Comisarul european Corina Creţu în vizită în Grecia

In perioada 5-7 aprilie, Comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, efectuează o vizită oficială în Grecia. La Atena, comisarul european se va întâlni miercuri, 5 aprilie, cu membrii Comitetului pentru Afaceri Europene şi Politica Regională, din Parlamentul grec, apoi cu ministrul Georgios Stathakis şi cu ministrul delegat Sokratis Famelos, responsabili cu portofoliile Energiei şi al Mediului Înconjurător, precum şi cu ministrul delegat Alexandros Charitsis, însărcinat cu fondurile politicii de coeziune.

În cursul după-amiezii, comisarul Creţu va participa la un dialog cu cetăţenii.

Joi, Corina Crețu va inaugura, alături de prim-ministrul Alexis Tsipras, tunelul din valea Tempi, ultimul tronson al autostrăzii care traversează Grecia pentru a lega Atena de Salonic.

„Vorbim despre un proiect colosal, un adevărat simbol în ceea ce priveşte sprijinul de lungă durată acordat Greciei de către UE, deoarece construcţia autostrăzii a început în anii ’90 cu fondurile europene ale politicii de coeziune, a declarat Corina Crețu înaintea vizitei sale.

Comisarul european a adăugat: „În ceea ce priveşte politica regională, domeniul meu de competenţă, m-am angajat personal să ajut Grecia pe calea creşterii economice şi a dezvoltării fiecărei regiuni în parte. Mă bucur să văd că eforturile noastre comune, împreună cu autorităţile naţionale, au dat roade şi au dus la accelerarea implementării proiectelor finanţate cu ajutorul fondurilor europene”.

Mai multe informaţii despre Fondurile structurale şi de investiţii europene în Grecia, aici.

Pentru a putea urmări în direct, şi în limba română, dialogul cu cetăţenii din Atena, aici.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.