Concediul medical pentru cei asigurați, modificat

Asigurații care vor să beneficieze de concediu medical și de indemnizația aferentă pot obține de acum certificatul de concediu medical online, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005.

Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1005 din 19 decembrie 2017 și se aplică deja cu privire la această chestiune. „Medicii prevăzuţi la alin. (1) – n.r. medicii curanți – pot completa certificatele de concediu medical atât pe suport de hârtie, cât şi electronic şi le pot transmite pe suport hârtie sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, angajatorilor/persoanelor în drept, după caz”, se arată în ordonanță. Prin urmare, hârtia de concediu medical va putea fi primită și pe mail de către pacient, doar dacă medicul are semnătură electronic.

În prezent, există posibilitatea ca orice persoană interesată să-și facă o asigurare facultativă pentru concedii și indemnizații medicale la stat, în baza unui contract. Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 99/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1005 din 19 decembrie 2017.

Modelul unui astfel de contract de asigurare facultativă nu e încă stabilit, fiind nevoie de norme suplimentare pentru asta, dar în ordonanță scrie că acesta va fi titlu executoriu. Prin urmare, când creanța bugetară va fi scadentă, beneficiarul va putea fi executat silit dacă nu plătește. Contribuția este de 1% din venitul lunar ales înscris în contractul de asigurare, mai explică sursa citată.

Sursa: Amos NEWS

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.