Companiile de distribuție cer Guvernului scoaterea din orașe a magazinelor mai mari de 1.000 mp

Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România (ACDBR) solicită Guvernului scoaterea din orașe a magazinelor cu o suprafață mai mare de 1.000 mp, se arată într-o solicitare transmisă de președintele asociației, Ovidiu Gheorghe, către Guvern, obținută de News.ro.

Asociația solicită completarea Ordonanței de Urgență nr. 99/2000 cu un nou articol, care să menționeze că amplasarea structurilor de vânzare cu suprafață mai mare de 1.000 mp să se facă în teritoriu periurban și să fie interzisă construcția în cadrul unităților administrativ – teritoriale.

Măsura ar afecta în primul rând rețelele de hipermarketuri, dar și unele lanțuri de supermarket-uri care au mizat pe formate de dimensiuni mai mari.

“Fără o responsabilizare urgentă a Guvernului și Parlamentului României prin crearea unor mecanisme de finanțare pentru dezvoltarea distribuției autohtone de bunuri, efectele asupra economiei naționale vor fi în lanț”, a menționat Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România.

Potrivit ACDBR, unul dintre efectele negative ale existenței marilor magazine în orașe este creșterea gradului de dependență a producătorilor români de marile rețele străine de retail, dar și creșterea presiunii asupra prețului de cost al alimentelor.

Un alt efect ar putea fi diminuarea suprafețelor de depozitare și comercializare en gros și cu amănuntul ale firmelor cu capital românesc. Potrivit documentului citat, un alt efect ar putea fi creșterea galopantă a dependenței pieței de consum de produse străine, corelat cu dispariția treptată a producătorilor agricoli și a industriilor conexe.

Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România reprezintă interesele a 34 de companii, cu o cifră de afaceri de circa 500 de milioane de euro, 5.500 de angajați și o flotă de 3.600 de autovehicule. Asociația are 45.000 de clienți asigurând “distribuția tradițională” a bunurilor de larg consum pe teritoriul național.

Piața distribuției tradiționale din România se ridică la o valoare de circa 3 miliarde de euro, cu o cotă de 45% din total pieței de bunurilor de larg consum (FMCG), fiind generată de 150 de firme. Afacerile cumulate ale celor 150 companii de distribuție au crescut cu 13% în 2015 față de 2014. În 2016, piața FMCG a crescut cu 3,4%, stimulată în principal de reducerea TVA.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.