Consumul de broadband din Romania, generat cu precadere de internetul fix

“Prin intermediul celor 19 milioane de conexiuni de internet fix si mobil in banda larga din Romania, utilizatorii au generat in primele sase luni ale anului trecut un trafic de aproape 2,7 milioane de TB. Desi tot mai multe persoane utilizeaza mobilul sau tableta pentru a accesa internetul, traficul pe aceste echipamente reprezinta doar 3% din total. In viitor, este de asteptat ca Romania sa urmeze trendul previzionat la nivel european, si anume traficul de date mobile sa creasca vertiginos (de 8 ori pana in 2020), iar acesta sa se realizeze cu precadere pe smartphone-uri si tablete, in detrimentul laptopurilor”, a declarat astazi Eduard LOVIN, Director Executiv Reglementare ANCOM in cadrul celei de-a doua editii a evenimentului WeLoveDigital 2017.

Conexiuni

Conexiunile mobile de banda larga de pe care s-a realizat trafic in prima jumatate a anului 2016 au crescut cu 15%, pana la 14,8 milioane, in timp ce conexiunile fixe au avut o crestere de 5%, pana la 4,3 milioane, comparativ cu perioada similara a anului precedent.

Infrastructura de conectare

Conectarea la internet fix in banda larga se face la rate de viteze de transfer mari si foarte mari in Romania, folosind o infrastructura performanta care permite ca mai mult de jumatate (56%) dintre conexiunile fixe sa atinga viteze best-effort de cel putin 100Mbps, 31% viteze best-effort intre 10Mbps si 100Mbps, doar 13% fiind conexiuni care permit viteze de 10Mbps sau mai mici. In acest context, statisticile europene de la jumatatea anului 2016[1] arata ca Romania se situeaza pe primul loc in UE in ceea ce priveste numarul de conexiuni de cel putin 100Mbps.

In acelasi timp, conexiunile active de servicii 4G isi continua expansiunea, ajungand la un numar de 3,7 milioane la mijlocul anului 2016 (fata de 1,4 milioane la jumatatea lui 2015), ceea ce reprezinta mai mult de un sfert din totalul conexiunilor de internet mobil in banda larga.

Trafic

Prin conexiunile fixe, utilizatorii romani au generat in primul semestru al anului 2016 un trafic total de download si upload de 2,6 milioane TB, cu un consum mediu lunar per utilizator de 101 GB, in timp ce prin intermediul echipamentelor mobile au efectuat un trafic de 0,07 milioane TB, traficul mediu lunar per conexiune mobila aproape dublandu-se fata de primul semestru din 2015, de la 0,33 GB la 0,63 GB.

[1]Conform Raportului Digital Agenda Scoreboard 2017 al Comisiei Europene, disponibil aici.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.