază rezoluţia adoptată de legislativul european, a cărei co-autoare este eurodeputata Daciana Sârbu (S&D).

„Boala Lyme face victime şi în România, în plus provocând panică în rândul oamenilor care nu ştiu cum se pot apăra sau cum să procedeze atunci când se tem că ar putea fi infectaţi.
Diagnosticarea este adesea foarte dificilă. De altfel, nu există un consens la nivelul Uniunii Europene în privinţa tratamentelor adecvate şi nici a metodelor de depistare, motiv pentru care practicile naţionale variază. Tocmai de aceea, am cerut prin rezoluţia noastră un plan european pentru combaterea bolii, precum şi măsuri concrete, precum pregătirea medicilor generalişti pentru o mai uşoară diagnosticare a acestei maladii”, afirmă Daciana Sârbu, citată într-un comunicat de presă.

„E inadmisibil ca medicii şi bolnavii să fie nevoiţi să se lupte aproape în necunoscut cu această boală – e nevoie de informaţie, de fonduri pentru cercetare şi de protejarea posibilelor victime prin măsuri bine gândite”, consideră eurodeputata.

Boala Lyme ar trebui recunoscută drept boală profesională pentru cei care lucrează în domeniul agriculturii şi al silviculturii la nivelul UE, iar cercetarea dedicată metodelor de diagnosticare şi tratare ar trebui să beneficieze de fonduri suplimentare, solicită eurodeputaţii prin textul adoptat astăzi de plenul de la Strasbourg.

Conform rezoluţiei, borelioza Lyme este cea mai comună boală zoonotică în Europa, cu o incidenţă mai mare în Europa Centrală, însă în unele cazuri simptomele pot fi absente sau neobservate în primă fază, ceea ce poate duce la complicaţii serioase ulterioare pentru cei afectaţi.

În urma solicitărilor eurodeputaţilor, Comisia a inclus neuroborelioza Lyme pe lista bolilor transmisibile, iar introducerea bolii Lyme în reţeaua europeană de supraveghere epidemiologică va aduce o mai bună coordonare între sistemele de sănătate naţionale, precum şi asistenţă reciprocă pentru colectarea de date şi oprirea răspândirii bolii.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.