Crizele refugiaților, o istorie care se tot repetă
„Un refugiat este acea persoană care se află în afara țării sale pentru că are o teamă fundamentată de a fi persecutată din considerente de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un grup politic și nu poate – sau nu dorește, din cauza fricii – să apeleze la protecția statului din care provine” (Convenția Națiunilor Unite privind Statutul Refugiaților, ratificată de toate statele europene)
Refugiații care au sosit în ultimii ani în valuri spre Europa nu sunt un fenomen nou.
Cel de-Al Doilea Război Mondial a consemnat cele mai importante migrații din secolul XX. Mase de condamnați la muncă forțată au fost relocați pe teritoriul celui de-Al Treilea Reich, milioane de etnici germani au fost expulzați de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice și alte milioane au fugit de regimul de teroare instaurat de Stalin.
Anterior anului 1940, în perioada Războiului civil din Spania, se estimează că aproape 70.000 de cetățeni spanioli au fugit spre Franța.
Deceniile care au urmat până la sfârșitul veacului trecut, marcate de post-colonialism și „război rece”, au dus la dislocarea a cel puțin 46,5 milioane de oameni, arată „Washington Post”.
În anii 1950-1960, mișcările de decolonizare au dus la mutări de mari mase umane în state africane ca Algeria, Congo, Angola, Nigeria, din care cetățenii fugeau cu milioanele din fața noilor regimuri militare – în unele cazuri, comunități întregi erau expulzate chiar după instaurarea păcii.
De asemenea, în Asia, divizarea dintre India și Pakistan a însemnat dislocarea a 14 milioane de oameni. Iar în America latină, Revoluția cubaneză făcea ca peste 1 milion de oameni să ia calea exilului.
Cât despre Războiul de eliberare din Bangladesh, statisticile arată că nu mai puțin de 10 milioane de oameni au fugit spre India, cu efecte devastatoare asupra dezvoltării Bangladesh-ului după obținerea independenței.
În anii 1970-1980, alte milioane de persoane afectate de conflictele latente ale „războiului rece” luau calea statelor vecine, consemnându-se dislocări masive în Armenia, Azerbadijan, Georgia și Tadjikistan.
Iar după căderea Zidului Berlinului, în 1989, milioane de etnici ruși s-au întors în țara de naționalitate odată cu independența statelor foste sovietice. Per ansamblu, până la încheierea lui, în 1990, acest conflict a generat peste 1 milion de refugiați.
Dar crizele de acest tip erau departe de a se fi terminat. Imediat, la începutul anilor 1990, războaiele din fosta Iugoslavie dislocau, la rândul lor, circa 1 milion de oameni. După 25 de ani, situația multora dintre aceștia rămâne precară.
După anul 2000, mișcările de mase umane au înregistrat un declin puternic, cu punctul 2005 considerat a fi momentul istoric cel mai liniștit din punct de vedere al migrației masive. Ulterior, însă, o serie de conflicte din Orientul Mijlociu și Africa au declanșat din nou migrații de amploare.
În doar un deceniu, numărul total al refugiaților și al dislocaților din interiorul statelor a urcat până la un maxim istoric de circa 65 milioane de oameni, arată Națiunile Unite, în această statistică fiind incluși cei ce pleacă din calea focului în Siria sau Sudan, precum și cei dislocați cu ani în urmă din Pakistan sau Afganistan și care încă nu s-au întors la casele lor.
Dislocări umane de proporții
Crizele refugiaților se înregistrează de când e lumea. Astfel, în secolul IV î.Hr., invazia hunilor gonea circa 200.000 de goți spre Imperiul Roman.
Au solicitat un azil pe care l-au și primit, fiind apoi campați în tabere care au ajuns capcane ale morții. Revolta lor a dus la căderea Romei. Și Alcibiade i-a convins pe locuitorii Atenei antice să primească refugiați, dar războiul ulterior împotriva Siciliei a periclitat însăși existența orașului.
În Asia anului 1006, cucerirea de către islamiști a regatului budist Xinjiang a generat o migrație masivă. În Evul Mediu, mai exact în 1492, familia regală a Spaniei decreta expulzarea evreilor de pe teritoriul țării, astfel încât 250.000 de evrei luau calea Imperiului Otoman.
Acolo unde s-au stabilit au dus la crearea unei epoci de prosperitate care a durat sute de ani. În 1685, regele Franței, Ludovic al XIV-lea, revoca Edictul din Nantes, care garantase până atunci libertatea religioasă.
Protestanții au primit două săptămâni să se convertească la catolicism sau să părăsească țara. Ca urmare, un val masiv de calviniști au fugit spre Olanda, Suedia, Prusia, Irlanda sau Anglia.
Rezultatul se vede în statisticile prezentului: unul din șase englezi are ca strămoș un protestant izgonit cândva de Regele Soare. Important de menționat este faptul că toți acești refugiați au contribuit masiv la revitalizarea economiei engleze, care curând avea să devină motorul Revoluției industriale.
Un alt reper major din perspectiva migrației masive este Primul Război Mondial. Deși nu se cunoaște cu exactitate numărul persoanelor dislocate, specialiștii estimează că aproximativ două milioane de oameni au fugit din calea Marelui Război.
De menționat că și pe timpul Revoluției bolșevice din 1917, peste 1,5 milioane de ruși și-au părăsit țara și căminele.
Exemplele ar putea continua…
Roxana Istudor