Comisia Europeană: România, din nou în turma oilor negre ale UE

Comisia Europeană, CE, a decis să trimită România, alături de Ungaria și Italia în fața  Curții de Justiție a UE, CJUE, din cauza nivelurilor ridicate persistente de particule în suspensie (particulate matter – PM10), se arată într-un comunicat de presă al instituției.

De asemenea, Franța, Germania și Marea Britanie vor compărea și ele în fața CJUE pentru nerespectarea valorilor-limită pentru dioxidul de azot (NO2) și pentru neadoptarea măsurilor corespunzătoare pentru a scurta cât mai mult posibil perioadele de depășire a acestor valori.

Valorile-limită stabilite în legislația UE privind calitatea aerului înconjurător (Directiva 2008/50/CE) ar fi trebuit atinse în 2005, cazul României, Ungariei și al Italiei și, respectiv, 2010, în ceea ce le privește pe Franța, Germania și Marea Britanie.

Deciziile CE vin în urma Summitului ministerial privind calitatea aerului, convocat de comisarul Vella la 30 ianuarie 2018, ca un ultim efort pentru a găsi soluții la problema gravă a poluării în 9 state membre. Cele 6 state membre în cauză nu au prezentat măsuri credibile, eficace și la timp pentru a reduce poluarea în cadrul limitelor convenite și cât mai curând posibil, așa cum impune legislația UE. Prin urmare, Comisia Europeană a decis să treacă la acționarea lor în justiție.

În ceea ce privește alte trei state, Republica Cehă, Slovacia și Spania, măsurile aplicate sau planificate, astfel cum au fost comunicate Comisiei Europene în urma Summitului ministerial privind calitatea aerului, par a fi în măsură să soluționeze în mod adecvat lacunele identificate. Din acest motiv, Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape punerea în aplicare a măsurilor respective, precum și eficacitatea lor în remedierea situației cât mai curând posibil.

Noi etape în procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor lansate pentru 4 state membre

CE întreprinde în prezent demersuri suplimentare în cadrul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor lansate împotriva a 4 state membre pe motivul că au ignorat normele UE privind omologarea de tip a vehiculelor. Comisia a decis astăzi să emită scrisori suplimentare de punere în întârziere adresate Germaniei, Italiei, Luxemburgului și Marii Britanii.

Legislația UE privind omologarea de tip prevede ca statele membre să dispună de sisteme de sancționare eficace, proporționale și disuasive pentru a descuraja constructorii de automobile să încalce legea. În cazurile în care se constată o astfel de încălcare a legii, de exemplu prin utilizarea dispozitivelor de manipulare pentru a reduce eficacitatea sistemelor de control al emisiilor, trebuie dispuse măsuri de remediere – cum ar fi retragerile de pe piață – și trebuie aplicate sancțiuni (articolele 30 și 46 din Directiva 2007/46 și articolul 13 din Regulamentul nr. 715/2007).

Scurt istoric

Comisia Europeană a inițiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Germaniei, Luxemburgului și Marii Britanii în decembrie 2016  cu privire la Grupul Volkswagen și a trimis scrisori complementare de punere în întârziere în iulie 2017, solicitând clarificări suplimentare.

În data de 17 mai, CE adresează scrisori suplimentare de punere în întârziere pentru a solicita mai multe informații cu privire la investigațiile și procedurile judiciare naționale legate de aceste încălcări. În plus, în urma aducerii la lumină a noi cazuri de nereguli legate de comanda motorului în ceea ce privește mai multe autovehicule diesel (Porsche Cayenne, Volkswagen Touareg și mai multe autovehicule Audi A6 și A7), Comisia solicită Germaniei și Luxemburgului, ca autorități competente de omologare a tipului, să îi comunice măsurile de remediere și sancțiunile pe care le au în vedere. Totodată, Comisia solicită și clarificări din partea Marii Britanii cu privire la legislația națională planificată.

În mai 2017 Comisia a lansat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Italiei deoarece această țară nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul legislației UE privind omologarea de tip a vehiculelor în ceea ce privește Fiat Chrysler Automobiles. Între timp, Italia a întreprins măsuri corective, solicitând grupului Fiat Chrysler Automobiles să efectueze o rechemare obligatorie în UE. Astăzi, ca parte a dialogului în curs, Comisia solicită informații suplimentare privind măsurile corective concrete întreprinse și sancțiunile aplicate.

O scrisoare suplimentară de punere în întârziere constituie o cerere oficială de informații. Statele membre au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Comisia Europeană reamintește că oferă sprijin concret actorilor de la nivel național, regional și local pentru a îmbunătăți calitatea aerului în Europa. În Uniunea Europeană, calitatea aerului s-a îmbunătățit, în general, în ultimele decenii, adesea grație eforturilor comune depuse de UE și de autoritățile naționale, regionale și locale. Cu toate acestea, calitatea vieții multor cetățeni ai UE este în continuare afectată într-un mod inacceptabil. Poluarea atmosferică este direct responsabilă pentru boli cronice și grave precum astmul, tulburările cardiovasculare și cancerul pulmonar.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.