Crin Antonescu: Când se va decide intervenţia în Siria, vom fi în prima linie

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la finalul întrevederii cu ministrul adjunct de Externe al Statului Israel, Zeev Elkin, că România se va afla în prima linie a unei formule de intervenţie în Siria, atunci când acest lucru se va decide de SUA şi aliaţi.

Asemenea lucruri nu pot să permită la nesfârşit tăcerea şi pasivitatea şi că nu e vorba doar de lucruri care se întâmplă acum în Siria, ci de perspectiva întru totul îngrijorătoare a armei chimice, de exemplu, arme nucleare, arme de mare forţă de distrugere să intre pe mâna, să fie la îndemâna unor organizaţii teroriste de pildă sau a unor lideri politici iresponsabili”, a afirmat preşedintele Senatului.

De asemenea, el a menţionat că în momentul în care SUA şi ceilalţi „aliaţi” vor conveni „o formulă de intervenţie care să fie cât mai rapidă şi cât mai fermă, România va fi şi din punctul de vedere al susţinerii parlamentare pentru o asemenea poziţie”.

„România va fi în prima linie a unei asemenea formule de intervenţie împotriva unor lucruri abominabile care se întâmplă în Siria, dar şi de prevenire a uriaşelor pericole care pândesc practic toată lumea civilizată din acea zonă”, a mai afirmat Crin Antonescu.

Totodată, preşedintele Senatului a afirmat că nu are calitatea oficială de a exprima poziţia statului român în problematica siriană, ci pe cea a majorităţii parlamentare.

Digi24.ro

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version