Convocarea Justitiei la ambasada Marelui Licurici – Octavian ANDRONIC

Dacă convocarea de către însărcinatul cu afaceri (ambasador nu s-a numit încă) a ministrului Justiţiei şi a conducerii CSM la sediul ambasadei SUA iese din tiparul relaţiilor normale dintre state şi îndreptăţeşte reacţiile de nemulţumire de genul celei a consilierului Frunda, nu acelaşi lucru se poate spune despre vizita subsecretarului de stat, Victoria Nuland.

Într-o manieră mai puţin uzuală, premierul a motivat că vizita nefiind anunţată din timp, el nu a putut găsi în agenda sa un interval pentru a se afla faţă în faţă cu emisarul Departamentului de Stat, pe care l-a lăsat în seama Preşedintelui şi a ministrului Corlăţean.

Desigur, unele precizări din comunicatul Departamentului de Stat – în special cea referitoare la discuţiile pe marginea „respectării principiilor statului de drept” – puteau să apară ca o subtilă tragere de urechi pentru derapajele prilejuite de recenta tentativă de modificare a Codului Penal, în privinţa drepturilor „suplimentare” ale aleşilor. În acelaşi timp, demersul doamnei Nuland poate fi considerat ca unul firesc, marcând o anumită îngrijorare a partenerilor americani faţă de evoluţiile care ar putea interveni în ţara în care ei tocmai şi-au plasat o importantă piesă din arsenalul strategic .

Înclin să cred că pe cei de la Washington îi interesează mai puţin disputele dintre preşedinte şi premier (chiar dacă poziţiile exprimate par să-l favorizeze pe primul) cât climatul de instabilitate politică ce ar putea să derive din această gherilă non-stop. Aşa încât gestul lui Ponta poate fi catalogat mai întâi ca o lipsă de politeţe şi abia mai apoi ca un puseu de demnitate. Cu atât mai mult cu cât un dialog direct cu doamna Nuland ar fi putut să nuanţeze impresiile acesteia stabilite prin rapoartele primite de la ambasadă, unde se ştie care este climatul lăsat moştenire de fostul ambasador.

Cum spuneam, convocarea la ambasadă a ministrului şi a CSM nu mi se pare deloc a fi de natură să confere justiţiei româneşti aura de independenţă şi de autoritate după care plâng magistraţii, acuzând atacuri nedrepte şi insinuări nefondate. Nu ştiu în ce condiţii s-a produs această reuniune şi care au fost argumentele care au făcut ca nu funcţionarul ambasadei să fie cel care solicită o audienţă la minister şi CSM, dar cu siguranţă că episodul dă prost şi întăreşte convingerile celor care cred că ne comportăm într-o manieră servilă şi aproape nedemnă. Dacă aşa ceva era poate logic şi acceptabil pe vremea turcilor şi a ruşilor, pe vremea americanilor n-ar trebui să mai fie. Pentru că America este o democraţie. Chiar dacă şi cea mai mare putere a lumii.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.