Cresc pedepsele pentru violențele urbane din Grecia

Parlamentul grec a votat în favoarea înăspririi pedepselor cu închisoarea pentru violenţele urbane, în cadrul unei reforme a Codului Penal criticată de stânga şi de organizaţiile studenţilor, relatează AFP.

Au susţinut amendamentele în special deputaţii formaţiunii guvernamentale Noua Democraţie (dreapta), dar şi ai Kinal (socialişti). Principalul partid de opoziţie, Syriza, al fostului premier Alexis Tsipras a votat împotrivă, la şedinţa care s-a încheiat miercuri seara târziu.

Avem nevoie de legi şi de reguli pentru ca cetăţeanul grec să se simtă în siguranţă”, a replicat la criticile Syriza ministrul grec al Justiţiei, Kostas Tsiaras.

Noile prevederi, care pun pe primul loc „securitatea” Greciei, cresc pedepsele pentru „tulburarea ordinii publice”, cum ar fi aruncarea de sticle incendiare, practică foarte răspândită în această ţară în cursul manifestaţiilor.

Dacă sunt găsiţi vinovaţi, contravenienţii riscă zece ani de închisoare, de la doar cinci, ca până acum.

Reforma a fost intens criticată de stânga şi de organizaţiile studenţeşti, care au denunţat intervenţiile forţelor de ordine din ultimele zile de la centrele universitare.

Luni, circa 200 de studenţi care protestau la Universitatea de Economie din Atena au fost încercuiţi de jandarmi, care au recurs la gaze lacrimogene şi au reţinut două persoane.

Intervenţia de luni din incinta universităţii a fost prima de la revocarea, în august, de către noul guvern a „azilului universitar”, o lege ce interzicea intervenţia poliţienească în instituţii de învăţământ superior, adoptată în urma revoltei studenţeşti din 17 noiembrie 1973 împotriva dictaturii coloneilor (1967-1974).

Guvernul a argumentat că abolirea acestei legi a fost necesară pentru că universităţile deveniseră „un sanctuar pentru traficul de droguri” şi „grupări anarhiste”.

De la venirea la putere a Noii Democraţii, în iulie, au avut loc operaţiuni ale poliţiei, mai ales vizând evacuarea clădirilor ocupate de migranţi şi militanţi de stânga în cartierul contestatar al Atenei Exarchia.

Tensiunile au crescut odată cu apropierea comemorărilor prevăzute pentru duminică, 17 noiembrie, în vederea cărora au fost luate importante măsuri de securitate, implicând 5.000 de poliţişti, drone, pompieri şi un elicopter.

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.